Want to create interactive content? It’s easy in Genially!

Get started free

Cum îi aducem înapoi — strategii pentru elevii care evită sportul

Ciprian Grosu

Created on May 10, 2026

Start designing with a free template

Discover more than 1500 professional designs like these:

Pastel Color Presentation

Visual Presentation

Relaxing Presentation

Modern Presentation

Colorful Presentation

Modular Structure Presentation

Chromatic Presentation

Transcript

Resursă educațională deschisă (RED)

Clasa a VI-a

Educație fizică și sport

Cum îi aducem înapoi — strategii pentru elevii care evită sportul

Resursă educațională pentru adaptarea activităților, sprijin și progres personal la ora de educație fizică

Uneori, cel mai important lucru pe care îl câștigă un elev la ora de sport nu este un rezultat mai bun, ci curajul de a participa.

Prof. Ciprian Grosu Școala Gimnazială „Ion Heliade Rădulescu” București

Realitatea din clase

Urmărirea progresului

Ce îi motivează

Rolul profesorului

Cum adaptăm

Realitatea din multe clase

Nu toți elevii intră la ora de sport cu aceeași încredere.De multe ori, problema nu este lipsa motivației, ci teama de comparație, rușine sau eșec. Deseori, elevul:

........

........

Se retrage în spate

Se teme să greșească

Trage de timp

Evită implicarea

Spune „nu pot"

Elevii participă mai mult atunci când se simt în siguranță

Un climat pozitiv poate schimba complet relația copilului cu sportul. Orele devin mai eficiente atunci când elevii simt că sunt acceptați, că pot progresa în ritmul lor, că au un rol în grup și că profesorul îi vede, îi susține și nu îi judecă pentru greșeli. Motivația apare când există:

Autonomie

Încredere

Competență

Apartenență

Atunci când accentul este pus numai pe rezultate, elevii nesiguri se retrag, anxietatea crește și mulți elevi încep să evite activitatea.

Profesorul poate schimba experiența unui copil

La ora de educație fizică, profesorul influențează nu doar participarea, ci și încrederea elevului, implicarea lui și felul în care se vede în raport cu ceilalți. Uneori, modul în care vorbim cu elevii influențează direct dorința lor de a participa. Mulți elevi renunță atunci când se simt comparați sau etichetați. În schimb, feedback-ul orientat spre progres și încurajare poate crește implicarea și curajul de a încerca.

Nu trebuie să îți iasă perfect din prima.

Astăzi ți-a ieșit mai bine.

Fiecare exercițiu te ajută să progresezi.

Ai avut mai multă încredere.

Mulți elevi renunță prea repede pentru că au impresia că „nu sunt buni la sport”

La ora de educație fizică apar des elevi care evită anumite exerciții încă dinainte să le încerce. Nu pentru că nu pot evolua, ci pentru că nu au încredere în ei. Încrederea se construiește treptat, atunci când elevii observă că încep să le iasă lucruri pe care înainte le evitau, când profesorul observă și încurajează pașii mici și când simt că pot încerca fără să fie comparați permanent.Mulți elevi au nevoie mai întâi să simtă că se pot descurca pentru a începe să capete încredere.

Nivelul 1

Nivelul 2

Nivelul 3

Gânduri negative ale elevilor

Nu sunt sportiv

Nu mă pricep

Ceilalți sunt mai buni

De la ezitare la încredere

Astăzi mi-a ieșit mai bine.

Nu vreau să încerc

Pot să încerc?

Aceeași activitate poate fi adaptată astfel încât fiecare elev să poată participa

Diferențierea nu înseamnă activități separate, ci adaptarea nivelului de dificultate și a modului de lucru. Atunci când activitățile sunt adaptate nivelului elevilor, copiii au mai mult curaj să se implice. Uneori, mici schimbări în modul de lucru îi ajută pe elevi să prindă mai mult curaj și să se implice mai ușor.

Cum putem simplifica activitatea

Cum putem crește provocarea

Elevii capătă încredere în ritm diferit. Unii au nevoie de mai mult timp, mai multă încurajare sau variante mai accesibile până când prind curaj să se implice mai mult.

Sentimentul de apartenență poate fi primul pas spre implicare

Nu toți elevii sunt pregătiți să intre imediat în joc. Pentru unii, primul pas este să se simtă utili și acceptați în cadrul grupului. În practică, implicarea crește atunci când elevii primesc roluri simple și concrete în timpul activităților.

Roluri

Ține scorul

Organizează materialele

Conduce încălzirea

Cronometrează

Arbitrează

Sprijină echipa

Idee practică

Uneori, elevii retrași se implică mai ușor atunci când lucrează alături de un coleg mai sigur pe el. Profesorul poate forma perechi sau echipe mixte în care elevii se susțin reciproc, se încurajează și lucrează împreună.

Elevii capătă mai multă încredere atunci când își văd propriul progres

Pentru unii copii, diferența apare atunci când profesorul îi ajută să vadă nu ce nu le iese încă, ci ce reușesc mai bine decât înainte de la o oră la alta. Chiar și schimbările mici îi pot face să prindă mai mult curaj și să se implice mai activ.Mulți elevi nu revin imediat la implicare după perioade în care au evitat participarea. De multe ori ajută atunci când activitățile pornesc de la obiective simple, fără presiune, adaptate nivelului lor, iar profesorul oferă feedback scurt, încurajator și pune accent pe pașii mici pe care îi fac.

Jurnal de progres personal

Cum mi-am ajutat echipa?

Ce am avut curaj să încerc?

Ce vreau să exersez mai mult?

Ce mi-a ieșit mai bine astăzi?

Exemplu de urmărire a progresului elevului

Mulți elevi se implică mai mult atunci când simt că profesorul observă nu doar ce le iese, ci și efortul lor, curajul de a încerca și faptul că participă mai activ de la o oră la alta.

Aspecte care pot fi observate în timp - tabel cu elemente interactive

Participă la activități

La început

În progres

Constant

Încearcă exerciții noi

La început

În progres

Constant

Lucrează cu colegii

La început

În progres

Constant

Are mai multă încredere

La început

În progres

Constant

Acceptă feedback-ul

La început

În progres

Constant

Implicarea elevilor se schimbă prin lucruri mici, aplicate constant

Pentru mulți copii, felul în care se simt la ora de sport contează uneori mai mult decât exercițiul în sine. Diferența nu apare neapărat din activități complicate, ci dintr un feedback sincer, un coleg care îi încurajează sau momentul în care observă că reușesc ceva mai bine decât data trecută. În practică, implicarea elevilor se schimbă de multe ori prin lucruri mici, repetate constant în timpul orelor:

Se simt încurajați, nu judecați

Activitățile sunt variate

Exercițiile sunt adaptate nivelului lor

Profesorul le vede progresul

Prind curaj să încerce

Greșeala e parte din învățare

Atmosfera este relaxată

Uneori, cele mai importante schimbări nu se văd în rezultate, ci în momentul în care un elev care evita participarea începe să prindă curaj și să se implice din nou la ora de educație fizică. Pentru unii copii, felul în care se simt la ora de sport poate influența în timp încrederea în ei, relația cu mișcarea și cu cei din jur.

Are o sarcină clară și ușor de urmărit, fără presiunea de a executa exercițiile în fața celorlalți.

Îi oferă un rol clar și previzibil în activitate. Pentru unii elevi, faptul că știu exact ce au de făcut îi ajută să se simtă mai relaxați și mai implicați.

Nu necesită efort fizic, dar îl ține conectat la activitate și simte că e parte din joc.

Este un rol prin care elevul poate participa activ într-un mod clar și organizat. Pentru unii copii, astfel de momente îi ajută să prindă treptat mai mult curaj și încredere.

Este un rol simplu prin care elevul poate fi implicat chiar dacă nu participă complet la exerciții. Uneori, faptul că încurajează și este aproape de echipă este un prim pas spre implicare.

Îi oferă responsabilitate și îl face să simtă că are un rol important în timpul activității. Pentru unii elevi, astfel de momente pot crește treptat încrederea în ei.

  • distanțe mai mici
  • exerciții simplificate
  • lucru în perechi
  • ritm mai lent
  • timp suplimentar
  • accent pe încredere și reușită
  • exerciții mai dinamice
  • coordonare mai complexă
  • ritm mai rapid
  • provocări suplimentare
  • roluri de sprijin pentru colegi

Întrebarea îl ajută pe elev să observe mai ușor ce i-a ieșit bine și să nu rămână doar cu lucrurile pe care le-a greșit.

Uneori, faptul că elevul a avut curaj să încerce este la fel de important ca reușita exercițiului.

Întrebarea îi ajută pe elevi să simtă că fac parte din echipă și că pot contribui chiar și prin lucruri mici. Este util mai ales pentru elevii retrași.

Îi oferă autonomie. El decide ce vrea să îmbunătățească, nu i se impune.

Este prezent la activitate, dar participă cu reținere și rămâne mai mult la margine.

Se implică mai mult și începe să participe, chiar dacă încă are rețineri.

Participă constant, fără ezitare.

Evită exercițiile noi sau are nevoie de multă încurajare pentru a încerca.

Încearcă exerciții noi, dar încă are rețineri.

Acceptă mai ușor exerciții și provocări noi.

Preferă să stea mai retras sau evită să lucreze împreună cu ceilalți.

Acceptă mai ușor să lucreze cu colegii, mai ales în perechi, grupuri mici sau cu parteneri aleși de el.

Se integrează natural în echipă.

Este mai retras și evită să se implice sau să se exprime în timpul activităților.

Începe să aibă momente în care se implică mai mult din proprie inițiativă.

Se implică cu mai multă încredere și are inițiativă mai des în timpul activităților.

Primește mai greu feedback și tinde să se retragă sau să se justifice.

Ascultă feedbackul, dar încă este reticent și are rețineri.

Primește feedbackul mai deschis și încearcă să îl aplice în activitate.