A bastella di Dolcellina
Testu è illustrazione BALDI Letizia
Una volta, in un paesucciu, ci era una fata sfarente di l’altre. Si chjamava a fata Dolcellina. Campava in una casa fatta cù una pasta innorata è crachjula è sentia un dolce odore d’amandule.
Ogni annu, di ghjennaghju, appruntava una bastella di i Rè cusì gustosa ch’ognunu venia da luntanu per tastà la.
Una matina, allora ch’ella venia di sorte una bastella da u fornu, un curiosu omu s’affaccò davanti à a so casa. Era un rè ! Infine… guasi. Purtava una curonna tronca, a so cappa era tafunata è paria cusì tristu.
— Bonghjornu o Sgiò Rè, dice a fata Dolcellina. Chì fate quì, cusì luntanu da u vostru castellu ? — Sò u Rè Filustu. Aghju persu u mo reame è a mo curonna. Nimu ùn mi vole sente, allora mi ne sò andatu.
A fata Dolcellina pone a so bastella , sempre calda, nantu à u tavulinu. — Ùn v’inchietate. Una bastella di i Rè pò risolve tanti prublemi. U rè Filustu arrugò i sopraciglii. — Una bastella? Cumu una bastella mi puderà aiutà ? A fata pigliò una insalatiera è principiò à appruntà una bastella. — Fighjate,o Sgiò Rè. Una bastella di i Rè, hè assai più simplice chè un dolce. Hè magica, ma solu s’ella hè fatta cù primura è boni ingredienti.
A fata pigliò un pezzone di butiru. — Eccu u butiru. Rende a pasta crachjula è innorata.
Po, messe una manata di farina bianca cum’è a neve. — A farina hè a basa di tuttu. Senza à ella, ùn ci seria pasta.
Aghjunse appena di zuccheru. — U zuccheru, hè ciò chì dà a dulcezza in ogni buccata.
Infine, sciappò qualchì ovu è l’imbulighjò cù u latte. — L’ovi è u latte rendenu a pasta legera è merullosa.
Ma ùn basta micca… a vera magia si trova in a crema d’amandule.. A fata chjappò l’amandule in pulverina, u zuccherru, u butiru, l’ovi è po, imbulighjava u tuttu cù minutezza. — Hè a frangipana, spiegò a fata. Hè què chì dà u so gustu à a bastella.
U rè Filustu tenia l’ochji sbarragati davanti à a fata . — È a fava ? Dumandò u rè. Dolcellina fesse un surisu è surtì una fava in forma di curonna, lucente cum’è una stella. — Eccu la. Hè ella chì rende a bastella magica. Quellu chì a trova pò fà un auguru. A fata hà messu a fava in a bastella è l’hà infurnata . Durante à u tempu di a cuttura, un dolce odore imbalsavama a cucina.
Quandu a bastella fù pronta, a fata invitò u rè à manghjà ne un pezzu. Ogni buccata era un veru deliziu ! Di colpu, u rè sintì qualcosa sottu à i denti. — Aghju a fava ! Mughjò u rè. — Allora, o Sgiò Rè, fate un auguru ! U rè chjuse l’ochji è cù una vucione disse : — Vogliu ritruvà u mo reame, a mo bella curonna è una cappa nova!
A fata trinnicò a so mazzetta. È… cum’è per magia…. U rè Filustu ritruvò a so bella cappa rossa , una curonna cusì lucente è da luntanu, si vedia un reame è un tamantu castellu… era u soiu ! — oh ! Fighjate, u mo castellu, a mo curonna... a mo cappa rossa ! Tanti ringrazii, fata Dolcellina ! Ùn mi scurderaghju mai di a vostra bravezza ! U rè Filustu vultò in u so castellu è a fata ripigliò a so cucina appruntendu tante è tante altre bastelle.
Ogni annu, rigalava appena di magia à tutti quelli chì n’avianu bisognu grazia à e so bastelle di i Rè. Dapoi stu ghjornu, si dice chì ogni fava piatta in una bastella cuntene appena di magia… Allora, quale hè chì sà ? Forse chì a prossima fava ch’è vo truvarete realizerà u vostru auguru…
A BASTELLA DI DOLCELLINA
Letizia B
Created on January 1, 2025
Start designing with a free template
Discover more than 1500 professional designs like these:
View
Corporate Training Quiz
View
Corporate Training Quiz Mobile
View
Characters Quiz
View
Characters Quiz Mobile
View
News quiz mobile
View
News Quiz
View
Dynamic Express Quiz
Explore all templates
Transcript
A bastella di Dolcellina
Testu è illustrazione BALDI Letizia
Una volta, in un paesucciu, ci era una fata sfarente di l’altre. Si chjamava a fata Dolcellina. Campava in una casa fatta cù una pasta innorata è crachjula è sentia un dolce odore d’amandule.
Ogni annu, di ghjennaghju, appruntava una bastella di i Rè cusì gustosa ch’ognunu venia da luntanu per tastà la.
Una matina, allora ch’ella venia di sorte una bastella da u fornu, un curiosu omu s’affaccò davanti à a so casa. Era un rè ! Infine… guasi. Purtava una curonna tronca, a so cappa era tafunata è paria cusì tristu.
— Bonghjornu o Sgiò Rè, dice a fata Dolcellina. Chì fate quì, cusì luntanu da u vostru castellu ? — Sò u Rè Filustu. Aghju persu u mo reame è a mo curonna. Nimu ùn mi vole sente, allora mi ne sò andatu.
A fata Dolcellina pone a so bastella , sempre calda, nantu à u tavulinu. — Ùn v’inchietate. Una bastella di i Rè pò risolve tanti prublemi. U rè Filustu arrugò i sopraciglii. — Una bastella? Cumu una bastella mi puderà aiutà ? A fata pigliò una insalatiera è principiò à appruntà una bastella. — Fighjate,o Sgiò Rè. Una bastella di i Rè, hè assai più simplice chè un dolce. Hè magica, ma solu s’ella hè fatta cù primura è boni ingredienti.
A fata pigliò un pezzone di butiru. — Eccu u butiru. Rende a pasta crachjula è innorata.
Po, messe una manata di farina bianca cum’è a neve. — A farina hè a basa di tuttu. Senza à ella, ùn ci seria pasta.
Aghjunse appena di zuccheru. — U zuccheru, hè ciò chì dà a dulcezza in ogni buccata.
Infine, sciappò qualchì ovu è l’imbulighjò cù u latte. — L’ovi è u latte rendenu a pasta legera è merullosa.
Ma ùn basta micca… a vera magia si trova in a crema d’amandule.. A fata chjappò l’amandule in pulverina, u zuccherru, u butiru, l’ovi è po, imbulighjava u tuttu cù minutezza. — Hè a frangipana, spiegò a fata. Hè què chì dà u so gustu à a bastella.
U rè Filustu tenia l’ochji sbarragati davanti à a fata . — È a fava ? Dumandò u rè. Dolcellina fesse un surisu è surtì una fava in forma di curonna, lucente cum’è una stella. — Eccu la. Hè ella chì rende a bastella magica. Quellu chì a trova pò fà un auguru. A fata hà messu a fava in a bastella è l’hà infurnata . Durante à u tempu di a cuttura, un dolce odore imbalsavama a cucina.
Quandu a bastella fù pronta, a fata invitò u rè à manghjà ne un pezzu. Ogni buccata era un veru deliziu ! Di colpu, u rè sintì qualcosa sottu à i denti. — Aghju a fava ! Mughjò u rè. — Allora, o Sgiò Rè, fate un auguru ! U rè chjuse l’ochji è cù una vucione disse : — Vogliu ritruvà u mo reame, a mo bella curonna è una cappa nova!
A fata trinnicò a so mazzetta. È… cum’è per magia…. U rè Filustu ritruvò a so bella cappa rossa , una curonna cusì lucente è da luntanu, si vedia un reame è un tamantu castellu… era u soiu ! — oh ! Fighjate, u mo castellu, a mo curonna... a mo cappa rossa ! Tanti ringrazii, fata Dolcellina ! Ùn mi scurderaghju mai di a vostra bravezza ! U rè Filustu vultò in u so castellu è a fata ripigliò a so cucina appruntendu tante è tante altre bastelle.
Ogni annu, rigalava appena di magia à tutti quelli chì n’avianu bisognu grazia à e so bastelle di i Rè. Dapoi stu ghjornu, si dice chì ogni fava piatta in una bastella cuntene appena di magia… Allora, quale hè chì sà ? Forse chì a prossima fava ch’è vo truvarete realizerà u vostru auguru…