„Junimea” și „Convorbiri literare”

RECAPITULARE

„junimea”

ȘI

„CONVORBIRI LITERARE”

proiect realizat de cioran ioana-roxana

„JUNIMEA”

OBIECTIVE

Titu Maiorescu

DOMENII DE ACTIVITATE

Cuprins

Originalii membrii ai „Junimii”

OPERE

BIBLIOGRAFIE

„CONVORBIRI LITERARE”

„Junimea”

„Junimea” este o societate înființată la Iași în anul 1863 după cum reiese din scrisoarea trimisă de Titu Maiorescu surorii sale la 26 martie din același an: „...Am izbutit, în fine, să adun în jurul meu, într-o unitate, cele mai viabile elemente din Iași: Rosetti, Carp, Pogor, acum și Negruzzi ...; alcătuim o societate bazată pe principii de încetățenit”.

Titu Maiorescu

„Spiritus rector” al epocii marilor clasici, Titu Maiorescu este o personalitate plurivalentă ce-și plasează viața și opeta sub semnul aspirației goetheene de autodepășire și autoperfecționare. A fost un academician, avocat, critic literar, eseist, estet, filosof, pedagog, politician și scriitor român, mason, cel de-al 23-lea prim-ministru al României între 1912 și 1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Române, personalitate remarcabilă a României sfârșitului secolului al XIX-lea și începutului secolului XX. Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a formelor fără fond, baza junimismului politic și „piatra de fundament” pe care s-au construit operele lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici.

P. P. Carp

Adept al ideilor junimiste, s-a remarcat ca unul dintre fruntașii conservatori din acea perioadă. A fost ales în numeroase rânduri deputat și senator în Parlamentul României. A îndeplinit numeroase funcții politice în cadrul guvernelor care au succedat la conducerea țării după abdicarea domnitorului Cuza (ministru al Afacerilor Străine, ministru al Cultelor și Instrucțiunii, ministru al Agriculturii, Industriei, Comerțului și Domeniilor, ministru al Finanțelor) fiind ales de două ori președinte al Consiliului de Miniștri.

Theodor Rosetti

Theodor Rosetti a fost un important om politic, jurist și jurnalist român din secolul al XIX-lea. A fost prim-ministru al României în perioada 1888-1889 și membru de onoare al Academiei Române, dar și fondator al societății „Junimea”, fiind de asemenea cel care a denumit acestă asociație. În plus, a ocupat funcții cu o importanță deosebită în domeniul bancar și a contribuit la îmbunătățire acestuia.

Iacob Negruzii

Figură importantă a vieții culturale și științifice din România, Iacob Negruzzi activează în diverse domenii. A fost scriitor, dramaturg, critic literar, jurist, profesor, politician, președinte al Academiei Române și un excelent conducător de revistă, un organizator plin de talent, el atrăgând aici spiritele cele mai alese, al căror talent era descoperit cu o intuiție sigură.

Vasile Pogor

Vasile Pogor a fost unul dintre fondatorii societății Junimea și ai revistei Convorbiri literare, unde a colaborat cu versuri, scrieri în proză și traduceri. A tradus din Horațiu, Goethe, Hugo, Gauthier, Baudelaire ș.a. Puținele sale poezii originale (Pastelul unei marchize, Melancolie, Magnitudo Parri, Sfinx egiptean ș.a) au totuși un aer de prospețime și o pronunțată nuanță de umor.

REVISTA „CONVORBIRI LITERARE”

Existența tipografiei permite „Junimii” publicarea, începând din 1867, a unei reviste: „Convorbiri literare”, puse de la început sub conducerea lui Iacob Negruzzi. Această publicație se va bucura de cel mai înalt prestigiu în istoria literaturii române. Ea a impus, încă de la apariție, o direcție nouă, modernă, întregii noastre culturi, definindu-se prin spiritul ei etic și sentimentul valorii estetice. Această revistă este, în plus, locul în care toți marii clasici ai literaturii noastre, Ion Luca Caragiale, Ion Creangă, Mihai Eminescu și Ioan Slavici, își vor publica operele.

obiective

Portret colectiv al membrilor „Junimii” în 1883.

• impunerea unei „noi direcții” de dezvoltare în spațiul culturii și literaturii române;
• promovarea spiritului critic;
• promovarea unei literaturi originale;
• consolidarea limbii literare;
• educarea publicului în vederea receptării noii direcții „din cultura noastră”.
• „Junimea” impune în cultura noastră clasicismul fără a respinge romantismul și realismul

Domenii de activitate

1. Educarea publicului prin „prelecțiuni populare”

conferințe adresate publicului larg, menite să expliciteze schimbările care au loc în cultura noastră.

2. Literatură impune regulile

• esteticii:
• „O cercetare critică asupra poeziei de la 1857” de Titu Maiorescu
• „Condiția materială a poeziei”;
• „Condiția ideală a poeziei”.
• „Comediile d-lui Caragiale” de Titu Maiorescu
• critica literară stabilește regulile care stau la baza judecățiilor de valoare:
• „Direcția nouă în proza și poezia românească” de Titu Maiorescu
• „Eminescu și poeziile lui”.

Casa Pogor, sediul „Junimii” și revistei „Convorbiri literare”, este astăzi sediul Muzeului Literaturii Române din Iași

3. Limba

• Titu Maiorescu impune regulile gramaticale și pledează pentru impunerea alfabetului latin și pentru necesitatea îmbogățirii limbii cu neologisme
• „Limba română în jurnalele din Austria” de Titu Maiorescu
• „Oratori, vetori și limbuți” de Titu Maiorescu
• „Beția de cuvinte” de Titu Maiorescu.

4. Cultura

• Titu Maiorescu impune teoria „formelor fără fond”.

„O CERCETARE CRITICĂ ASUPRA POEZIEI DE LA 1867”

• Este o cercetare critică asupra poeziei române de la 1867, este un studiu de analiză asupra literaturii prin care criticul aduce în prim-plan exemple valoroase.
• Titu Maiorescu stabilește „materialul specific poeziei” făcând o disticție clară între „materialele utilizate în arte”. Spre deosebire de pictura care folosește culoarea, de sculptura care folosește piatra și de muzică cu „sonurile”, literatura utilizează cuvântul. Pentru ca acest material să se delimiteze de vorbirea obișnuită, cuvântul specific literaturii trebuie îmbogățit cu figuri de stil.

• În plus, dacă științele operează cu concepte și definiții, atunci literatura trebuie să opereze cu sentimente.
• Astfel, cercetarea lui Maiorescu fixează regulile estetice specifice literaturii.

„COMEDIILE D-LUI CARAGIALE”

• Titu Maiorescu enunță în acest articol, apărut în anul 1885, când Caragiale era contestat vehement pentru trivialitate și imoralitate, teoria înălțării impersonale prin artă: „"O noapte furtunoasǎ", "Conul Leonida față cu reacțiunea", "O scrisoare pierdutǎ", "D-ale carnavalului"-cine din cei ce se duc la teatrul român nu a văzut una sau alta din aceste comedii? Mulți cunosc pe cea dintâi, mai toți pe cea de-a treia și câțiva pe celelalte. De meritat toate meritǎ sa fie cunoscute și, dupǎ pǎrerea noastrǎ, lǎudate toate fǎrǎ exceptie.”
• În plus, acesta este locul în care Maiorescu impune principiul aristotelic al „catharsismului”.
• În acest context, Titu Maiorescu evidențiază funcția purificatoare a artei, marcând dimensiunea etică, estetică și educativă a operei caragialiene.

„direcția nouă ÎN POEZIA ȘI PROZA ROMÂNĂ

• „Direcția nouă în poezia și proza română” este un articol de critică literară publicat de Titu Maiorescu pentru prima dată în perioada 1871-1872 (în două părți) în revista Convorbiri literare (anii V-VI ai publicației).
• Studiul publicat în 1872 este structurat, așa cum anticipează și titlul, în două părți: poezie și proză. Prima parte pornește de la câteva întrebări referitoare la viitorul României, la cultura țării și la posibilitățile de continuare a ceea ce fusese început de câțiva scriitori. Răspunsul la aceste întrebări, după cum afirmă Maiorescu, „atârnă de la direcția spiritelor din societatea de astăzi”, iar manifestarea acestei direcții este literatura „în sensul cel mai larg al cuvântului”.

• Conform lui Titu Maiorescu, „direcția veche” e reprezentată de Vasile Alecsandri care e „cap al poeziei noastre”, în timp ce „direcția nouă” e reprezentată de Mihai Eminescu.

„EMINESCU ȘI POEZIILE LUI”

• „Eminescu și poeziile lui” este un studiu de Titu Maiorescu. A fost publicat în anul 1889, anul morții lui Eminescu, și este prima lucrare de analiză a operei eminesciene. Așadar, Maiorescu devine primul eminescolog (cercetator si cuceritor al operei eminesciene).
• Așa cum arată si titlul, studiul cuprinde două parți: prima parte se referă la viața poetului, (vizează "omul" Eminescu), în timp ce a doua cuprinde o analiză a operei acestuia ("poeziile lui").
• Biografia lui Eminescu scoate geniul de sub determinismul social și temporal, pornind de la teoria schopenhaurică a geniului, și pune bazele mitului eminescian.
• Iar opera lui Eminescu își trage seva din cultura urieșească, buna cunoașetere a culturii și a folclorului autohton și simțul extraordinar al limbii.

BiblioGRAFIE

• https://www.scritub.com/literatura-romana/TITU-MAIORESCU-O-cercetare-cri22316718.php
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Catharsis#:~:text=%C3%8En%20context%20literar%2C%20catharsis-ul%20este%20definit%20ca%20elibera
• https://ro.wikisource.org/wiki/Comediile_d-lui_I.L._Caragialere,Poetica%2C%20spre%20a%20descrie%20efectele%20tragediei%20asupra%20spectatorului.
• https://www.scrierile.com/referate/Titu-Maiorescu/Comediile-d-lui-I-L-Caragiale-re-rom.php
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Direc%C8%9Bia_nou%C4%83_%C3%AEn_poezia_%C8%99i_proza_rom%C3%A2n%C4%83#:~:text=Direc%C8%9Bia%20nou%C4%83%20%C3%AEn%20poezia%20%C8%99i%20proza%20rom%C3%A2n%C4%83%20este,%C3%AEn%20revista%20Convorbiri%20literare%20%28anii%20V-VI%20ai%20publica%C8%9Biei%29.
• https://www.ebacalaureat.ro/c/eminescu-si-poeziile-lui-studiu-de-titu-maiorescu/1906
• https://www.bing.com/search?q=THEODOR+ROSETTI&qs=n&form=QBRE&sp=-1&ghc=1&lq=0&pq=theodor+rosetti&sc=6-15&sk=&cvid=DD9EE36356E64BDA8FFCC520B0121FF0&ghsh=0&ghacc=0&ghpl=
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Iacob_Negruzzi
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Pogor

Vă mulțumesc pentru atenția acordată!!

În context literar, catharsis-ul este definit ca eliberare de pasiuni, purificare de emoții, în special de acelea de milă și teamă, în primul rând prin intermediul artei. Aristotel este cel care utilizează acest concept ca pe o metaforă în lucrarea „Poetica”, spre a descrie efectele tragediei asupra spectatorului. Filosoful grec afirmă că scopul tragediei este acela de a trezi catharsis-ul. În lucrarea „Poetica”, Aristotel utilizează același termen, definindu-l ca sentimentul de a fi posedat de un fel de inspirație în momentul ascultării unei melodii care trezește un fel de excitare de natură religioasă, prin care se obține starea de calm, ca și când auditorul ar fi supus unui tratament medical de purificare.