Breakout Historia

start

Pavel apahideanAndrei APahidean

Democrația în BIZANȚ

Următoarea pagină >

1. Context și transformarea termenului
2. Cazuri specifice de pseudo-democrație și „democrația de fațadă”
3. Demele și Facțiuni
4. Compararea „democrației” bizantine cu democrația ateniană și modernitatea
5. Diferențele terminologice și adaptarea

Index

• Contextul istoric și transformarea termenului „democrație” în Bizanț
• Originea și sensul termenului „democrație” în Bizanț
• Rolul adunărilor „silentia” și semnificația lor
• Transformarea „democrației” dintr-un concept clasic într-unul peiorativ

1. Context și transformarea termenului

Următoarea pagină >

Contextul istoric și transformarea termenului „democrație” în Bizanț

În Imperiul Bizantin, „democrație” avea un sens diferit de cel din Grecia clasică. În Atena antică, poporul participa direct la decizii, în timp ce Bizanțul era un imperiu autocratic, condus de un împărat cu putere centralizată. Autoritatea acestuia era susținută de o elită de funcționari și de Senat.

Următoarea pagină >

Originea și sensul termenului „democrație” în Bizanț

Bizanțul păstra elemente simbolice de consultare populară, dar acestea nu ofereau poporului o putere reală.Termenul „democrație” era folosit mai mult ca o metaforă pentru tulburări și revolte.Populația nu avea mijloace formale de a influența deciziile imperiale.

Următoarea pagină >

Rolul adunărilor „silentia” și semnificația lor

În momente de criză, împăratul organiza adunări publice numite „silentia”.În ele, împăratul părea să asculte opinia poporului, dar deciziile erau deja stabilite de el și sfetnicii săi.Silentia aveau loc la Constantinopol și includeau reprezentanți ai elitelor, funcționari de rang înalt și ocazional mulțimea.

Următoarea pagină >

Transformarea „democrației” dintr-un concept clasic într-unul peiorativ

Sensul cuvântului „democrație” a suferit o degradare în lexicul bizantinTermenul „democrație” desemna o formă de opoziție pasivă sau o reacție populară față de autorități.În timp, a ajuns să fie asociată cu dezordinea și tulburărileAcest sens peiorativ a reflectă diferența fundamentală între modelul politic atenian și cel bizantin

Următoarea pagină >

• Cazul împăratului Staurakios și „democrația” ca soluție de criză

• utilizarea facțiunilor de circ

2. Cazuri specifice de pseudo-democrație și „democrația de fațadă”1.

Următoarea pagină >

Cazul împăratului Staurakios și „democrația” ca soluție de criză

Staurakios, împărat al Bizanțului pentru o perioadă scurtă, , s-a confruntat cu probleme majore de legitimitate și de sănătateAvând în vedere că nu avea un moștenitor direct, Staurakios a încercat să lase tronul soției sale, TeofanoStaurakios a sperat ca, prin transferul puterii într-un mod pseudo-democratic, să prevină o luptă internă pentru tron, însă situația instabilă a imperiului și lipsa de suport din partea aristocrației au dus la abdicarea sa forțată

Următoarea pagină >

utilizarea facțiunilor de circ

Asocierea mulțimii prin intermediul facțiunilor de circ, cunoscute ca demele (Verzii și Albaștrii).Ele reprezentau o voce a mulțimii, dar, în acelaș timp, erau controlate de autoritățile imperiale.Aceste grupuri erau tolerate și uneori chiar susținute de împărat pentru a menține o formă de stabilitate socialăÎn mod oficial nu aveau o putere formală în guvernare, influențau deciziile politice, reprezentând indirect voința și nemulțumirea populară

Următoarea pagină >

• Rolul demelor și al facțiunilor de circ în „democrația” bizantină
• Originea și evoluția demelor
• Influența politică și funcția socială a demelor
• Demele ca mecanism de control indirect

3. Demele și Facțiuni

Următoarea pagină >

Rolul demelor și al facțiunilor de circ în „democrația” bizantină

Facțiunile de circ au jucat un rol important în a reprezenta indirect voința poporuluiAceste grupuri erau tolerate au evoluat în structuri cu influență socială și politică semnificativă, devenind un fel de „purtători de cuvânt” pentru nemulțumirile și interesele populației

Următoarea pagină >

Originea și evoluția demelor

Au apărut inițial ca facțiuni sportive – Verzii și Albaștrii fiind cele mai renumiteInițial, scopul lor era exclusiv de divertisment și competițieAceste grupuri au devenit asociate cu diferite clase sociale și chiar cu opinii politice distincte

Următoarea pagină >

Influența politică și funcția socială a demelor

Influența demelor în politică era recunoscută, mai ales în momente de crizăÎn anumite cazuri aceste facțiuni s-au unit temporar pentru a se opune autorităților imperiale

Următoarea pagină >

Demele ca mecanism de control indirect

În anumite momente, au folosit demele pentru a direcționa nemulțumirile populare sau pentru a aduna suport pentru proiecte publiceTotodată, demele ofereau o supapă pentru tensiunile sociale, fiind o formă de „opozanți tolerați” care echilibrau presiunea exercitată de popor

Următoarea pagină >

• Democrația ateniană – o participare autentică a poporului
• Pseudo-democrația bizantină și iluzia consultării publice
• Democrația modernă și distanțarea față de conceptul bizantin

4. Compararea „democrației” bizantine cu democrațiile antice și modernitatea

Următoarea pagină >

Democrația ateniană – o participare autentică a poporului

În Atena antică, cetățenii liberi participau direct la guvernare (Ekklesia). Principiul fundamental era „isonomia” (egalitatea în fața legii) și „isonomia politică” (participarea egală a cetățenilor în luarea deciziilor).În contrast, Bizanțul nu a cunoscut niciodată un astfel de model de implicare publică autentică.

Următoarea pagină >

Pseudo-democrația bizantină și iluzia consultării publice

În Bizanț, termenul „democrație” era folosit deseori pentru a desemna tulburări sociale sau revolte ale mulțimii. Spre deosebire de democrația ateniană, unde cetățenii participau efectiv la guvernare. În Bizanț, aceste adunări aveau un rol ceremonial și nu conferau poporului vreo autoritate politică​​.

Următoarea pagină >

Democrația modernă și distanțarea față de conceptul bizantin

Democrația modernă se bazează pe reprezentativitate și pe principiul separației puterilor. Sistemul modern include mecanisme de protecție a drepturilor și libertăților individuale și colective.În comparație, pseudo-democrația bizantină, puterea era exercitată de împărat și de o elită guvernamentală restrânsă, iar consultările publice erau rare și simbolice.

Următoarea pagină >

• Originea termenului și reinterpretarea în Bizanț
• Transformarea „democrației” într-un termen negativ
• Modificarea vocabularului politic pentru a susține autoritatea imperială
• Influenta teologică asupra vocabularului politic

5. Diferențele terminologice și adaptarea vocabularului politic

Următoarea pagină >

Originea termenului și reinterpretarea în Bizanț

În Grecia antică, „democrația” desemna un regim politic în care puterea era deținută de popor. La Atena, democrația era definită de concepte precum „isonomia” și „isegoria”. În schimb, în Bizanț, acest termen a ajuns să desemneze adesea revolte sau mișcări de masă împotriva autorităților imperiale.

Următoarea pagină >

Transformarea „democrației” într-un termen negativ

În contextul monarhic și autocratic al Bizanțului, „democrația” a căpătat o conotație peiorativă. Adunările numite „silentia”, de exemplu, simulau o consultare a mulțimii. Împăratul folosea aceste evenimente pentru a arăta aparenta sa deschidere către opiniile publice​.

Următoarea pagină >

Modificarea vocabularului politic pentru a susține autoritatea imperială

Alți termeni și concepte grecești clasice au fost de asemenea reinterpretate pentru a susține autoritatea împăratului.În loc să permită accesul egal la procesul de guvernare, terminologia politică bizantină accentua obediența și loialitatea față de împărat. Astfel, vocabularul a fost adaptat pentru a evita orice conotație de participare a poporului și pentru a întări ideea de ordine impusă de sus în jos​.

Următoarea pagină >

Influenta teologică asupra vocabularului politic

Un alt aspect unic al Bizanțului este influența religiei creștine asupra vocabularului politic. Împăratul era văzut nu doar ca lider politic, ci și ca reprezentant al lui Dumnezeu pe Pământ, iar această autoritate divină justifica controlul absolut asupra statului.

Următoarea pagină >