Ecosistemul acvatic

Ecosistemul natural. ecosistemul acvatic.

Apa- acoperă circa 70% din suprafața Pămîntului. Astfel, ecosistemele acvatice ocupă o suprafață cu mult mai mare decît ecosistemele terestre. Particularitățile prin care se caracterizeaza ecosistemele acvatice sunt:

• Densitatea înaltă a apei și variațiile considerabile de presiune
• Conținutul redus de oxigen (în comparație cu ecosistemele terestre)
• Repartizarea diferențiată a luminii în straturile de apă
• Regimul salin specific
• Variațiile temperaturii
• Viteza curenților de apă și aciditatea apei
• Concentrația particulelor suspendate și transparența apei

Densitatea înaltă a apei și variațiile considerabile de presiune

Densitatea apei determină deplasarea organismelor acvatice și variațiile de resiune. Presiunea crește pe măsura adîncimii bazinului. Animalele acvatice pot suporta presiuni de pînă la 400-500amt (peștii, crustaceele, moluștele)

Conținutul redus de oxigen

În fiecare bazin acvatic există molecule de oxigen sub formă de gaz dizolvată în apă. Animalele acvatice(peștii, zooplanctonul) necesită oxigen pentru respirație. În cazul în care cantitatea de oxigen dizolvată în apă este insuficientă, animalele se sufocă și pier. Perioada caniculară reprezintă un pericol pentru pești, fiindcă apa caldă reține mai puțin oxigen decît apa rece.

În mediul acvatic este cu mult mai puțină lumină decît în aer. Apa absoarbe lumină, dar cantitatea de lumină se reduce rapid odată cu creșterea adîncimii. De aceea, unele animale sunt concentrate la suprafață sau la mici adîncimi.

Repartizarea diferențială a luminii în straturile de apă

Regimul salin specific

Organismele acvatice s-au adaptat la un anumit regim salin. Formele de apă dulce nu pot exista în mări, iar cele marine nu suportă apa dulce. Speciile capabile să trăiească atît în apă dulce cît și în apă salină sunt rare.

Variațiile temperaturii

Temperatura apei depinde în mare măsură de cantitatea de energie solară absorbită de apă, de litoral și de aer. O cantitate mai mare de energie solară determină creșterea temperaturii apei. Temperatura apeicrește, de asemenea, datorită scurgerilor apelor reziduale. În urma evaporării apei de la suprafața bazinului, temperatura apei în stratul superficial scade.

Temperatura influențează diversitatea animalelor și plantelor ce populează bazinul acvatic. Creșterea bruscă a temperaturii poate fi fatală pentru unele specii de pești (păstrăv), care preferă apa rece cu o concentrație mare de oxigen.

Viteza curenților de apă și aciditatea mediului

Bazinele acvatice se caracterizează printr-o valoare specifică a pH-ului. Apa naturală nepoluată are un pH ce variază de la 5 la 6. Pe Terra, apa cea mai puțin poluată se consideră apa de ploaie, dar și ea se caracterizează printr-o anumită aciditate naturală. Această aciditate naturală este determinată de dizolvarea dioxidului de carbon din aer în picăturile de apă.Asupra organismelor vii care trăiesc în apă pH-ul apei exercită o influență deosebită. Salamandrele, broaștele și alți amfibieni sunt deosebit de sensibili la sporirea pH-ului. Majoritatea insectelor, amfibienilor și peștilor nu se dezvoltă în bazinele acvatice cu un pH mai mic de 4.

Concentrația particulelor suspendate și transparența apei

Transparența apei scade odată cu mărirea concentrației de substanțe ce o colorează, a particulelor suspendate și a densității algelor. Ea depinde și de prezența diferitor bacterii, a fitoplanctonului și a altor organisme, a substanțelor chimice spălate din sol, a resturilor vegetale supuse descompunerii. Transparența apei în condiții naturale, de regulă, este de la 1 metru pînă la cîțiva metri.În linii generale, în cadrul acestor ecosisteme se pot distinge stratul de apă (pelagiu) și fundul bazinului (bental).

Pelagiul se divizează în straturi verticale: – epipelagial – stratul de apă cu o adîncime de pînă la 200 m; – batipelagial – stratul de apă semiobscur (lipsit de plante verzi); – abisopelagial – stratul întunecos de apă (lipsit de plante verzi). Bentalul se divizează în: – litoral – marginea malului inundată în timpul fluxului; – zona sublitorală – regiunea coborîrii uscatului pînă la o adîncime de 200 m (în ecosistemele marine); – zona batială – regiunea pantelor abrupte; – zona abisală – regiunea lojei bazinului.

În ecosistemele acvatice marine diversitatea organismelor este limitată de anumiți factori: temperatură, salinitate, compoziția sărurilor minerale, presiune, lumină (pentru plante). Diferite organisme au un grad diferit de adaptabilitate la variația acestor factori. În ecosistemele acvatice interioare, în calitate de factori limitatori pot servi: temperatura aerului, temperatura apei, viteza curenților de apă, concentrația de oxigen, dioxid de carbon și săruri, presiunea osmotică. Majoritatea organismelor (în special plantele) sunt concentrate în regiunea litoralului. Ecosistemele acvatice interioare cu apă curgătoare se caracterizează printr-o serie de particularități: • curenții de apă reglează și limitează răspîndirea anumitor organisme; • datorită adîncimii mici, se asigură un schimb permanent de substanțe între pelagiu și bental; • în lipsa surselor de poluare, apa, de regulă, este bine oxigenată. În fucție de caracteristicile mediului de viață (apa), ecosistemele acvatice se diferențiază în ecosisteme de ape stătătoare (ecosisteme lentice) și ecosisteme de ape curgătoare (ecosisteme lotice). În cadrul fiecărui ecosistem acvatic se stabilesc diverse relații trofice între organisme.

Mulțumim pentru atenție!!!