„Ion” de Liviu Rebreanu

„Ion”

de Liviu Rebreanu

Start

Proiect realizat de Cioran Ioana-Roxana

CUPRINS

8. Monografia satului

1. Liviu Rebreanu

• Scena horei

2. Realismul

• Nunta

3. Romanul

• Botezul

4. Opera „Ion”

• Înmormântarea

5. Structură și compoziție

9. Personajul principal

• Tema

10. Relația dintre două personaje

• Subiect

• Titlu

11. Arta narativă

6. Incipitul

7. Finalul

12. Bibliografie

Liviu rebreanu

Personalitate emblematică a literaturii interbelice, Liviu Rebreanu este, alături de Camil Petrescu și Hortensia Papadat-Bengescu, ctitori ai romanului românesc modern. Scriitor cu vocație realistă, Liviu Rebreanu pune piatra de temelie a romanului obiectiv.

Camil Petrescu

Camil Petrescu a fost un renumit scriitor și dramaturg român, cunoscut pentru contribuțiile sale semnificative la literatura română din secolul XX. Născut la 22 aprilie 1894, în comuna Pitești, Camil Petrescu și-a petrecut o mare parte din viața sa în lumea literară, dar și în cea teatrală. A fost una dintre personalitățile marcante ale epocii interbelice, cunoscut pentru operele sale literare și pentru implicarea sa în viața culturală a României. Este adesea asociat cu stilul modernist și cu explorarea complexității umane în operele sale, care au avut un impact semnificativ asupra literaturii române și au fost apreciate atât în țară, cât și în străinătate.

Hortensia PapadaT-Bengescu

Hortensia Papadat-Bengescu a fost un talent care s-a lăsat așteptat. O imagine completă a prozei interbelice românești nu se poate face fără încadrarea operei Hortensiei Papadat-Bengescu în rama acesteia, scriitoarea ciclului Halipilor în care George Călinescu identifică o scriitoare proustiană. Călinescu nu consideră operele de început importante, astfel le reduce la „pagini de jurnal vaporoase, inconsistente, în care o notație acută este înecată în divagațiuni de o importanță mediocră.”– George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva, București, 1982, p. 737.

Biografie

Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885, în Târlișua, județul Bistrița-Năsăud și a fost primul dintre cei 14 copii ai învățătorului Vasile Rebreanu și Ludovica. În anul 1889, întreaga familie s-a mutat în comuna Maieru, pe Valea Someșului și, potrivit afirmației scriitorului: „În Maieru am trăit cele mai frumoase și mai fericite zile ale vieții mele. Pînă ce, cînd să împlinesc zece ani, a trebuit să merg la Năsăud, la liceu.” A început cursurile școlii primare în anul 1891, a urmat două clase la Gimnaziul „Grăniceresc din Năsăud” în 1895, iar în 1897 s-a transferat la „Școala de băieți” din Bistrița, cunoscută și sub denumirea de „Gimnaziul Evanghelic din Bistrița”, astăzi „Colegiul Național Liviu Rebreanu”. În 1900 a început să urmeze „Școala Reală Superioară de Honvezi” din Sopron, iar la sfârșitul primului an a obținut calificativul „eminent”, iar în cel de-al treilea an a pierdut și distincția simplă, deoarece a avut media scăzută la purtare. La 1 septembrie 1906 a fost repartizat ca sublocotenent în armata austro-ungară, la regimentul al doilea de honvezi regali din Gyula. Aici el a avut numeroase preocupări literare precum: proiecte dramaturgice, lecturi și conspecte. La Budapesta și Gyula a scris și transcris cinci povestiri în limba maghiară. La 12 februarie 1908 a demisionat din armată și revine la Prislopul Năsăudului, spre disperarea părinților.

Casa memorială „Liviu Rebreanu” din Bistrița-Năsăud

Biografie

La 1 noiembrie 1909, Liviu Rebreanu a debutat în presa românească, la Sibiu, în revista „Luceafărul”. A apărut povestirea „Codrea” (Glasul inimii). În aceeași revistă a mai publicat și nuvelele “Ofilire” (15 decembrie 1908), “Răfuială” (28 ianuarie 1909) și “Nevasta” (16 iunie 1911). În traducerea lui, revista “Țara noastră” a publicat poemul “Moartea șoimanului” de M. Gorki. La 25 octombrie 1910 a debutat în București, în revista „Convorbiri critice”, iar împreună cu Mihail Sorbul, în acea perioadă scoate revista Scena, dedicată teatrului și muzicii. Anul 1911 l-a dedicat teatrului, iar până în 1912 a avut diferite îndeletniciri. Din luna iulie 1913, după intrarea României în cel De-al Doilea Război Balcanic (10 iulie) s-a angajat ca reporter la „Adevărul”, iar la sfârșitul războiului a fost concediat. În 1944, fiind grav bolnav, s-a retras în satul argeșean Valea Mare, fără să se mai întoarcă vreodată în București. La 7 iulie, Liviu Rebreanu scria în jurnal: „Perspective puține de salvare, dată fiind vârsta mea, chistul din plămânul drept, emfizemul vechi și bronșita cronică.” Pe 1 septembrie 1944 a încetat din viață la Valea Mare, la doar 59 de ani. După câteva luni de la înmormântare a fost deshumat și reînhumat la Cimitirul Bellu din București.

UNIVERSUL CREAȚIEI

Romane psihologice

• „Pădurea spânzuraților” (1922); „Adam și Eva” (1925);
• „Ciuleandra” (1927);
• „Jar” (1934).

Romane polițiste

• „Amândoi” (1940).

Teatru

• „Cadrilul” (1919);
• „Plicul” (1923);
• „Apostolii” (1926).

Nuvele

• „Catastrofa” (1921);
• „Norocul” (1921);
• „Cuibul visurilor” (1927);
• „Cântecul lebedei” (1927);
• „Ițic Ștrul, dezertor” (1932);
• „Golanii”.

Romane sociale „

• „Ion” (1920);
• „Crăișorul” (1929);
• „Răscoala” (1932);
• „Gorila” (1938).

referințe metatexuale

tudor vianu

'„Ne aflăm în faţa unui scriitor obiectiv, care uimeşte prin puterea de a prezenta viaţa în complexitatea ei socială şi psihologică, prin personaje surprinse în 'umila şi precara lor realitate.''„Niciodată realismul românesc, înaintea lui Rebreanu, nu înfiripase o viziune a vieţii mai sumbră, înfruntând cu mai mult curaj urâtul şi dezgustătorul, întocmai ca în varietatea mai nouă a realismului european, crudul naturalism francez şi rus."

vladimir streinu

„Liviu Rebreanu, privit în marea felurime a formulelor de roman pe care le-a practicat, este scriitor de o vioiciune pe care n-au atins-o niciodată scriitorii reputaţi prin agerimea de concepţie şi realizare. În adevăr, literatura română nu mai cunoaşte un alt romancier care să-şi varieze cu atâta libertate de spirit formula artistică de la un roman la altul.''

ReaLISMUL

Adept al realismului, Liviu Rebreanu este creatorul unui univers ficțional complex care surprinde condiția umană în toate dimensiunile ei, configurând o veritabilă << comedie umană >>. Realismul este o paradigmă culturală, un curent literar artistic care se manifestă în secolul al XIX-lea. Acest curent literar are următoarele principii estetice:

• reprezentarea veridică, verosimilă, viabilă și autentică a realității;
• preferința pentru temele sociale;
• atitudinea critică față de societate;
• personaje tipice care acționează în împrejurări tipice;
• personajul este produsul exclusiv al mediului în care trăiește;

• este detașat, omniscient și omniprezent;
• naratorul obiectiv are un stil rece și sobru.

ROMANUL

Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu o acțiune complexă care se desfășoară pe mai multe planuri narative, cu personaje numeroase a căror personalitate este bine individualizată și al căror destin este determinat de trăsături, de caracter și întâmplările ce constituie subiectul operei.

Structura romanului este dialogică, potrivit formalistului rus Bahtin sau panoramică, potrivit altor teoreticieni ai romanelor. Cum spunea Raymond Queneau, „nu contează dacă cineva privește un număr nedeterminat de personaje aparent reale într-un spațiu ficțional prelungit de-a lungul unui număr nedeterminat de pagini sau capitole. Rezultatul va fi întotdeauna un roman”.

romanul „ion”

Romanul este o operă epică în proză a cărui acțiune este dezvoltată pe mai multe planuri narative ce implică un număr mare de personaje puetrnic individualizate. Publicat în anul 1920, romanul „Ion” semnalează actul de naștere al romanului românesc obiectiv fiind „cea mai puternică creațiune obiectivă din literatura noastră (Eugen Lovinescu), „un roman epopee definitiv” (Mihail Dragomirescu), „o epopee a țăranului” (Pompiliu Constantinescu). Romanul se înscrie în realism chiar prin „substratul antropologic” (Adrian Marino) care definește realitatea și ficțiunea. Romanul „Ion” a parcus un lung și sinuos proces de creție, trăgându-și seva dintr-o scenă în care un țăran, îmbrăcat în haine de sărbătoare, sărută cu patimă pământul „ca pe ibovnică”.

romanul „ion”

În plus seducerii rodovicăi, fata bogată, de către un flăcău „prăpădit” va fi un episod important pentru scrierea romanului. De asemenea, prototipul personajului principal este reprezentat de un țăran tânăr și harnic numit chiar Ion Pop al Glanetașului. Toate aceste evenimente au dobândit în tip valoarea de exemplaritate devenind nuclee epice ale unei proze scurte precum „Rușinea” și „Răfuiala” care au constituit exerciții de creație în vederea realizării primei variante a operei intitulate „Zestrea”. Varianta inițială dezvoltată și completată va da naștere romanului „Ion” focalizînd atenția asupra protagonistului devenit reprezentativ pentru o întreagă clasă socială. De altfel, în originala viziune a scriitorului realist, literatura înseamnă „creație de oameni vii și în viață”.

TEMA

Tot de realism amintește tema romanului căci scriitorul e preocupat de reprezentarea veridică și verosimilă a realității construind o veritabilă monografie a statului ardelenesc.

La nivel macrotextual

Tema operei o constituie problematica pământului, pretext pentru conturarea tabloului social al satului transilvănean de la începutul secolului al XX-lea, în care demnitatea si locul omului în comunitate depindea de avere, respectiv de cât pământ deținea. Tema pământului se asociază cu cea a familiei și a iubirii care reprezintă una dintre valorile fundamentale ale vieții rurale.

La nivel microtextual

subiectul

Subiectul urmărește într-o gradare subtil orchestrată dezumanizarea protagonistului generată de patima pentru pământ.

TITLUL

Titlul este un important element paratextual de compoziție deoarece conține numele personajului principal inspirat din biografia autorului, căci Ion Pop al Glanetașului este un flăcău sărac din satul lui Rebreanu ce se plânge acestuia că nu are pământ și care îi inspiră subiectul romanului, aspect notat de autor în propriul jurnal ,,Mărturisiri literare”. De asemenea, „Ion” este un nume generic, reprezentativ pentru țăranul român.

Operă epică arhitecturală, romanul se structurează în două părți aproape simetrice, sugestiv intitulate „Glasul pământului” și „Glasul iubirii” sugestie a celor două voci interioare ale personajului. Voci care se confruntă durecar pe parcursul întregii diegeze. În acest context „Glasul pământului” și „Glasul iubirii” desemnează termenii conflictului psihologic insolubil cu care se confruntă protagonistul al cărui destin e pus chiar de la început sub semnul tragicului.

Incipitul

Provenit din latinescul „incipitum”, incipitul de tip „ex-abrupto” focalizează atenția asupra „drumului” care intră și iese din spațiul ficțiunii. Laitmotiv structurant al construcției romanești, „drumul” devine pretext pentru fixarea reperelor spațio-temporale ale acțiunii plasate în satul Pripas la început de secol XX. „Din șoseaua ce vine de la Cârlibaba, întovărășind Someșuul când în dreapta, când în stânga, până la Cluj și chiar mai departe, se desprinde un drum alb mai sus de Armadia [...]”. Descrierea drumului se realizează în manieră realistă prin aglomerarea unor toponime reale și fictive tocmai pentru a crea senzația de autenticitate și veridiciate. În plus amănuntele semnificative dobândesc valoare anticipativă. „La marginea satului te întâmpină din stânga o cruce strâmbă pe care e răstignit un Hristos cu fața spălăcită de ploi și cu o cununiță,ă de flori veștede agățată de picioare.”. Crucea e simbol al credinței în Dumnezeu, valoare fundamentală a satului românesc tradițional, traducând un cod moral nescris. Personificat, drumul devine pretext pentru anticiparea planurilor narative care se împletește de-a lungul diegezei, luminându-se și explicându-se reciroc. Înaintând prin semne ale absenței, drumul e un prtext pentru configuarea topografiei specifice satului tradițional.

Imagine de la casa memorială

Treptat atenția se focalizează asupra casei învățătorului Herdelea și al lui Alexandru Pop-Glanetașu, anunțînd principalele planuri narative construite prin tehnica contrapunctului care urmăresc viața țărănimii și viața intelectualității rurale, conturând o veritabilă monografie a satului ardelenesc.

„Casa învățătorului este cea dintâi, tăiată adânc în coasta unei coline, încinsă cu un pridvor, cu ușa spre uliță și cu două ferestre care se uită tocmai în inima satului, cercetătoare și dojenitoare. Pe prichiciul pridvorului, în dreptul ușii, unde se spală dimineața învățătorul, iar după-amiază, când a isprăvit treburile casei, doamna Herdelea, străjuiește o ulcică verzuie de lut. În ogradă, între doi meri tineri, e întinsă veșnic frânghia pe care acuma atârnă niște cămăși femeiești de stambă. În umbra cămășilor, în nisipul fierbinte se scaldă câteva găini, păzite de un cocoș mic cu creasta însângerată. Drumul trece peste Părâul Doamnei, lăsând în stânga casa lui Alexandru Pop Glanetașu. Ușa e închisă cu zăvorul; acoperișul de paie parcă e un cap de balaur; pereții văruiți de curând de-abia se văd prin spărturile gardului.”

finalul

La finalul romanului, drumul iese din sat marcând simetria compozițională. Drumul se identifică cu destinul sau cu timpul care curge ireversibil și indiferent la dramele care se cinsumă pe scena satului: „Drumul trece prin Jidovița, pe podul de lemn, acoperit, de peste Someș, și pe urmă se pierde în șoseaua cea mare și fără început...”

Scena horei

Monografia satului

Senzația de letargie indusă de descrierea drumului e anulată de scena horei, revărsare de energie și bucurie: „Duminică. Satul e la horă. Și hora e pe Ulița din dos, la Todosia, văduva lui Maxim Oprea. [...] Hora e în toi ... Locul geme de oameni ... ”. Obicei tipic românesc, hora e un prilej de sărbătoare, dar și de întâlnire a întregii comunități. De aceea descrierea horei constituie o pagină ontologică ce amintește de „Nunta Zamfirei” de George Coșbuc : „Sub tropotele jucătorilor se hurducă pământul. Zecile de perechi bat Someșana cu atâta pasiune că potcoavele flăcăilor scapără scântei, poalele fetelor se bolbocesc, iar colbul de pe jos se învâltorește [...]”. Descrierea horei constituie un pretext pentru prezentarea locuitorilor satului. Locul la horă reprexintă locul în cadrul comunității căci satul lui Rebreanu este unul ierhizat social. În această lume demnitatea umană se măsoară în cantitatea de pământ pe care o deține fiecare. De aceea primarul cu „mustăți albe răsucite tinerește” vorbește tare și gesticulează larg în timp ce Ștefan Hotnog „un cheabur cu burta umflată ce și-o mângâie întruna parcă ar avea junghiuri” caută „fel de fel de clenciuri” ca să arate „că lui de nimeni nu-i pasă”.

În acest univers stratificat social, marcând eternul conflict dintre bogați și săraci, sărăcia e considerată o umilință cumplită. Acesta este motivul pentru care Alexandru Glanetașu „stă pe delături, ca un câine la ușa bucătăriei. Tot din acest motiv are loc cearta dintre Vasile Baciu și Ion pe care-l numește sărăntoc și fleandură, anticipând viitoarele conflicte dintre ginere și socru și conflicte generate de lupta pentru pământ.

Scene din filmul „Ion”

Treptat, atenția se focalizează asupra lui Ion care joacă cu Ana, dar se uită la Florica anticipând cele două „glasuri” care se vor confruntadureros de-a lungul diegezei: „Nu-i fusese dragă Ana și nici acum nu-și dădea seama bine dacă i-e dragă. Iubise pe Florica și, de câte ori o vedea sau își amintea de ea, simțea că tot o mai iubește. Purta în suflet râsul ei cald, buzele ei pline și umede, obrajii ei fragezi ca piersica, ochii ei albaștri ca cerul de primăvară. Dar Florica era mai săracă decât dânsul, iar Ana avea locuri și case și vite multe...”. La nivel simbolic, Ana, fata urâtă, dar bogată a lui Vasile Baciu reprezintă „Glasul pământului” iar Florica, fata frumoasă, dar săracă a văduvei lui Maxim Oprea reprezintă „Glasul iubirii”.

Destinul protagonistului e pus chiar de la început sub semnul tragicului. În acest context, bătaia dintre Ion și George are valoarea unei repetiții generale în vederea crimei, anunțând sfârșitul tragic al protagonistului care va pierii ucis fiind cu sapa.

Astfel hora dobândește semnificațiile unui „strategic cerc al destinului” (Nicolae Manolescu) reprezentând un spațiu închis, limitat, plasat de la bun început sub semnul maleficului după cum sugerează chiar din incipit toponime precum „Râpele dracului” și „Cișmeaua mortului”. În acest mod, intrarea în sat, în spațiul ficțiunii, devine sinonimă cu o coborâre în infern unde se vor confrunta o serie de destine agrenate în cumplita luptă pentru pământ.

Monografia satului ardelenesc se configurează în linii de un realism dur care conferă operei o covârșitoare senzație de viață adevărată. Alături de horă, nunta, botezul și înmormântarea constituie alte momente fundamentale în viața satului, având desfășurare ritualică. Capitole sugestiv intitulate precum „Nunta”, „Ștreangul” sau „Sfârșitul” surprind în pagini ontologice aceste evenimente fundamentale din viața comunității.

,,Nunta Zamfirei” de George Coșbuc

Balada „Nunta Zamfirei”, una din capodoperele operei poetice coşbuciene, apare în anul 1889 în revista „Tribuna” din Sibiu şi face parte dintr-o proiectată epopee închinată vieţii satului. Zamfira cea frumoasă -"icoana-ntr-un altar s-o pui" este fata unui domn Săgeată. Cel cu (,) care vrea să își petreacă viață este Viorel, un "prinț" din fund de Răsărit. La nuntă participă "toți craii multului rotund" cu nume foarte generice, determinate de vagi atribute homerizate,nume alese pentru sonorizarea lor care le studiază la limita dintre satul românesc arhaic,abstract și basm: Bătrânul Grui,cu Sanda și Ruxandra lui, Tines, cel "cu trainic rost" cu Lia lui,Bardes, "cel cu adăpost prin munți salhui" și mulți alți dar să nu uităm de omorâtorii de zmeii care sunt specifici basmelor românești.

Nunta

Nunta e serbată cu bucurie întru-cât familia reprezintă nucleul esențial al comunității rurale „nunta ținu 3 zile după obicei, sâmbăta porni tot alaiul în căruțe l a notar în Jidovița în frunte călăreții pocneau mereu din pistoale pe când în căruța întâi lăutarii își frângeau degetele cântând și totuși nu se auzea decât grohăitul gordunei”. Căsătoria configurează întemeierea unei familii, însă în cazul lui Ion, ea dobândește valoarea unui contract social „Ce-ar fi oare daca-ș lua pe Florica și am fugii amândoi în lume, să scap de urâțenia asta”. Încălcarea regulilor nescrise ale comunității se pedepsește drastic, de aici vine umilința Anei care „șade pe lădiță rușinată că nu o putut juca ea”. Însărcinată fiind, Ana deși mireasă nu participă la dansul mirilor căci Ion joacă cu Florica „fiindcă Ana cu saracina ei s-ar fi ostenit, prea tare îi ținu locul drușua întâi, adică Florica”. În societatea de tip patriarhal, femeia ocupă un loc neglijabil. Ana trece prin căsătorie de sub autoritatea palmei tatălui sub pumnul brutal al soțului, eșuând într-una din cele mai triste căsnicii. George Călinescu afirmă însă că soarta Anei nu e nici mai rea nici mai bună ca a altor femei din lumea satului căci în mentalitatea țărănească ca reprezentat „o zestre, o producătoare de copii și două brațe de muncă”.

Scene din filmul „Ion”

Nici chiar nașterea copilului nu schimbă atitudinea lui Ion față de propria familie „Plânsul copilului său îl supăra și bucura în același timp”. Înmormântarea constituie un alt eveniment la care participă toată comunitatea căci moartea e un dat al existenței. La inmormantarea Anei, la prohod, participa tot satul. Romancierul fixeaza si aici toate elementele esentiale: praporii fluturau alene in adierea de primavara tamaie si aducea in schimb valuri de miros dulce de flori de mar preotul Belciug mormaia pe nas cantecele de inmormantere sí scutura mereu cadelnita. Dupa inmormantarea Anei se fac pomeni bogate. Aceste elemente se imbogatesc cu altele, prilejuite de imormantarea lui Ion. Si aici participa tot satul. Preotul Belciug tine o cuvantare funebra, care ii impresioneaza pe cei prezenti. Autorul este atent la reactiile participanilor si mai ales a parintilor: „Pe urma Ion fu coborat in pamantul care i-a fost prea drag, si oamenii au venit pe rand sa-i arunce cate o mana de lut umed care rabufnea greu si trist pe scandurile odihnei de veci ”. Dupa inmormantare Glanetau a facut pomeni bogate pentru sufletul lui Ion.

Botezul

Înmormântarea

Lupta pentru pământ din planul vieții țărănești e substituită în planul intelectualității rurale de grijs zilei de mâine.

De aceea învățătorul Herdelea e procupat de zestrea fetelor, de viitorul lui Titu și chiar de siguranța propriului loc de muncă. El este nevoit să renunțe la profesia de-o viață pe motiv că nu i-ar fi învățat pe copii limba maghiară. O atenție deosebită este acordată problemelor generale de stăpânirea austro-ungară care este specifică doar satului ardelenesc în perioada investigată. Mai mult decât atât, învățătorul Herdelea este amenințat cu pierderea casei pe pământul bisericii. Preotul Belciug reprezintă autoritatea bisericii în sat, însă în ciuda vieții ascetice pe care o duce el nu este lipsit de păcatele omenești precum: răutatea, orgoliul și invidia. Decupajele din cotidian surprind fluxul vieții creând o puternică impresie de autenticitate, veridicitate, verosimilitate și viabilitate.

Scenă din filmul „Ion”

preotul Belciug

învățătorul Herdelea

PERSONAJul literar

Personajul literar este definit de Roland Barthes ca o „ființă de hârtie” reprezentând un „homo-fictus” (Marian Popa).Personajul literar este un produs al imaginației creatoare care mimează realitatea în manieră platoniciană și „face concurență stării civile” (Balzac) lăsând o puternică impresie de real. Defapt personajul literar este produsul a doi parametri intrinseci: a) Instanță a comunicării narative - principal sau secundar; - complex sau schematic; - „rotund” sau „plat” (Foster); - „unidimensional” sau „tridimensional” (Booth). b) Referent uman - personajul literar are rol în transmiterea mesajului operei și beneficiază de caracterizarea directă și indirectă care contribuie la fixarea statutului social, psihologic și moral; - de asemenea referentul uman încadrează tipologia și caracterul personajului.

Ion

Ca instanță a comunicării narative, Ion este un erou monumental, unic în spațiul literaturii române. Personaj principal după cum sugerează titlul omonim fiind mereu în centrul acțiunii. Personaj eponim, Ion se distinge printr-o mare complexitate psihologică fiind un personaj complex, „tridimensional” (Booth) și „rotund” (Foster). Personaj realist printr-o excelență, Ion este un erou tipic care acționează în împrejurări tipice fiind reprezentativ pentru mediul în care trăiește. Ca referent uman, Ion încarnează tipologia țăranului guvernat de setea atavică de pământ. Construit după un prototip real, Ion este „un posedat al ideii de posesiune” (Nicolae Manolescu). Conform lui George Călinescu „Ion nu e însă decât o brută căreia șiretenia îi ține loc de deșteptăciune. Din punct de vedere al lui Nicolae Manolescu, Ion e „o brută ingenuă” care „trăiește în preistoria moralei într-un paradis foarte crud”. Prin această dimensiune primitivă și vialentă, personajul depășește granițele realismului dobândind accente naturale. Mai mult decât atât, Ion „este un erou stendhalial” la care numai obiectul posesiunii este schimbat.

Construit prin tehnica basoreliefului, Ion beneficiază de caracterizare directă și indirectă care-i conferă autenticitatea și viabilitatea oamenilor reali. Caracterizarea directă din perspectiva naratorului configurează fișa biografică a personajului, un reprezentant tipic al comunității în care trăiește: „Ce-ar fi trebuit să fie Glanetașu a fost feciorul, era iute și harnic, ca mă-sa. Unde punea el mâna, punea și Dumnezeu mila, iar pământul era drag ca ochii din cap.”. Portretul prosopografic lipsește aproape cu desăvârșire întrucât naratorul obiectiv conturează mai ales portretul moral al protagonistului „se simțea înfrânt și neputincios iar în simțământul acesta îi aprindea sângele și îi umplea creierii de planuri și hotărârii care mai de care mai năzdrăvane.” Caracterizarea directă realizată din perspectiva celorlalte personaje completează portretul eroului evidențiind multiplele fațete ale caracterului său. Din perspectiva învățătorului Herdelea, Ion a fost cel mai inteligent elev al său „Când a umblat la școala din sat a fost cel mai iubit elev al învățătorului Herdelea, care mereu i-a bătut capul Glanetașului să dea pe Ion la școala cea mare din Armadia, să-l facă domn.”. Stilul direct, indirect și indirect-liber reliefează pregnant structura psihologică a protagonistului care face din pământ singura rațiune de a trăi „Glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului ca o chemare, compleșindu-l”. Din perspectiva lui Vasile Baciu, Ion este o zdreanță, o fleandură și un sărăntoc, în timp ce pentru Ana el este „norocul meu”. În schimb doamna Herdelea îl consideră „băiat cumsecade. E muncitor, e harnic, e săritor, e isteț”. Din perspectiva preotului Belciug, Ion este „stricat și-un bătăuș, și-un om de nimic”, „un obraznic” ce merită „o lecție”, însă după ce Ion renunță la pământurile bisericii, este descris ca un „mândru creștin”. Pentru Titu Herdelea este „o canalie”. Chiar și mama sa îl numește „proclit și salbui”.

Caracterizarea indirectă prin acțiuni, vorbe, atitudini și comportamente conturează pregnant coordonatele definitorii ale protagonistului, un erou frust care pare însoțit cu pământul „Iubirea pământului l-a stăpânit de mic copil. Veșnic a pizmuit pe cei bogați și veșnic s-a înarmat într-o hotărâre pătimașă: trebuie să aibă pământ mult, trebuie! De pe atunci pământul i-a fost mai drag ca o mamă…”. În fața unei asemenea obsesii a pământului, tot ceea ce urmează, seducerea Anei, certurile cu Vasile Baciu și Simion Lungu, căsătoria cu Ana și atitudinea față de Florica sunt justificate până la un punct „De-abia acum acum înţelese Ion ca împreună cu pământul trebuie să primească și pe Ana și că, fără ea, n-ar fi dobândit niciodată averea...I se părea o străină și nu-i venea să creadă că în pântecele ei se plămădeşte o ființă din sangele lui [...] O privea și se mira că a putut el săruta și îmbrățișa pe fata asta uscată cu ochii pierduți în cap de plâns, cu obrajii gălbejiți, cu pete cenușii care împopoțonată cum era astăzi părea și mai urâtă.”

Caracterizarea directă și indirectă conturează un personaj reprezentativ pentru o întreagă categorie umană și socială. Având statutul social, psihologic și moral bine definit, Ion încarnează foamea atavică de pământ a țăranului român. Derivat din ipostaza ontologică de „homo socialis”, statutul social al protagonistului este acela de țăran sărac. Produs exclusiv al mediului în care trăiește, Ion identifică lipsa pământului cu lipsa demnității sociale, căci în lumea lui demnitatea umană se măsoară în cantitatea de pământ pe care vo deține fiecare „se simțea mic și slab, cât un vierme pe care-l calci în picioare sau ca o frunză pe care vântul o vâltorește cum îi place. Suspină prelung, umilit și înfricoșat în fața uriașului „Cât pământ, Doamne!”.

Din mentalitatea specifică satului ardelenesc se naște ideea seducerii Anei „Lacrimile Anei i-au încolți în inimă o încredere nouă, își urmă calea mai sprinten și atât de mulțumit că-i venea mereu să râdă și-și zicea de-acuma nu-i pasă de nimic”. Căci el este produs mediului în care locuiește, Ion are până la un punct structura unui revoltat care încearcă prin orice mijloace să-și depășească umila condiție socială „dragostea nu ajunge în viață [...] dragostea e numai adaosul, altceva trebuie să fie pomenea cu gândurile după Ana.”. Din perspectiva lui Ion, căsătoria are valențele unui contract social. Căsătoria cu Ana modifică statutul social al protagonistului care devine stăpân pe pământurile lui Vasile Baciu „se simțea ca un uriaș din basme [...] cu o privire setoasă, Ion cuprinse tot locul cântărindu-l, simțea o plăcere atât de mare văzându-și pământul încât îi venea să cadă în genunchi și să-l îmbrățișeze, i se părea frumos pentru că era al lui.”. Lupta pentru pământ îl dezumanizează treptat și nici chiar nașterea copilului sau moartea Anei nu schimbă comportamentul brutal și violent al lui Ion. Devenit stăpân al pământurilor Anei, Ion se lasă pradă „Glasului iubirii” pentru Florica, sfidând legile comunității în care trăiește.

Din punct de vedere psihologic, Ion se individualizează printr-o mare complexitate sufletească. Inteligent, abil, harnic și muncitor, Ion se individualizează mai ales prin patima pentru pământ. În cazul lui Ion, dragostea pentru pământ traduce setea ancestrală de pământ a țăranului român căci Ion este un personaj. Scena care ilustrează cel mai pregnant legătura atavică cu pământul este cea a sărutării din capitolul chiar intitulat „Sărutarea”: „Fața toată era scăldată într-o sudoare caldă de patimă. Îl cuprinse o poftă sălbatică să îmbrățișeze huma, s-o crâmpoțească în sărutări. Mirosul acru aspru și roditor îi aprindea sângele”. Notarea reacțiilor biologice sugerează clar reacția personajului cu pământul. În cazul lui Ion patima pentru pământ se manifestă cu forța unui instinct vital depășind orice considerente de ordin moral, social sau economic. De aici vin gesturile care emană o religiozitate aproape păgână „Apoi încet, cucerit, fără să-și de-a seama, se lasă în genunchi, își coborî fruntea și-și lipi buzele cu voluptate de pământul ud”. Sărutarea lui Ion este fără îndoială o îmbrățișare cvasierotică, un act de extatică luare în posesiune căci personajul lui Rebreanu este construit pe complexul obsesional, pământul reprezentând pentru el un „modus vivendi” ( mod de existență în limba latină).

De altfel, personajul se configurează prin termeni subordonați câmpului semantic al pământului și al focului. În acest context, protagonistul dobândește accente naturaliste fiind o încarnare a instinctului de posesie a pământului. De aici vine exaltarea protagonistului care trăiește deplin voluptatea de a avea pământ „cât mai mult pământ”. În atitudinea lui Ion se strecoară însă „o înfiorare” care anticipează sfârșitul tragic al personajului care va deveni o victimă a propriei patimi: „Lutul negru, lipicios care-ți intuiește picioarele” se lipește de mâinile care „rămase răunse cu lutul căios ca niște mănuși de doliu”. Patima pentru pământ e dublată de o lăcomie pe măsură reflectată pregnant în scena în care Ion fură din brazda lui Simion Lungu chiar dacă el este stăpân a nenumărate pământuri moștenite de Ana. Orgolios, egoist și egocentric, Ion sfidează toate legile comunității în care trăiește. Hotărârea de a avea pământ determină strategia crudă și brutală de seducere a Anei, reflectată chiar în scena horei în care Ion joacă cu Ana, dar se uită după Florica: „ de atunci se înarmă cu hotărârea pătimașă de a avea pământ”. Lupta pentru pământ epuizează resursele psihologice și sufletești ale personajului care se dezumanizează treptat. Încălcând legile comunității, Ion se lasă pradă iubirii pentru Florica, fata săracă, dar frumoasă care între timp devenise soția lui George. Incapacitatea protagonistului de a-și controla instinctele are urmări tragice.

Scena uciderii lui Ion se distinge printr-o brutalitate ieșită din comun „Cu amândouă mâinile, George ridică sapa și izbi. Simții că fierul a pătruns în ceva moale [...] George izbi a doua oară. Sapa vâjâi în aer. Apoi un pârâit surd, urmat de un zgomot năbușit ca și când se prăvale un sac plin”. Amănuntele semnificative conferă imaginilor autenticitatea unui clișeu fotografic creând o copleșitoare impresie de viață adecvată. Sugestiile auditive, vizuale și senzoriale amplifică această confruntare sălbatică și primitivă de orgolii „Lovi a treia oară fără a-și de-a seama unde.”. Simbol al pământului, sapa dobândește valențele unui obiect justițiar . Astfel, Ion este din punct de vedere moral o victimă a patimii nesățioase de pământ. Ion nu e numai o victimă a incapacității de a stăpânii propriile instincte ci și o victimă a mentalității colective. De aici vine uriașa confruntare dintre om și pământul stihie.

Ipostază a omului deluric, Ion este victimă a destinului, idee prefigurată chiar în incipitul operei prin motivul drumului. În acest context , relevantă este simbolistica nucului din scena morții lui Ion „… începu să se târască din răsputeri sprijinindu-se pe mâna stângă în ciuda suferințelor îngrozitoare [...] poate un sfert de ceas să fi ținut, forțarea crâncenă care-l duse până sub nucul bătrân”. O importanță aparte dobândește simbolistica nucul căci toate scenele de moarte sunt însoțite de acest simbol în timp ce scenele de viață sunt plasate sub simbolistica mărului.

Simbolistica nucului și a mărului

În Italia nucul era considerat arbore blestemat, în jurul căruia se adună vrăjitoarele la Sabat. Dacă arborele şi-a câştigat o reputaţie sinistră, fructele sale în schimb sunt foarte apreciate de oameni.

Mărul este văzut ca un simbol al iubirii, fertilității, ispitei, cunoașterii, dorinței și nemuririi.

Personaj monumental, unic în spațiul literaturii române, Ion e un erou emblematic, un arhetip uman. Ca toate personajele rebreniene, el „însumează contradicții principale, iar perspectiva din care sunt privite este dialectică” (Lucian Raicu). Personaj conturat în linii de un realism dur, Ion rămâne prototipul țăranului guvernat de foamea ancestrală pentru pământ. Caracterizat direct și indirect, Ion se individualizează prin relațiile pe care le dezvoltă cu celelalte personaje.

“S-ar zice prin urmare c-avem de-a face cu un ambiţios, cu un Julien Sorel rural, cu un Dinu Paturicã. Noţiunea de ambiţie este însã exageratã, fiindcã ea presupune o constiinţã largã, care sã-şi reprezinte o finalitate […] Ion nu e inteligent şi, prin urmare, nici ambiţios. Dorinţa lui nu e un ideal, ci o lãcomie obscurã, poate mai puternicã decât a altora, însã, în fond, la fel cu a tuturor. Orice ţãran voieşte zestre în pãmânt şi vite, o însurãtoare dezinteresatã fiind o adevaratã înstrãinare de la legile de conservare ale familiei rurale. Toţi flãcãii din sat sunt varietãţi de Ion.” G. Cãlinescu , “ Istoria literaturii române…”

Relația dintre două personaje

Relația cu Ana este definitorie pentru configurarea protagonistului care parcurge un dureros proces de dezumanizare, de degradare morală. Ca instanță a comunicării narative, Ana este un personaj secundar anume creat pentru reflectarea protagonistului. După clasificarea lui Foster, Ana este un personaj „plat”, iar după clasificarea lui Booth, Ana este un personaj „unidimensional”. Ca referent uman, Ana beneficiază de caracterizare directă și indirectă având un statut social, psihologic și moral bine determinat. Din punct de vedere social, Ana încarnează tipul țăranului înstărit căci ea este fata urâtă, dar bogată a lui Vasile Baciu. Ca referent uman, Ana beneficiază de caracterizare directă și indirectă având un statut social, psihologic și moral bine determinat. Din punct de vedere social, Ana încarnează tipul țăranului înstărit căci ea este fata urâtă, dar bogată a lui Vasile Baciu. Portretizarea prosopografică evidențiază trăsăturile fizice ale Anei „văzând-o cum se legăna în mers ca o trestie bolnăvicioasă, fără vlagă, slăbănoagă…”.

Sedusă de Ion, Ana e redusă la statutul de obiect de șantaj căci în lumea satului „femeia nu reprezintă decât o zestre, două brațe de muncă și o producătoare de copii” (George Călinescu). Personaj emblematic, Ana ilustrează condiția femeii în universul rural, o ipostază tragică a feminității. De altfel ea eșuează într-una dintre cele mai triste căsnicii, trecând de sub palma brutală a tatălui sub pumnul amenințător al soțului. Nici chiar ipostaza de mamă nu modifică statutul personajului care treptat se izolează într-o lume a tăcerii. Din punct de vedere psihologic, Ana se construiește pe complexul obsesial, încăpățănându-se cu o perseverență greu de înțeles în speranța deșartă de a se face iubită de Ion. Aceasta este coordonata definitorie a profilului ei psihologic. Umilită de tată, de soț și de soacră, Ana se încăpățânează dureros în hotărârea de a-și lua viața. Ana scrie un veritabil poem al însingurării după cum sugerează pregnant scena care anticipează patibularea: „În zori, mergând acasă, cu picioarele de plumb, cu cizmele nouă plângând pe zăpada înăsprită de ger, un frig înfricoșător îi îngheța inima. Ion pășea rar, suflând pe nări ca un taur lacom, cu capul în vânt pe care căciula stătea țanțoșă ca o creastă neagră de cocoș. Mergea parcă pe ea nici n-ar cunoaște-o, fără să-i arunce o privire... Amărăciunea o sugruma. Se pomeni zicându-i tare, fără voia ei, încât se minună singură, auzindu-și glasul:— Am să mă omor, Ioane!” Din punct de vedere moral, Ana este o victimă a propriei incapacități de a găsi soluții salvatoare.

ARTA NARATIVĂ

Roman polifonic, „Ion” împletește o multitudine de planuri narative orchestrate de un narator obiectiv, omniscient, omniprezent, heterodiegetic, detașat, imparțial, reimplicat, creditabil care relatează evenimentele la persoana a III-a. Uneori vocea naratorială e dublată de cea a personajului Savista, oloaga satului, reprezentată în toate momentele cheie ale acțiunii. Perspectiva narativă obiectivă e susținută de o viziune „dindărăt” și de focalizarea neutră care situează naratorul în ipostaza unui observator care notează cu o acuitate aproape științifică tot ceea ce se întâmplă. Tehnica contrapunctului, tehnica detaliului cu valoare anticipativă, tehnica decupajului din cotidian , tehnica basoreliefului și tehnica umbrelor „prim-planurilor” și „gros-planurilor” susțin dimensiunea realistă a operei. De realism amintesc și personajele tipice în împrejurări tipice devenind reprezentative pentru mediul investigat. Astfel, personajele rebreniene dobândesc autenticitatea și viabilitatea oamenilor reali impresionând prin felul în care își trăiesc cu autenticitate victoriile și eșecurile. Limbajul dur și bolovănos susține atmosfera romanului evidențiind stilul anticalofil al scriitorului realist. Calofilismul reprezintă tendința de a-i da expresiei literare o atenție deosebită. „Prefer să fiu expresia dură și bolovănoasă a realității decât să fiu șlefuit și imprecis” (Liviu Rebreanu Astfel, „Ion”este operă epică monumentală, roman realist obiectiv, „doric” (Nicolae Manolescu) și „de creație” (Garabet Ibrăileanu). „Ion” aduce în literatura română formula romanului tolstoian construind o veritabilă „comedie umană” și „un calendar sempitern al vieții rurale” (George Călinescu).

concluzie

„Ion” este un roman prin excelență realist, al voințelor înfrânte, în care toate personajele au o tristețe inerentă, idealurile lor năruindu-se prea repede. În concluzie, romanul Ion de Liviu Rebreanu asimilează elemente definitorii ale esteticii realiste: obiectivitatea perspectivei narative, omnisciența și omniprezența naratorului, caracterul impersonal al narațiunii, relatarea la persoana a treia, veridicitatea, problematica de ordin social, autenticitatea personajelor și a întâmplărilor, complexitatea intrigii, simetria compozițională, crearea unor personaje-tip, reprezentative pentru lumea din care provin.

bibliografie

• https://www.libertatea.ro/lifestyle/liviu-rebreanu-biografie-3409266
• https://agerpres.ro/flux-documentare/2015/11/27/documentar-liviu-rebreanu-in-viziunea-criticilor-literari-07-56-19
• https://scriptorium.ro/raftul/pdf/Rebreanu-Ion.pdf
• https://zigzagprinromania.com/blog/casa-memoriala-liviu-rebreanu/
• https://ro.wikisource.org/wiki/Ion_(Rebreanu)
• https://anidescoala.ro/educatie/limba-romana/bacalaureat-romana/nunta-zamfiere-de-george-cosbuc/
• https://brainly.ro/tema/1806805
• https://www.bing.com/videos/riverview/relatedvideo?q=ion+de+liviu+rebreanu+film&mid=E6815E1C1BE5AF68A0E0E6815E1C1BE5AF68A0E0&FORM=VIRE
• https://www.youtube.com/watch?v=MuL2gtq7A8c
• https://culturaromana.ro/hortensia-papadat-bengescu-rafinament-psihologic-literatura-poetica-sau-literatura-senzoriala/
• https://confluente.ro/camil-petrescu-biografia-si-operele-scriitorului-roman/
• https://bacromana.ro/ion
• https://gasolinerent.com/dnn2hkn8key=f24b0aaf975ee65a83aae9b19316ec90&psid=2c1c1c31eb5b0686148ddf0c0a999902&uuid=8dfc369e-2a68-4b0d-94ab-c05906cca63f%3A1%3A1

bibliografie

• https://www.qreferat.com/referate/romana/ION-De-Liviu-Rebreanu248.php
• https://gasolinerent.com/dnn2hkn8key=f24b0aaf975ee65a83aae9b19316ec90&psid=2c1c1c31eb5b0686148ddf0c0a999902&uuid=8dfc369e-2a68-4b0d-94ab-c05906cca63f%3A1%3A1
• https://ro.scribd.com/document/403241812/citate-critice-Ion-docx
• https://eseuri-bac.blogspot.com/2018/04/ion-liviu-rebreanu-roman-realist.
• htmlhttps://ro.wikipedia.org/wiki/Roman_(literatur%C4%83)
• https://eseuri-bac.blogspot.com/2018/04/ion-liviu-rebreanu-roman-realist.html
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Roman_(literatur%C4%83)
• https://ro.scribd.com/document/403241812/citate-critice-Ion-docx
• caietul de clasă

VĂ MULȚUMESC PENTRU

ATENȚIA ACORDATĂ