Conținutul învățării
Crearea Lumii
Disciplina: Religie Cultul OrtodoxClasa: a V -a
Expert RED: Carmen Oprea
Resursă educațională deschisă pentru clasa a V-a
1.2.
Competența specifică
Descrierea unor aspecte caracteristice religiei proprii, utilizând concepte specifice
Conținutul învățării
Crearea lumii
Activitatea de învățare vizată
- participarea la discuții pe diferite teme: credința în Dumnezeu, crearea lumii şi a omului, libertateaomului
Bine v-am găsit dragi elevi!Astăzi vă propun să vorbim despre: Crearea lumii! Voi știți cum a fost creată lumea și de către cine?
Primul verset al Sfintei Scripturi ne spune că: La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul. (Facerea 1, 1)
Cele opt cuvinte cuprind o lume întreagă. Aflăm că:
- Dumnezeu este Creatorul lumii.
- Lumea spirituală, nevăzută, a îngerilor este numită cer;
- Lumea văzută, cea materială este numită pământ.
Dar pe Dumnezeu cine L-a creat?
Dumnezeu este veșnic, este Izvorul oricărei existențe, existența însăși. Dumnezeu există din veșnicie și astfel nu are nici început și nici sfârșit.
Ce a creat Dumnezeu mai întâi: lumea văzută sau nevăzută? - Da, aveți dreptate!
Mai întâi Dumnezeu a creat lumea nevăzută. Prin cuvântul „cer” înțelegem lumea îngerilor sau lumea nevăzută, Prin cuvântul „pământ”, ne referim la universul în care trăim, la lumea văzută, materială.
Din Sfânta Scriptură aflăm că îngerii sunt ființe personale, bune, libere, deosebit de inteligente.
Îngerii sunt nemuritori, nevăzuți, plini de iubire și cu disponibilitate de a-i ajuta pe oameni, ducând rugăciunile noastre la Dumnezeu și transmițând voia Acestuia către noi.
Ei ne păzesc, ne luminează mintea prin gânduri bune și ne întăresc în situații dificile.
Este bine să știm că ei au fost creați de Dumnezeu din nimic, în număr foarte mare, cu scopul de a-L preamări, sluji și de a fi mesagerii voii lui Dumnezeu.
Ei păzesc întreaga creație, sfătuiesc omul și mijlocesc între Dumnezeu și lume.Dumnezeu a creat toți îngerii buni, înzestrându-i cu daruri și puteri deosebite.
Înainte de facerea omului, o parte dintre ei s-au răzvrătit din pricina mândriei și a vicleniei. Această răzvrătire a fost oprită de Sfinții Arhangheli Mihail și Gabriil. Ei le-au cerut să asculte de Dumnezeu. Cei care nu au ascultat au pierdut harul, devenind îngeri răi.
Pe lângă lumea nevăzută Dumnezeu a creat și lumea văzută iar prin această creație ni se descoperă taina, puterea și măreția lui Dumnezeu, oglindite în frumusețea și complexitatea lumii.
„Şi pământul era netocmit şi gol” Ne spune Sfânta Scriptură
Prin pământul înțelegem materia neorganizată încă, peste care se purta Duhul Sfânt, dătătorul de viață.Din acest adânc necunoscut, lumea materială a fost adusă la existență gradat, în timp, după un plan bine întocmit de Dumnezeu.
Întreaga Sfântă Treime – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt – a participat la facerea lumii.În acest întuneric tainic au răsunat cuvintele creatoare ale lui Dumnezeu: „Să fie lumină!” Și a fost lumină... Și a fost seară și a fost dimineață: ziua întâi.Astfel au început zilele creației.
Voi știți în câte zile a fost creată lumea văzută? - Foarte bine Durata lor nu poate fi cunoscută, ci este marcată doar prin cuvintele seară și dimineață.
Ce credeți că a creat în prima zi Dumnezeu?
În prima zi Dumnezeu a creat materia.
Ce credeți că a creat în a doua zi Dumnezeu?
În ziua a doua Dumnezeu a creat bolta cerească – atmosfera, necesară vieții pe pământ.
+ info
Ce credeți că a creat în a treia zi Dumnezeu?
În cea de-a treia zi a despărțit apele de uscat și a creat vegetația.
+ info
Ce credeți că a creat în a patra zi Dumnezeu?
În ziua a patra zi, Dumnezeu a creat soarele, luna și stelele asigurându-i altfel vegetației lumina necesară.

În ziua a cincea a adus la ființă viețuitoarele din apă și din aer.
+ info
Ce credeți că a creat în șasea zi Dumnezeu?
În ziua a șasea a făcut viețuitoarele terestre și pe om.
+ info
Când totul a fost pregătit, în ziua a șasea l-a făcut pe om, cununa creației
Și a privit Dumnezeu toate câte a făcut și iată erau bune foarte
+ info
De ce credeți că a făcut Dumnezeu pe om în ultima zi a creației? - Da!
Lumea este darul lui Dumnezeu pentru oameni.
+ info
Ce credeți că a făcut în a șaptea zi Dumnezeu?
Lumea a fost creată de Dumnezeu în șase zile, iar în a șaptea, El s-a odihnit.
În odihna Sa, El poartă de grijă lumii Sale.
+ info
Esti pregatit?
Ne jucăm și învățăm
urmărește
rezolvă
Test
CREAREA LUMII
Start
1/6
Stabilește valoarea de adevăr a enunțului de mai jos:a. Dumnezeu este Izvorul existenței și Creatorul tuturor celor văzute și nevăzute..
Adevărat
Fals
Raspuns corect
Ești un elev atent!.
Cotinua
2/6
Stabilește valoarea de adevăr a enunțului de mai jos:b. Prin cuvântul „cer” înțelegem lumea nevăzută, iar prin cuvântul „pământ”, ne referim la lumea văzută, materială.
Adevărat
Fals
Raspuns corect
Ești un elev atent!.
Cotinua
3/6
Stabilește valoarea de adevăr a enunțului de mai jos:c. Îngerii sunt ființe personale, bune, libere, deosebit de inteligente.
Adevărat
Fals
Raspuns corect
Ești un elev atent!.
Cotinua
4/6
Stabilește valoarea de adevăr a enunțului de mai jos:d. Lumea văzută a fost creată înaintea lumii nevăzute.
Adevărat
Fals
Gresit
Încearca din nou
Raspuns corect
Ești un elev atent!.
Cotinua
5/6
Stabilește valoarea de adevăr a enunțului de mai jos:e. Lumea a fost creată de Dumnezeu în șase zile, iar în a șaptea, El s-a odihnit.
Adevărat
Fals
Raspuns corect
Ești un elev atent!.
Cotinua
6/6
Stabilește valoarea de adevăr a enunțului de mai jos:f. Dumnezeu a sfințit și binecuvântat ziua a șasea.
Adevărat
Fals
Raspuns corect
Ești un elev atent!.
Cotinua
Felicitari
Continua
Webografia imaginilor
https://manuale.edu.ro/manuale/Clasa%20a%20V-a/Religie%20Cultul%20Ortodox/Akademos%20Art/A528.pdf
https://manuale.edu.ro/manuale/Clasa%20a%20V-a/Religie%20Cultul%20Ortodox/Corint/A529.pdf
https://doxologia.ro/sites/default/files/articol/2017/07/sfantul_ilie_0.jpg
https://doxologia.ro/sites/default/files/styles/autor/public/imagine/2019/06/1-sf_si_slavitul_prooroc_ilie_tesviteanul.png?itok=fZIl1DO5
56
https://doxologia.ro/sites/default/files/styles/media-articol-colorbox/public/articol/2018/07/sf-ilie_0.png?itok=eEMLBK04
https://doxologia.ro/sites/default/files/styles/autor/public/imagine/2018/11/sf_prooroc_daniil_03.png?itok=LWV5ajbK
https://cdn.knd.ro/media/521/2861/1671/20188531/1/rugaciune-sfantul-daniel--crop-1639477396.jpg?width=1200&height=630
https://ziarullumina.ro/thumbs/landscape_big/2020/08/18/prorocii-ingeri-care-transmit-voia-lui-dumnezeu-151020.jpg
https://doxologia.ro/sites/default/files/imagine/2014/12/sfintii_trei_tineri9.jpg
10
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/wp-content/uploads/2013/07/Sfantul-Ilie-si-regele-Ahab-inchiderea-cerului-e1374315521636-805x1024.jpg
11
https://doxologia.ro/sites/default/files/articol/2017/12/prorocul_daniel_hram_seminar_nt_2015_foto_oana_nechifor_11.jpg
Felicitări!
Lectie învatata!
CREAREA LUMII
Carmen Oprea
Created on June 28, 2022
RED CLASA a V-a
Start designing with a free template
Discover more than 1500 professional designs like these:
View
Witchcraft Presentation
View
Sketchbook Presentation
View
Vaporwave presentation
View
Animated Sketch Presentation
View
Pechakucha Presentation
View
Decades Presentation
View
Color and Shapes Presentation
Explore all templates
Transcript