DESEURILE
Index
7. Data
1. Selectia
8. Echipa
2. Lista
3. Text/Image
9. Multumesc
4. Video
5. Galerie
6. Procese
Deseurile
Recilarea
Despre deseuri
Reciclarea deseurilor
+ Info
Cit de multe deseuri generam?
- Centrul de date al UE privind deşeurile compilează datele referitoare la deşeuri la nivel european. Potrivit datelor pentru 2010 referitoare la 29 de ţări europene (adică UE 28 şi Norvegia), aproximativ 60 % din deşeurile generate au fost deşeuri minerale şi sol, în mare parte în urma activităţilor de construcţii şi demolări şi a mineritului.
Pe drumul cel bun: mai multă reciclare, mai puţine depozite de deşeuri
- În UE, în general, se reciclează o cantitate mai mare de deşeuri şi se transportă la depozitele de deşeuri o cantitate mai mică. În cazul deşeurilor municipale, proporţia deşeurilor reciclate sau transformate în compost în UE-27 a crescut de la 31 % în 2004 la 41 % în 2012.
- Este posibil ca uşoara scădere care s-a observat în ceea ce priveşte deşeurile municipale generate în UE să fi redus impactul deşeurilor asupra mediului, într-o oarecare măsură. Totuşi, deşi cantităţile de deşeuri sunt importante, gestionarea deşeurilor are, la rândul său, un rol cheie.
Legislaţia UE stabileşte obiective ambiţioase
Aceasta prezintă o ierarhie a gestionării deşeurilor: se începe cu prevenirea, urmată de pregătirea pentru reutilizare, reciclare şi recuperare şi se încheie cu eliminarea.Directiva are ca scop prevenirea în măsură cât mai mare a generării deşeurilor, utilizarea ca resursă a deşeurilor generate şi reducerea la minimum a cantităţii de deşeuri care ajung la depozitele de deşeuri.
Transformarea în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor este strâns legată de legislaţia UE în domeniul deşeurilor. Principalul instrument legislativ în acest domeniu este Directiva-cadru privind deşeurile.
Transforma deșeurilor
în resurse reutilizabile (materie primă) este principalul obiectiv al economiei circulare și ecologice care presupune în sine procesul de gestionare mai eficientă a materiei prime, inovarea la nivelul design-ului și fabricării produselor cu scopul de a reduce cantitatea ambalajelor, precum și instruirea personalului în ceea ce privește gestionarea deșeurilor.
Reciclarea corect
Step 3
Step 2
Step 1
Stringem intrum pachetel sticle ,hirtie,carton.plasit aparte
Ne ducem la tomberone unde trebuie sa aruncam toatea acestea in parte
Aruncam toate aceste deseuri la locul lor in tomberoane dupa desene
Thanks!
Deseurile
VaLeRiU DaRi
Created on April 3, 2022
Start designing with a free template
Discover more than 1500 professional designs like these:
View
Corporate Christmas Presentation
View
Snow Presentation
View
Nature Presentation
View
Halloween Presentation
View
Tarot Presentation
View
Winter Presentation
View
Vaporwave presentation
Explore all templates
Transcript