Pauzele sunt importante pentru a ne putea menține concentrați un timp mai îndelungat. Ele servesc totodată și ca recompense pentru timpul în care am învățat activ. Se recomandă ca după 50 de minute de învățare să luăm o pauză de 10 minute de relaxare. Ai grijă! Dacă înveți de pe laptop, în pauze încearcă să eviți ecranele. Pentru pauzele mai lungi, dintre sesiuni îndelungate de învățare se recomandă să realizăm activități care să ne antreneze aptitudini diferite. Exercițiile fizice sunt, printre altele, un mod bun de a ne relaxa, dar și de a ne pregăti creierul pentru asimilarea unor noi informații.
Creierul nostru asociază un anumit loc cu activitatea pe care o desfășurăm cel mai adesea în locul respectiv. Cu toții ştim că patul e unul din locurile noastre preferate, mai ales în sesiune. Evită să înveți în pat și alege biroul sau masa de studiu. Cu cât e mai asemănător mediul în care înveţi cu cel în care vei da examenul (chiar și online), cu atât îti va fi mai uşor să îţi aminteşti informaţia!
Repetearea informației asigură reținerea acesteia pe termen lung, dar învățarea nu se reduce doar la atât! Pentru a reține mai bine, trebuie să integrăm și să asociem informația nouă cu lucruri pe care le știm deja, să folosim strategii prin care să procesăm în profunzime materialele.
O persoană care lucrează sau învață la un birou plin de diverse obiecte, petrece aproximativ 1 oră/zi căutând lucrurile de care are nevoie sau fiind distras de diferite lucruri din fața ei.
La finalul săptămânii fă o analiză a modului în care ți-ai îndeplinit obiectivele si ajusteză-ți programul realist, în funcție de resursele de care dispui.
Petrecând mult timp în fața ecranului când înveți, creierul are nevoie de o pauză de la ecran ca să se relaxeze.
Pomodoro e o metodă foarte bună de organizarea timpului de învățare. Aceasta presupune ca după 50 de minute în care am învățat să luăm o pauză de 10 minute sau după 25 de minute de învățat, să luăm o pauză de 5 minute.
Atunci când realizezi o activitate dificilă, oferă-ți recompense imediate pentru ca și creierul tău să înțeleagă că a meritat efortul.
Pentru adulții tineri, se recomandă ca somnul să dureze între 7 și 9 ore. Astfel, pentru a putea funcționa la capacitate maximă, încearcă să dormi cel puțin 7 ore/noapte. În timpul somnului, creierul reorganizează și sedimentează informația învățată. Atunci când dormim prea puțin sau prea mult, e posibil să apară efecte adverse, cum ar fi dificultăți în capacitatea de concentrate sau de argumentare.
Atunci când învățăm, creierul nostru consumă multă energie. Dacă simți nevoia să mănânci mai multe dulciuri decât de obicei, e normal să se întâmple asta. Alege totuși alimente sănătoase.
Sănătatea este un pilon esențial al stării de bine, iar pe termen lung cu siguranță te va ajuta în îndeplinirea obiectivelor de orice fel. Ai grijă la alimentație, somn, dar și mișcarea fizică.
Atunci când ai multe sarcini de făcut notează-le pe bilețele colorate și lipește-le într-un loc vizibil pentru a-ți aminti mai ușor de ele.
Dacă simți că îți este greu să stai departe de distractori sau să te ții de activitățile planificate, roagă un coleg, un prieten sau chiar un membru al familiei să te monitorizeze.
Împarte sarcinile pe care le ai de făcut în patru categorii: - urgente și importante,- urgente, dar nu importante, - importante, dar nu urgente,- nici urgente, nici importante, și folosește-ți timpul în funcție de ele.
Dacă vrei să începi un proiect care pare complex și ambiguu, s-ar putea să vrei să îl amâni. Acordă între 30 de minute și o oră pentru a înțelege întâi ce se cere și ce materiale vor fi necesare pentru rezolvare și apoi poți începe.
Deși credem că este o abilitate, multitasking-ul ne suprasolicită resursele atenționale și ne face să ajungem să ne concentrăm mai greu în sarcinile pe care le avem de realizat.
Metoda Cornell de luare a notițelor îți asigură o procesare în adâncime a informației. Ce procesezi mai profund, înțelegi mai bine și reactualizezi mai ușor.
Acordă câteva minute dimineața pentru a-ți nota care sunt sarcinile pe care trebuie să le faci în ziua respectivă (sau poți face acest lucru cu o seară înainte).
37% dintre persoane preferă stilul kinestezic, în timp ce doar 29% îl preferă pe cel vizual.
Formulează câteva întrebări la care să cauți răspuns pe măsură ce citești.
Asumă-ți riscuri! Lasă telefonul într-o altă cameră cât înveți!
Citește
Beneficiem mai mult de pe urma învățatului dacă suntem fericiți. Când ne simțim bine, avem o fluență mai mare a ideilor.
Reflectează
Experimentează
Teoretizează
Caută un prieten și încearcă să-i explici coținutul cursului pentru a fixa mai bine informația.
tips & tricks pt sesiune
Keresztes Sarolta
Created on January 19, 2022
Start designing with a free template
Discover more than 1500 professional designs like these:
View
Wizardry Letter
View
Search Bar Card
View
Piñata
View
Microlearning: When to Use Chat, Meetings or Email
View
Magazine dossier
View
Microlearning: Graphic Design
View
Microlearning: Enhance Your Wellness and Reduce Stress
Explore all templates
Transcript