Povestea dovleacului

HEY!

Am o poveste frumoasă pentru tine!

Material realizat de pip. Marinela Simionescu

Dragi copii:

Veți citi odată cu mine sau veți asculta POVESTEA DOVLEACULUI de Alec Blenche

Vara a trecut și în lumea bună a început să miroasă a toamnă. Pădurile și-au schimbat culoarea, soarele nu mai este atât de strălucitor, iar oamenii se adună pe la casele lor mai devreme.Erus privește cu bucurie de la fereastra camerei sale. Știe că în curând va veni vremea recoltei. Cu mic, cu mare se vor ajuta să culeagă vinete, sfeclă, cartofi, roșii, castraveți, dovleci, mere, pere, prune, struguri, nuci. Gospodinele se vor apuca de pus murături, de făcut zacuscă, gemuri și siropuri și tot felul de alte minunății pe care le vor pune in borcane depozitate cu grijă prin pivnițele răcoroase.

Însă toamna aceasta, Erus și-a propus să facă un lucru la care se gândește de foarte mult timp. Acum, că a mai crescut, are curajul să se aventureze într-unul din locurile mai puțin prietenoase ale regatului. Undeva la marginea pădurii de brocoli, pe o colină singuratică, se află casuța de dovleac. Este un loc în care copiilor le este interzis să se aventureze singuri. Și, cu toate că nu știe foarte multe despre acel loc, ceva îl atrage acolo, în special în această perioadă a anului. Erus își amintește cum odată, a trecut din întâmplare prin acest loc misterios și a simțit aromă plăcută de mâncare, un miros cum nu mai simțise până atunci. De ce să se teamă de cineva care face mâncăruri cu miros atât de îmbietor?

La început se gândise să-i cheme cu el și pe prietenii lui, însă ceva îi spunea că era un lucru pe pe care trebuia să-l facă singur, așa că se îmbrăcă bine și porni la drum. Mergând agale, își aminti de toate lucrurile învățate în Valea Iubirii și cum iubirea învinge întotdeauna frica, așa că, atunci când ajunse la căsuța de dovleac, nu îi mai era deloc teamă. Se opri și privi cu atenție. Căsuța era portocalie și avea un geam micuț și rotund la care se vedea cum pâlpâia încet flacăra unei lumânări. Din horn ieșea ușor un fum albicios, semn că cineva gătea pe plita sobei. Erus se apropie cu grijă și bătu la ușă. Avea emoții! Nu știa la ce să se aștepte. Începuseră să-i treacă prin minte tot felul de idei, însă deodată ușa se deschise. Erus fu uimit când în fața lui apăru o femeie în vârstă, cu părul alb, lung și împletit la spate.

- Da, spuse bătrânica. Pe cine cauți, tinere?- Pe nimeni, răspunse Erus surprins, făcând un pas în spate ca și cum vru să plece. - Hmm, rosti bătrânica privindu-l de sus până jos. Nu pari să fii unul dintre copiii care vin pe aici seara și țipă sau aruncă cu roșii spre casa mea. - Îmi pare rău pentru asta, zise Erus amintindu-și cum făcuse și el așa ceva pe vremurile în care nu apucase încă să treacă prin văile magice. - Să înțeleg că ție nu îți este frică de mine? Pe tine nu te-a speriat nimeni? Nu te-au avertizat sătenii să nu treci pe aici? - Ba da, însă ceva m-a chemat astăzi aici. - Bine, atunci intră. Nu mai sta ca un străin în ușă. Poate că te-a chemat celebra mea plăcintă de dovleac, continuă bunicuța în vreme ce se îndreptă spre plita încinsă pe care stătea o tavă mare cu plăcintă aburindă.

Mirosul era unul care pur și simplu te îmbăta de plăcere. Erus își aduse aminte imediat de el. Era mirosul pe care îl simtise mai demult chiar aici, în preajma căsuței. Apoi bătrânica tăie două bucăți, le puse pe o farfurioară și il servi pe Erus, zâmbindu-i cu drag. Erus se înfruptă degrabă din plăcinta delicioasă. Mestecă apoi mai încet, pentru a se bucura de aroma îmbietoare. - Mmm, asta e cea mai bună plăcintă cu dovleac pe care am mâncat-o vreodată, recunoscu Erus cu gura plină. - Mă bucur că îți place, îi zâmbi bunicuța. Erus privi în jur. Căsuța de dovleac era micuță, dar tare cochetă. Avea pereții albi, multe grinzi de lemn, iar în mijloc o sobă de cărămidă. Se simțea foarte bine Erus acolo.

- De ce se tem sătenii să treacă pe aici? întrebă Erus curios. - Ești sigur că ai răbdare să asculți? îl întrebă bunicuța în timp ce îl mai servea cu o porție de plăcintă, după care se așeză pe un scăunel în fața lui. Cu ceva timp în urmă, își începu povestea bunicuța, aveam copii și trăiam fericită cu familia mea aici, în căsuța de dovleac. Însă timpul a trecut foarte repede, copiii au crescut și au plecat la casele lor. Așa că rămânând singură, am început să fac copiilor cele mai bune plăcinte din ținutul acesta. - Păi asta mi se pare minunat, extrem de generos, o întrerupse Erus. - Da și așa a fost o vreme. În fiecare toamnă, toți copiii se adunau în grădina mea, ca să guste din plăcinte calde.

Însă pe când cutreieram într-o zi prin pădure după lemne, am găsit un pui de lup singur și flămând, așa că l-am luat acasă ca să-l îngrijesc. Puiul era tare blând și jucăuș însă de la o vreme a început să facă ce face orice lup ...- Ce anume? întrebă Erus îngrijorat. - A început să urle la lună! Asta făcea, răspunse bătrâna zâmbind. Nu le făcea niciun rău copiilor cu care se juca de mic, însă oamenii au început să se sperie de urletele lui pe care le auzeau doar noaptea și se temeau să nu atragă și alți lupi în sat. Așa că l-am luat si l-am dus în pădure într-o bună zi. Oamenii nu au putut înțelege cum am reușit să cresc un lup, astfel că au început să mă privească cu frică, apoi au inventat povești despre mine care i-au speriat și mai mult.

Și tot așa până când nu a mai venit nimeni, în nicio toamnă să mă viziteze și să mânânce din plăcinta mea cu dovleac.- E foarte trist! spuse Erus. Oamenii se tem de ceea ce nu cunosc. -Așa este, dar eu am continuat să fac plăcinte în fiecare toamnă, în speranța că cineva, într-o bună zi, va veni. - Mă bucur că am venit eu! Chiar este cea mai bună plăcintă. Îmi pare rău pentru ce ți s-a întamplat. - Să nu îți pară! Din orice lucru ai de învățat. Chiar și dintr-o poveste ca asta. Am învățat că un pui, indiferent că este animal sălbatic, animal domestic sau om, va fi așa cum este crescut. Dacă e crescut cu iubire și grijă, până și un lup care este un animal feroce poate fi animal blând. Dacă este crescut cu violență și frică, până și cel mai blând animal devinde violent, periculos și rău.

Erus o privi cu atenție și își aduse aminte de Valea Răbdării și de ce stătea scris pe poarta grădinii de spanac: Orice crește cu iubire și răbdare! A înțeles imediat ce i-a spus bătrânica. Înțelese, de asemenea, cât de important e să cauți să înțelegi singur adevărul și nu prin ce spun ceilalți. De multe ori, judecăm lucrurile fără să le cunoaștem cu adevărat. Apoi băiatul o îmbrățișă, îi mulțumi pentru plăcintă și plecă în grabă. Bătrânica privi lung în urma lui și se gândi ca l-a speriat și pe el cu povestea ei, Intră în casă, tristă, iar a doua zi se trezi și începu să gătească din nou. Nu avea să renunțe la obiceiul ei de a face plăcinte cu dovleac în anotimpul de toamnă. Când, deodată, auzi voci în curte.

Se repezi la geam și văzu cum în fața casei ei erau o puzderie de copii care râdeau și se jucau. Deschise ușa și îl zări pe Erus.- Am venit cu toții ca să gustăm din cea mai bună plăcintă de dovleac, anunță el vesel. Bătrânica zâmbi în timp ce o lacrimă îi curse pe obraz. Scoase afară o masă pe care o umplu cu tăvi cu plăcinte delicioase. Toți copiii se îmbulziră și începură să mănânce cu poftă. La scurt timp li se alăturară și părinții lor. Erus își petrecu toată seara împărtășindu-le tuturor adevărata poveste a bunicuței. A doua zi, oamenii din tot ținutul își făcuseră drum spre căsuța de dovleac. Soarele începu să strălucească tomnatic și îi încălzi pe toți. Era o sărbătoare cum nu se mai văzuse de mult timp în Ținutul Vânturilor.

- Mulțumesc, Erus, spuse bătrânica fericită.- Eu îți mulțumesc, răspunse el fericit. Promit că de acum încolo ne vom vedea an de an.

Purtați conversații semnificative pe baza întrebărilor de mai jos, cu învățătoarea voastră sau cu părinții, ori prietenii, frații voștri: - De ce s-a dus Erus la căsuța din dovleac? - Ce a găsit acolo? - De ce nu mai veneau copiii la căsuță? - Ce a înțeles Erus din povestea bătrânicii? - De ce crezi că oamenii se tem de ceea ce nu cunosc? - Toți puii, fie că sunt de animale sau de oameni, se nasc buni? - Ce îi schimbă? - Cum poți aplica tu, în jurul tău, ceea ce ne învață această poveste? - Iți amintești măcar o dată când ai căutat singur adevărul? - Cât de curios ești? - Cum ar fi posibil ca mai mulți copii să poată crește cu răbdare și iubire? -Ai fi făcut și altceva în afară de ce a făcut Erus?