Proiect „Riga Crypto si lapona Enigel”

Riga Crypto și lapona Enigel

-eseu-

Cîmpan Ioan

1. Menționarea perioadei literare

2. Evidențierea a două trăsături ale perioadei pe baza textului + tema

Etape

3. Compoziția + prima parte

4. Partea a doua

5. Secvența prezentării personajelor

6. Dialogul dintre Crypto și Enigel

7. Finalul

8. Titlul

9. Elemente de prozodie și de limbaj

10. Concluzie

1.Menționarea perioadei literare

Lirica românească interbelică cunoaște redimensionări spectaculoase prin creația lui Ion Barbu, poet și matematician ce își plasează idealul estetic în punctul de intersecție a numerelor cu sunetele, a rigorilor științei cu libertatea artei, în virtutea credinței că ,,există undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos unde aceasta se întâlnește cu poeziaˮ. Traseul operei sale începe în parnasianism, continuă cu etapa narativ-lirică a baladelor de sorginte balcanică și orientală, pentru a se încheia, în apogeu, cu poezia ermetică. Etapa baladescă și orientală se caracterizează prin structuri narative și descriptive ample, prin valorificarea folclorului balcanic și prin predilecția către anecdotică și practici magice, cuprinzând texte scrise între anii 1922 și 1925 (,,După melciˮ, ,,Riga Crypto și lapona Enigelˮ, ,,Domnișoara Husˮ, ,,Isarlîkˮ, ,,Nastratin Hogea la Isarlîkˮ etc.).

2.Evidențierea a două trăsături ale perioadei pe baza textului + tema

Publicată inițial în 1924 și integrată ulterior în ciclul ,,Uvedenrodeˮ din volumul ,,Joc secundˮ (1930), ,,Riga Crypto și lapona Enigelˮ – ,,baladă neoromanticăˮ (Nicolae Manolescu) – anunță, prin problematică și mijloace artistice, dezvoltarea ulterioară a poeziei lui Ion Barbu. Deși subtitlul o încadrează în specia baladei, opera depășește limitele tradiționale caracteristice acesteia, fiind un poem alegoric pe tema cunoașterii, situat, asemenea ,,Luceafăruluiˮ eminescian, la interferența genurilor literare. Astfel, poemul are structura unui cântec bătrânesc de nuntă ,,coloratˮ cu numeroase elemente fantastice, în care scenariul epic este dublat de caracterul dramatic și de lirismul măștilor, personajele fiind purtătoare ale unor semnificații simbolice. Deși povestea pare una romantică, deoarece subiectul prezintă iubirea imposibilă dintre un element vegetal (Crypto) și o ființă umană (lapona), ea poate fi citită într-o grilă analogică, drept ipostaziere a ceea ce Marin Micu numește ,,un romantism gnomicˮ.

3.Compoziția + prima parte

Compoziția textului are la bază tehnica inserției și a povestirii în ramă: la finalul unei nunți omenești (consumată, așadar posibilă), un menestrel ,,ziceˮ ritualic – pentru că o mai făcuse și cu alt prilej similar –, la rugămintea unui ,,nuntaș fruntașˮ, cântecul-poveste al unei nunți imposibile. Rama alcătuiește prima parte a textului, delimitând, așadar, planul lumesc și atmosfera rostirii (la ,,spartul nunții și în cămarăˮ). Conține, în egală măsură, dialogul dintre menestrel – un fel de trubadur medieval caracteristic spațiului romantic apusean – și nuntașul care îl îmbie la poveste, numindu-l întâi ,,trist, mai aburit/ Ca vinul vechiˮ, apoi ,,Mult îndărătnicˮ, strategie introductivă cu rol de ,,captatio benevolentiaeˮ atât pentru cititor, cât și pentru auditoriul simbolic căruia rapsodul i se adresează.

4.Partea a doua

Partea a doua este mult mai amplă, fiind alcătuită din mai multe tablouri în care teme și motive precum călătoria, iubirea, somnul și visul, soarele, lumina și umbra, sufletul-fântână etc. sunt ordonate poetic înspre revelarea unui mesaj care, grație alegoriei, depășește nivelul schemei narative baladești. Timpul (,,rouăˮ, ,,pe-același timpˮ, ,,în noul anˮ, ,,de la iernat la pășunatˮ, ,,zorile încep să joaceˮ) și spațiul (pădurea, ,,pe mușchiul crudˮ, ,,țări de gheață urgisităˮ, ,,mai la valeˮ) rămân în sfera miticului, susținând tâlcul poetic al operei, iar narațiunea la persoana a III-a, barocă prin preaplinul imagistic, este abstractă prin simbolurile ce se întrepătrund în marginile unei întâmplări ireale, fantastice.

5.Secvența prezentării personajelor

Încă din prima secvență, care conține portretul celor două personaje, se evidențiază antiteza dintre acestea: Crypto este o făptură vegetală închisă în sine, așa cum reiese din metafora ,,inimă ascunsăˮ, iubitor de umbră și de umezeală (,,În pat de râu și-n humă unsăˮ), imobil prin natura sa de ciupercă și încă sterp, fapt ce îi este reproșat de supuși: ,,Și răi ghioci și toporași/ Din gropi ieșeau să-l ocărască./ Sterp îl făceau și nărăvaș,/ Că nu voia să înfloreascăˮ. Lapona, pe de altă parte, este o ființă umană evoluată. Născută în nord – ,,În țări de gheață urgisităˮ –, duce o existență dinamică și ritualică, deoarece menirea ei este aceea de a-și duce turmele de reni în fiecare an către sud, fiind iubitoare de soare și de lumină. Pe traseul acestui periplu repetitiv, ,,în noul anˮ, deci în cel prezent, ea poposește pentru odihnă în poiana lui Crypto. Ca și în ,,Luceafărulˮ eminescian, comunicarea dintre cei doi se petrece în visul laponei, ca reflexie a unei dorințe ce va rămâne în acest stadiu, deoarece intră în contradicție cu idealul de a ajunge la soare, imagine a absolutului care nu poate fi anulat de relativul trăirii în clipă.

6.Dialogul dintre Crypto și enigel

Dialogul dintre cei doi este structurat ca o polemică metaforică, ale cărei semnificații compun, de fapt, mesajul operei. Cele mai multe ,,repliciˮ (strofe) sunt asumate de vocea laponei, așadar a omului, ,,fiară bătrânăˮ care înțelege la modul profund diferențele ireconciliabile dintre cele două lumi. Cele trei invocații-descântec ale rigăi – replică la chemările Cătălinei din ,,Luceafărulˮ – sunt respinse argumentat de laponă: când îi oferă ,,dulceațăˮ și ,,fragiˮ (bogății lumești), aceasta spune că va găsi ,,mai la valeˮ alții ,,frageziˮ – cu sensul de copți, maturi –, iar atunci când Crypto se oferă chiar pe sine (,,Dacă pleci să culegi,/ Începi, rogu-te, cu mineˮ), lapona își exprimă teama că strămutarea i-ar putea aduce chiar moartea, din cauza fragilității, a imaturității sale: ,,– Te-aș culege, rigă blând.../ Zorile încep să joace/ Și ești umed și plăpând:/ Teamă mi-e, te frângi curând,/ Lasă. – Așteaptă de te coaceˮ. Răspunsul ciupercii este o lamentație duioasă despre neputința de a ieși din sine, de a-și depăși condiția (,,– Să mă coc, Enigel,/ Mult aș vrea, dar vezi, de soare,/ Visuri sute, de măcel,/ Mă despart. E roșu, mare...ˮ). Conștientă de cumpăna afectivă pe care o traversează, lapona își mărturisește vulnerabilitatea și regretul de a nu putea urma glasul inimii (,,Ca o lamă de blestem/ Vorba-n inimă-ai înfipt-o!ˮ).

Riga Crypto și lapona Enigel

Enigel

Crypto

–o etimologie posibilă a acestui nume (purtat în poem de o fiinţă venită din nord) este suedezul ENIGEL, „înger”, provenit din lat. angelus. În ceea ce priveşte pronunţia cuvântului, ea rezultă dintr-una din rimele poemului, unde Enigel are drept ecou substantivul “măcel”.

– prefix care în limba greacă (kryptos) înseamnă „ascuns”. Se regăseşte, în limba română, şi în desemnarea speciei din care face parte „regele-ciupearcă”, criptogramele (grup de plante inferioare, fără flori şi care se înmulţesc prin spori), şi în cuvinte precum criptic, adică ascuns, secret, greu de descifrat.

vs

7.Finalul

Respins de Enigel, descântecul se întoarce în mod brutal asupra celui care l-a rostit și îl distruge, razele soarelui răsărit pe neașteptate aducându-i lui Crypto nebunia (,,Și sucul dulce înăcrește!/ Ascunsa-i inimă plesneșteˮ.), ceea ce anticipează explicația cu valoare de concluzie a poetului: ,,Că-i greu mult soare să îndure/ Ciupercă crudă de pădure,/ Că sufletul nu e fântână/ Decât la om, fiară bătrână,/ Iar la făptura mai firavă/ Pahar e gândul, cu otravăˮ. Finalul îl găsește pe riga Crypto transformat într-o ciupercă otrăvitoare, obligat să nuntească în interiorul propriului regn: ,,Cu Laurul-Balaurul […] Cu măsălarița-mireasă,/ Să-i ție de împărăteasăˮ. Caracterul reflexiv al poeziei este evident mai ales în strofele 19-20, care au în centru metafora sufletului făntână, ca sugestie a omului care oglindește și multiplică, prin capacitatea sa de cunoaștere, ,,stimuliiˮ veniți de la soare. Din ființa sa izvorăște astfel la nesfârșit, ca dintr-o fântână magică, dorința de a se ține departe de ,,umbraˮ și de ,,somnulˮ cărnii, al materialității, al trupului și de a întreține izvorul spiritului.

8.Titlul

Titlul baladei evocă structural marile povești de dragoste din cultura universală – ,,Romeo și Julietaˮ, ,,Tristan și Isoldaˮ, etc. – cu deosebirea că aici membrii cuplului fac parte din regnuri diferite. Titlul atestă preferința poetului pentru jocuri de cuvinte contrariante: termenul arhaizant ,,rigăˮ, care desemnează statutul eroului masculin, înseamnă atât rege (sens dezvoltat ironic în text, pentru că regele are puteri limitate, iar la final își pierde mințile), cât și cartea de joc, ceea ce avertizează discret asupra caracterului ludic și, în asociere cu numele Crypto, chiar ermetic (criptic) al poveștii. Structura ,,lapona Enigelˮ indică aria de inspirație nordică, scandinavă a autorului, spațiu cultural descoperit încă din 1921, când, observă Nicolae Manolescu, ,,traducea câteva versuri dintr-un poet, Froeding, a căror formulă invocatoare și ceremonială nu este departe de aceea a lui Cryptoˮ.

9.Elemente de prozodie și de limbaj

Amploarea textului face posibilă exersarea mai multor tipuri de strofă (catren, cvinarie, sextină și septimă), de rimă (încrucișată și împerecheată, dar și rimă imperfectă în strofele ample) și de ritm, pe fondul măsurii variabile. Sub raport stilistic, prezența inversiunilor („zice-l-aș”) și a vocativelor în prima parte a baladei evidențiază oralitatea textului. Menestrelul este portretizat prin intermediul unei comparații, „mai aburit că vinul”, dublată de un epitet „vinul vechi”, care sugerează starea de grație necesară rostirii poetice. Limbajul dialogului dintre Crypto și Enigel este construit pe baza antitezelor, prin intermediul cărora se conturează drama rigăi: somn/veghe, uscat/umed, soare/umbră.

10.Concluzie

Prin urmare, poemul ,,Riga Crypto și lapona Enigel” reprezintă o sinteză inedită a celor două tipuri de sensibilități barbiene – logico-matematică și estetică – întrunite și armonizate magistral în spațiul pur al poeziei.