Portofoliu

Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun”

Portofoliu de cultură literară

cl. XII-a, semestrul II

2020-2021

Autor: Juvala Daniela

Cuprins

I. Jurnal de scriere.II. Jurnal de lectură - „Lorelei” de Ionel Teodoreanu. III. Colecția mea de cuvinte neologice. IV. Momente de succes. VI. Autoevaluarea portofoliului. VII. Criterii de evaluare a portofoliului.

Jurnal de scriere

Inspirație

M-ai cuprins și lumea a încetat să existe... M-ai sărutat și mi-ai umplut sufletul cu fluturi... Mi-ai șoptit dulce „Pe curând, dragă” Și ai dispărut... Acum încerc să consrtuiesc o punte Încerc să-mi îndrum păsările iubirii Doar că nu știu ce să fac Să mă apropii de tine, Sau să mă îndepărtez... Ajută-mă să decid.

Cu alte cuvinte

Nu merge în spatele meu, s-ar putea să nu conduc. Nu merge în fața mea, s-ar putea să nu te urmez. Mergi lângă mine și fii prietenul meu. (Albert Camus)

Nu-mi place de acel om. Trebuie să-l cunosc mai bine. (Abraham Lincoln)

Te iubesc pentru că mă iubești: acesta e un schimb, dar nu e iubire. Te iubesc pentru că te iubesc, și nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc: aci începe iubirea. Îți mulțumesc din suflet că te iubesc: acesta e cântecul iubirii. (Liviu Rebreanu)

Fericirea sau nefericirea oamenilor este în mare parte opera lor. (John Locke)

Poți să te plângi că tufele cu trandafiri au spini sau poți să te bucuri că tufele cu spini au trandafiri. (Abraham Lincoln)

Viața îți va plăti orice preț îi vei cere. Trebuie să știi să ceri inteligent. (Anthony Robbins)

Definiții metaforice

Jurnal de lectură

„Lorelei” de Ionel Teodoreanu

„Lorelei” s-a dovedit a fi o carte incompatibilă cu sufletul și cu preferințele mele de cititor. În pofida firii mele romantice, dragostea prezentată în roman mi-a părut prea exagerată, prea „descrisă”. Totuși, unul din momentele care mi-a plăcut cel mai tare a fost călătoria de un an a celor doi logodnici: Catul Bogdan și Luli prin toată Europa. Acest „an de miere” nu a fost descris scrupulos, dar din micile pasaje prezentate de autor era evident, că ambii erau fericiți în timpul călătoriei, că erau numai ei și dragostea lor. Dragoste pe fundal de mare- un tablou romantic inedit, care se întipărește în memorie.

1. Care este partea preferată a cărții care te-a surprins sau care ți s-a părut interesantă?

- Aș putea, oare, eu trăi cu un scriitor/creator? - De ce firea sensibilă (la începutul operei) a Gabrielei a metamorfozat într-o fire arogantă și meschină (spre sfârșitul acesteia)? - Pentru ce Luli a făcut farsa cu scrisorile? De ce Luli nu i-a spus lui Catul Bogdan, că ea este Lorelei, atunci când a observat că el crede, că Gabriela e autoarea scrisorilor „emoționante”? - Cum a putut Catul Bogdan să se logodească cu Gabriela după moartea lui Luli? O iubea atât de mult...

2. Ce întrebări ți-a trezit cartea?

Cel mai mult mi-a plăcut Nathan, prietenul lui Catul Bogdan. Personajul e prezentat ca fiind un domn inteligent, informat la majoritatea subiectelor actuale, care niciodată nu încerca să seducă femeile din rândurile nobile, un altruist ce era mereu gata să ajute fără a cere vreo răsplată. De asemeni, este un prieten bun: îl susținea mereu pe Catul Bogdan, el i-a dat ideea să devină profesor universitar, ba el a și organizat ca acesta să fie angajat, el îi era agent literar, era unica persoana, cărei i-a fosr cu putință să penetreze izolarea creatoare a scriitorului. Era o fire atentă și sensibilă, un bărbat demn de admirație.

3. Care dintre personaje ţi s-a părut cel mai interesant?

Lucia Novleanu (numită și Luli, și Luli-boy (de Gabriela) și Lorelei (se presupunea a fi un pseudionim literar) este o tânără de 16 ani (la începutl romanului), elevă în a 8-a, care trebuie să-și dea bacalaureatul. În copilărie era o fetiță zburdalnică, isteață, se juca mereu cu băieții (de aceea și a fost numită Luli-boy), dar care devenea atentă și captivată, atunci când era alături de Gabriela, prietena ei mai mare, care-i citea cărți, cu care discutau... Căsătorită cu scriitorul Bogdan se dovedește a fi o soție iubitoare, blândă, gingașă, dar și geloasă. De asemeni, e accentuat faptul, că nu se temea să reproșeze soțului, să-și expună propriul punct de vedere, chiar dacă acesta devia de la cel al iubitului.

4. Prezintă personajul principal în 3 enunţuri.

5. De la care personaj simți că ai învățat ceva și ce anume? Ia în considerare și aspectele tehnice ale lecturii: cum ți s-a părut limbajul? Au existat cuvinte pe care nu le-ai înțeles?

Cartea are un limbaj specific, un limbaj liric, cu multe metafore, comparații, devieri filozofice și descrieri. Nu aș putea evidenția un singur personaj, deoarecce de la fiecare aș pute învăța lecții de viață. Luli ne demonstrează, că dacă ai talent ești obligat să faci alegerea; a crea sau a trăi. Catul Bogdan prezintă că, dacă ai decis să combini creația cu iubirea, îți va fi complicat să găsești echilibrul ideal și că, până la urmă, vei fi nevoit să te dezici de una din opțiuni. Gabriela translează ideea că, o dragoste neîmplinită poate afecta și transforma mult sufletul unei tinere.

Problema ce stă la baza cărții este veșnica întrebare „E capabil oare geniul să iubească? e posibilă, oare, combinarea sentimentelor și a vocației?”. Problema este transpusă pe scriitorul Catul Bogda, care, după o tinerețe vie și plină de aventuri, se autoizolează pentru a-și scrie romanele, nu simte nevoia de a interacționa cu societatea, de a-și căuta dragostea, de a simți altceva, decât inspirația și dorința de a înșira subiecte pe paginile caietelor. Totuși, implorat și determinat de prietenul său Nathan, Catul pleacă la Galați, unde o întâlnește pe Luli, se îndrăgostesc unul de altul și se căsătoresc (chiar dacă diferența de vârstă era de, aproximativ, 20 de ani). Deci, ar fi părut că problema e rezolvată, dar viața laolaltă cu tânăra soție nu-i lasă timp scriitorului să creeze. Observând acest lucru, conștiința creatoare începe să-l mustre. Se autoizolează de Luli pe 3 ani pentru a scrie (locuiau în aceeași casă, dar își vorbeau doar la masă). Luli suferea. Catul încearcă să găsească echilibrul, să delimiteze timupul acordat soției și romanelor, dar nu reușește, mereu „cântarul” se dezechilibreză. Astfel, problema esențială a romanului nu este rezolvată, potențându-se ideea, că dragostea adevărată și creația sunt incompatibile.

6. Care e problema apărută în carte și cum a fost rezolvată?

7. Ce părere ai despre deznodamant?/Cum ai fi vrut să se încheie cartea?

Trist. Aș fi dorit, ca înainte de moarte Luli să-i fi spus lui Catul, că ea este Lorelei, că ea i-a scris cele 10 scrisori. În acest caz, el nu s-ar fi căsătorit cu Gabriela, nu ar fi trăit într-o căsătorie nefericită (cred că aș putea-o numi nefericită, soția mereu îl presa, îi cerea cadouri, flirta cu alți bărbați, avea o relație amoroasă...). Mi-aș fi dorit, ca după moartea lui Luli, Catul să fi plecat în lume cu Nathan, să-și continuie scrierile în peregrinări, inspirându-se din dragostea față de mama și față de Luli... Dar autorul i-a pregătit o altă soartă: „în” Dunăre.

Am aflat că dragostea unui scriitor poate fi zdruncinată de câteva scrisori compuse cu talent, capabile să-l emoționeze și să-l facă să gândească la expediatorul acestora. Cartea a accentuat încă o dată ideea, că familia joacă un rol important în viața fiecărui om, fără iubire nu poți fi fericit (creația nu te face fericit, doar simți că ești împlinit).

8. Care este lucrul cel mai important pe care l-ai aflat din aceasta carte?

9. Explicați cum cartea vă amintește de alte cărți, în special de personaje,evenimente.

Cartea are unele tangențe cu romanul „Cel mai iubit dintre pământeni” de Marin Preda. Și Victor Petrini, și Catul Bogdan erau profesori universitari, dragostea juca un rol important în viața ambelor. Dilema „creație-dragoste” aseamănă opera cu „Meșterul Manole” de Lucian Blaga și de schița „Sania” de Ion Druță.

Deoarece cartea nu mi-a plăcut destul de mult, îmi este greu să presupun cui aș pute-o recomanda. Probabil, ar fi util să fie citită de elevii claselor liceale, pentru a avea exemple de personaje complexe la scrierea examenului de Bacalaureat la limba și literatura română. La fel, aș recomanda cartea tuturor celor, care doresc să cunoască o dragoste exagerată, o dragoste descrisă până la cel mai mic detaliu și celor care sunt dornici să cunoască ce se întâmplă în sufletul scritorilor, atunci când ei iubesc.

10. Cui și de ce ai recomanda această carte?

Citate preferate din cartea „Lorelei” de Ionel Teodoreanu: - Dostoievski spunea undeva, că noaptea crezi mai ușor în Dumnezeu; cu alte cuvinte, noaptea predispune spre exagerări. - ..." aventura" avea mult farmec, tocmai prin lipsa ei de precizie, prin ilogicul ei. Ca și haikay-urile japoneze, nu era decât o indicație lirică. - Curcubeiele pășesc peste prăpastiile vidului... -- Începutul îndrăgostirii e tot atât de greu de fixat ca și începutul lumii. - Știu, fetițo, știu. Numai învățătura cere ani. Inima e mai repede... -Pe cine ai iubit tu? - N-am iubit pe nimeni. -Nu vrei? -Probabil că nu pot. -Atunci n-ai talent. Renunță la scris. - De când talent=dragoste? -De când talent = viață, și viață= dragoste. - Filosofia e nebunia învinsă, nu absența de nebunie. - Era fericit? Nu-și pusese această întrebare. Era trist? Nu-și dăduse acest răspuns.

Colecția de cuvinte neologice

Evlavie

Opulent

Fulminant

Truculent

Histrion

Revoca

Supliciu

Obedient

Festin

Disensiune

Momente de succes (lucrări deosebite)

Un. 6: Lucian Blaga sau nebănuitele trepte ale cunoaşterii Proiect - „Lucian Blaga - poetul misterelor”

Un. 7: Poezia lui Lucian Blaga, o filozofie plasticizată Proiect individual „Citindu-l pe Lucian Blaga”

Un. 8: Ion Druţă sau toiagul păstoriei Eseu „Valorile sppirituale susținute de către Ecaterina și poslușnicul Ioan”

Particularitatea esențială ce deosebește operele literare valoroase de cele neînsemnate, cu mai puțină „greutate” intelectuală, sunt valorile eterne prezentate și conturate de aceste opere. Romanul „Biserica albă” de Ion Druță prezintă mai mulți protagoniști cu caractere complexe, personaje demne de a fi admirate, ce prezintă cititorilor o serie de virtuți și valori umane, care sunt actuale și până în prezent. Credința e prezentată a fi o virtute- pilon a existenței umane. Ecaterina nu observa sărăcia, greutățile, era sigură în ziua cea de mâine și se bucura de viață, deoarece știa că Dumnezeu e alături de ea, că ea Îl păstrează în suflet și că El mereu o vă apăra de rele. Tocmai conștientizarea și regăsirea lui Dumnezeu în tot ce o înconjoară o determină să fie atât de ambițioasă, de corectă, de evlavioasă, o face să-și depună toate eforturile pentru a repara biserica din sat, pentru a construi o biserică nouă... Era gata la orice numai să-l readucă pe Dumnezeu în sat, în Ocolina. Evlavia este unul din punctele de tangență evidente dintre Ecaterina și poslușnicul Ioan. Poslușnicul roșcat a îndurat multe suferințe (îngrozitoarele experiențe, furturi, ciuma), dar rugându-se mereu la Dumnezeu și văzând clopotul în fața ochilor, nu a decedat, a rămas să trăiască pentru a răspândi credința. În zilele noastre, chiar dacă numărul persoanelor ateiste și agnoste se mărește constant, fiecare om are nevoie de credință, cea care este un suport moral pe timpurile grele, în perioade când pare că nu există nicio ieșire din situație. O altă valoare general-umană prezentată în operă este dragostea. Nu numai dragostea romantică, dar dragostea față de toată lumea (persoane, natură...), un amestec de bunătate, altruism și fericire. Cum ar fi putut Ecaterina înfia cei 6 copii, dacă nu i-ar fi iubit? Cum ar fi putut poslușnicul Ioan să renunțe la viața sa și să plece cu o femeie într-un sat necunoscut, dacă nu ar fi fost dragostea altruistă la mijloc? Cum ar fi fost ei fericiți trăind în sărăcie, dacă nu ar fi iubit Nistrul și natura din jurul lor? Dragostea a fost, este și va fi mereu cheia omului spre fericire, de aceea anume dragostea ar trebui să ocupe poziția superioară în ierarhia valorilor umane. Nu poți, însă, trăi fără a munci. Munca e valoarea ce te face să te simți viu, ce îți determină scopurile în viață, ce îți asigură bunul trai. Ecaterina muncea pentru a avea cu ce hrăni copii, pentru a îngriji biserica... Poslușnicul Ioan lucra din zori până în seară pentru a construi sfântul lăcaș, pentru a realiza visul femeii pe care o iubea și pentru a-și îndeplini misiunea de a răspândi creștinismul. Fără muncă nimeni nu se poate simți împlinit, nimeni nu se poate realiza, a lucra înseamnă a trăi, tocmai de aceea munca este o valoare în afara timpului, omul fiind mereu nevoit să lucreze pentru a-și asigura existența și pentru a-și îndeplini scopurile. În concluzie, opera „Biserica albă” de Ion Druță e o adevărată și excepțională perlă a literaturii române, roman de însemnătate deosebită, care reușește să penetreze sufletele cititorilor și să amplifice importanța credinței, a binelui și a frumosului din viața lor.

Un. 9: Omul în viziunea lui Druţă Schiță de portret a lui Tudor Mocanu

Personajul central al dramei „Doina” de Ion Druță este Tudor Mocanu. Protagonistul operei este un personaj complex, la prima vedere pare a fi un bărbat împlinit, cu familie (soție și 5 copii), cu post respectabil (brigadier în sat) și avere, creează impresia unui chip demn de respect și admirație. Pe parcursul desfășurării acțiunilor, cititorul descoperă că Tudor, de fapt, e un om ce și-a pierdut demnitatea, o persoană sufletul căruia a suferit transformări sub influența factorilor externi (transformările din societate, stabilirea noilor valori „moderne”), o persoană decăzută moral. Totuși, Tudor Mocanu prezintă un larg spectru de trăsături morale, cât pozitive, atât și negative. În primul rând, trebuie de menționat că era deștept și ambițios, a insistat să fie trimis la cursuri (chiar dacă vecinii „râdeau” de planurile lui), a învățat bine și a devenit brigadier în sat, post destul de avansat, care nu putea fi oferit unei persoane neinteligente. Era un bărbat nepăsător, indiferența fiind evidentă în special în relațiile cu Veta, soția sa. Tudor nu a încercat să rezolve situația, atunci când feciorii au ascuns icoanele, Veta devenind din ce în ce mai excitată și emoționată din această cauză, a rămas indiferent la suferințele soției. Cea mai emoționantă scenă a dramei este scena din finalul operei, când Tudor amestecă în fața Vetei fasolele, pe care ea le-a ales atât de mult și asiduu, devalorizânndu-i astfel munca, demonstrând cât de absent și indiferent este, evidențiind că nu-i pasă de femeia, care i-a născut copiii. Personajul e caracterizat direct de către Doina, care în unul din dialogurile lor îl descrie astfel: „ Parcă nici prost, nici risipitor, nici leneș nu ești, și totuși, noapte de noapte te zbați, te zbuciumi de nu-ți poți afla locul”. De asemeni, trăsăturile lui Tudor Mocanu pot fi deduse din relațiile sale cu alte personaje (caracterizare indirectă). De exemplu, din relațiile sale cu Mihai, feciorul mai mare, observăm că bărbatul era egoist, neputând accepta, că copilul lui a luat numele de familie a mamei, neputându-se mândri de succesele odorului său din cauza orgoliului. Atestăm tangențe între Tudor Mocanu și Ion, personajul principal al romanului eponim de Liviu Rebreanu, ambii bărbați având pe primul loc averea și banii, se căsătoresc cu fete avute, dar ne iubite, afectând mult destinul acestor ființe (Veta și Ana). Atitudinea superioară față de soția sa îl aseamănă și cu Ghiță, unul din personajele centrale din nuvela „Moara cu noroc” de Ioan Slavici. Ambii soți se consideră superiori femeilor, ambii își permit să ridice mâna la ele, nu le tratează a fiind destul de inteligente pentru a discuta cu ele probleme mai majore, decât treburile casnice... Tudor Mocanu este personajul ce conturează drama omului ce și-a pierdut demnitatea, drama omului, care orbit și dezorientat de modernitate, se depărtează de valorile eterne (frumosul, familia…). Antiexemplul dat sugerează ideea că cel mai scump lucru pe care îl are în viață omul- este demnitatea, respectul față de sine și de ceilalți și interacțiunea corectă (din punct de vedere al moralității) cu lumea din jur.

Un. 10: Grigore Vieru sau numele tău, poezie Limba este comoara cea mai de preţ a poporului și veghea asupra strălucirii ei nu trebuie să pirotească nicicând. (Grigore Vieru)

Limba este fundamentul unei națiuni, baza unei culturi și elementul indispensabil al formării unui popor. Limba nostră este memorie, ea e oglinda ce reflectă evoluția societății române, ea conturează particularități ale gândirii specifice a neamului și potențează modul de percepție a lumii al acestuia. Astfel, graiul păstrează și transmite „ADN-ul” națiunii, de aceea anume în valorificarea (vorbirea corectă) și păstrarea sa rezidă cheia spre nemurirea culturii și a poporului român. Așadar, principala datorie a fiecărui vorbitor al acestei melodioase limbi este „veghea asupra strălucirii ei”. „Lacrimile lui Dumnezeu” căzute pe pământul nostru trebuie iubite, „crinii latinești” trebuie ocrotiți de invaziile altor „grădinari”, „șiragul de pietre rare” trebuie păstrat astfel, încât nici o nestemată să nu se piardă în negurile timpului. Promotorii frumosului în mase sunt poeții, care prin operele sale conturează excepționalitatea limbii române și translează ideea că graiul este comoara noastră cea mai de preț și este foarte important să o păstrăm. Grigore Vieru este unul dintre poeții care au avut curajul să cânte limba română în timpuri sumbre ale istoriei Basarabiei, în perioade, în care apărarea și promovarea valorilor naționale puteau fi drastic pedepsite. Prin creațiile sale, Grigore Vieru accentuează că „doar în limba ta” poți comunica cele mai subtile sentimente, „durerea poți s-o mângâi”, „Poți râde singur”, „Te poți opri din plâns”... Poetul potențează corelarea între limbă și istorie: „Pentru ea la Putna clopot bate”, între limbă și natură: „Pentru ea e bolta mai albastră”, „Pentru ea puternici sunt Carpații” și între limbă și popor: „Pentru ea noi văruim pereții, / Pentru ea mai sunt răniți poeții”. La fel, autorul subliniază în operele sale destinul greu și suferințele pe care l-a îndurat graiul român „Nemilos ți-a fost destinul/ Iar noi nu te-am apărat”; „Ah, din sângele ființei/ Ni l-ați scos și pângărit/ Și pe lemnul suferinței/ Ca pe Crist l-ați răstignit”. Poeziile vierene dedicate limbii mereu iradiază dragoste, venerație și speranță, că veșnic „va arde, da! În vatră/ Focul scrisului latin.” În concluzie, limba înseamnă istorie și cultură, limba înseamnă patrie și viitor, limba reprezintă o parte a lumii noastre interioare-„umbra inimii- sufletul”, de aceea „a nu-ți iubi limba” poate fi echivalat cu „a nu iubi strămoșii, patria sau chiar viața”. Și invers, „a vorbi și venera graiul” ar putea fi parafrazat ca „a contribui la asigurarea unui viitori înfloritor întregului popor”.

Un. 11: Am văzut, am întâlnit lumina dragostei Mesajul poeziei „Făptura mamei” de Grigore Vieru i

Theodor Codreanu afirmă, că prima frumusețe, pe care o cunoaște fiecare persoană este mama. „Făptura mamei” de Grigore Vieru este una dintre cele mai frumoase opere-venerații, dedicate mamei. Textul poetic conturează ideea, că maica este o ființă sfântă (însăși lexemul „făptura” din titlu conturează această idee), o persoană semi divină, care face legătura între cele două spații: sacrul și profan (evidențiate de simbolurile „cer” și „pământ”). Repetitia din incipitul poeziei „ușoară, maică, ușoară” aduce în prim plan, că mama nu are păcate, că trupul ei poate merge pe „semințele, ce zboară” fiind eliberat de greutatea faptelor rele. Eul liric trăiește un sentiment de admirație și recunoștință profundă față de persoana care i-a dat viață, el o ridică în rangul sfinților, care suferă, dar rămân fericiți îndeplinindu-și misiunea și destinația „În priviri c-un fel de teama/ Fericită, totuși, ești”. Aforismul poetului „Nu există nici floare, nici mamă urâtă”, se regăsește și în poezia sa, în ultimele versuri, în care simbolurile „iarbă” și „stea” nu numai accentuează încă o dată spiritul înălțat al mamei, dar și asemănarea sa cu natura, sufletu-i dătător de viață fiind la fel de pur și inocent.

Autoevaluarea portofoliului

Dacă o persoană străină ar răsfoi portofiul de cultură literară pe care l-am creat eu, probabil, va atrage concluzia că sunt o pesoană creativă. Consider că, rubrica „Jurnal de scriere” i-ar părea cea mai interesantă, deoarece ea conține multe idei originale, multe gânduri personale, oformare deosebită. La fel, străinul ar fi fost interesat de rubrica „Jurnal de lectură”, care l-ar fi motivat să citească cartea „Lorelei” de Ionel Teodoreanu. Străinul ar deduce că, sunt o elevă silitoare, observând minuțiozitatea cu care am îndeplinit sarcinile din portofoliu. La fel, el ar fi apreciat noul program în care am realizat portofoliul dat.

Criterii de evaluare a portofoliului