PEȘTI CARTILAGINOȘI-OSOȘI
STURIONUL
„Sturionii sunt dinozaurii Dunării.” Înseamnă că sturionii au apărut în apele
Terrei atunci când dinozaurii încă existau pe pământ – acum aproximativ 200 de milioane de ani. Dar, între timp, dinozaurii au dispărut. Sturionii există însă! Iar 4 specii înoată încă în apele Dunării. Acipenseridae este numele unei familii de pești marini de talie mare, cu scheletul cartilaginos-osos. Peștii din această familie sunt denumiți și sturioni.
Alcătuirea corpului
Corpul este lipsit de solzi .Are rostrul alungit și este prevăzut cu mustăți. Înnotătoarea codală are lobi inegali. Craniul lor este cartilaginos. Şira spinării creşte pe tot parcursul vieţii. Vertebrele există numai sub o formă rudimentară. Având un endoschelet nedezvoltat, exoscheletul joacă un rol important în viaţa lor. Pielea lor este netedă, solzii sunt înlocuiţi de granule osoase mărunte, amplasate sporadic pe toată suprafaţa corpului, respectiv de cele 5 şiruri longitudinale de scuturi osoase.
Dintre înotătoarele lor, cele pectorale sunt bine dezvoltate, iar rolul cel mai important în mişcarea peştilor . Pe partea superioară a înotătoarelor caudale se găsesc solzii specifici.Cele patru mustăţi, care se găsesc sub rostrul prelungit sub formă de trompă, îi ajută, în primul rând, în procurarea hranei. Gura lor este în întregime orientată în jos, este adecvată numai pentru culegerea hranei de pe fund.
Mediul de viață
Sunt întâlniți numai în emisfera nordică, fiind prezenți îndeosebi în Marea Neagră și Marea Caspică, mult mai rari în apele Europei occidentale , de unde migrează în fluviile aferente. Se adaptează greu la condiţiile variabile de mediu. Pentru o viaţă normală necesită un habitat bogat în hrană; sunt destul de sensibili la poluarea apei. Locurile de reproducere se află pe porţiunile adânci, cu balast a râurilor.
Hrănire
Se hrănesc cu precădere din fauna bentică : moluște, crustacei, insectr ,pești bentici din familia guvizilor sau a blenidelor, icrele altor specii.
Specii
- Acipenser baerii (Nisetrul siberian ) , 200 cm ,210 kg , poate trăi până la 60 ani
- Acipenser brevirostrum (Sturionul cu bot scurt), 143 cm ,23 kg , poate trăi până la 67 ani
- Acipenser gueldenstaedtii (Nisetrul ) ,236 cm ,115 kg , poate trăi pâna la 46 ani
- Acipenser nudiventris (Viza ) ,200 cm ,80 kg
- Acipenser ruthenus (Cega) , 125 cm ,16 kg , poate trăi până 20 ani
- Acipenser stellatus (Păstruga) , 220 cm ,80 kg , poate trăi pâna la 27 ani
- Acipenser sturio (Șipul) , 600 cm , 400 kg , poate trăi pâna la 100 ani
- Huso huso (Morunul) , 800 cm , 3200 kg , poate trăi până la 118 ani
Cel mai mare producător mondial de sturioni a fost URSS, care a ajuns în anul 1978 să captureze peste 28.000 tone de sturioni. Recordul de captură s-a înregistrat în anul 1939: 1.144 tone de sturioni.Capturile din România au scăzut dramatic după mijlocul anilor '70, când au fost construite hidrocentralele de pe Dunăre.
Înmultire
Se înmulțesc prin ouă depuse de femele în Dunăre. Puieții și femelele se întorc apoi în mare. Pentru folosirea mai bună a numărului mic de locuri bune de reproducere care le stau la dispoziţie, în cadrul unor specii s-au format familii care migrează toamna, respectiv primăvara. Primele încep migraţia încă de la sfârşitul verii sau pe parcursul toamnei, îşi petrec iarna în gropile din albia râului, şi îşi depun icrele relativ devreme, primăvara.
Sturionii care îşi depun icrele în acelaşi loc se încrucişează uşor (au apărut şi din Dunăre hibrizii cegii, respectiv ale păstrugii şi ale nisetrului). Se poate spune în mod general, că speciile de sturioni îşi depun icrele la 2-4 ani, şi ajung la capacitatea de reproducere destul de târziu. Puietul migrează de obicei pe fundul apei către mare (excepţie este puietul de păstrugă, care se străduieşte să ajungă la suprafaţă).
Omul şi-a dat seama încă de mult, că poate captura cu uşurinţă sturionii care migrează în grupuri mari în amonte. Până când evoluţia civilizaţiei nu a influenţat într-o mare măsură numărul acestor specii, ele reprezentau captura cea mai importantă a pescarilor de pe râurile mai mari.
Sturionii trimit, din secolul al XIX-lea, la o imagine de mare lux, îndeosebi din cauza caviarului pe care îl produc. În afară de ouă, sturionii furnizează carnea apreciată care însoțește, în mod tradițional caviarul, dar și pielea de prestigiu utilizată în marochineria de lux. Această reputație a contribuit la suprapescuit și la dispariția sa în aproape totalitatea ariei sale de repartiție.
Înainte de 1800 vezicile sturionilor erau utilizate ca sursă de clei de pește, o formă de colagen folosit mai demult pentru limpezirea berii, ca un predecesor al gelatinei.
În secolul nostru, rolul speciilor de sturioni a scăzut dramatic în capturile pescăreşti. Momentan cantitatea anuală pescuită este de aproximativ 27 de mii de tone, din care 95-96% este capturată în Rusia. Crescătoriile de sturioni sovietice amplasează anual milioane de puiet ale acestor specii de peşte, prin acest fel completând sporul natural al locurilor de reproducere naturală, pierdute în urma construcţiilor hidrotehnice şi al poluării.
În ultimele decenii s-au obţinut rezultate semnificative în creşterea speciilor de sturioni în heleșteie. Scopul acestei activităţi este, pe de-o parte asigurarea creşterii unui puiet adaptat pentru popularea locurilor naturale, pe de altă parte, producerea prin cicluri de producţie multianuale de peşte valoros pentru comercializare. Se recurge la creşterea mai multor specii de sturioni şi hibrizii acestora. Dintre aceşti hibrizi cel mai cunoscut este besterul obţinut din încrucişarea cegii cu morunul
După 200 de milioane de ani, sturionii sălbatici din România sunt aproape de a pierde bătălia pentru supravieţuire din cauza traficanţilor de icre negre și a corupţiei la cel mai înalt nivel. Sturionii sălbatici din România sunt printre ultimii din Europa. Doar aici și în Bulgaria se mai găsesc astfel de populații, potrivit rapoartelor UE. Dovezi despre pescuirea sturionilor există din vremea dacilor, când se puneau pe fundul Dunării garduri din bușteni şi nuiele. Din aceeaşi categorie a sturionilor, în Marea Neagră se mai găsesc specii de ship, viză, păstrugă şi nisetru, iar cegă numai în Dunăre. Recordul celui mai mare morun capturat în România este în continuare deţinut de Grigore Antipa, care în 1890 a prins un exemplar de 886 kg.
O altă mărturie datează din anul 1983, când Eduard Acsente și tatăl său au prins la Sf. Gheorghe un morun de 675 kg, de la care s-au extras aproximativ 145 kg de caviar.
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului Bucureşti (INDCPM) derulează patru proiecte de cercetare ştiinţifică, în cadrul cărora marchează sturionii cu mărci ultrasonice, după care îi eliberează şi îi monitorizează.
Mărcile ultrasonice sunt implantate chirurgical în cavitatea abdominală a sturionilor şi transmit informaţii despre temperatura apei şi adâncimea de înot a acestora.
Peştii marcaţi sunt urmăriţi de la Porţile de Fier până la Marea Neagră, inclusiv pe cele trei braţe principale ale Dunării. Informaţiile colectate de sistemul de monitorizare ajută la identificarea comportamentului din timpul migraţiilor sturionilor.
Directorul INCDPM, Deák György, ne-a declarat că 70% din sturionii marcaţi pentru monitorizare au fost braconaţi. Practicile braconierilor sunt destul de inovative. O dată prins un sturion marcat, extrag marca ultrasonică, o introduc într-un PET închis şi îi dau drumul pe apă, însă experţii INDCPM văd că marca pluteşte numai la suprafaţa apei, ceea ce este un indiciu că sturionul respectiv a fost braconat. În alte cazuri, marca ultrasonică este extrasă din peşte şi aruncată pur şi simplu pe fundul apei şi în astfel de cazuri experţii constată că exemplarul marcat nu se mai mișcă...
Specii amenințate
Sturionii erau altădată prezenți în toată Europa. Până în secolul al XIV-lea, ei par încă prezenți în cea mai mare parte din Franța. Astfel în secolul al XV-lea puteau fi pescuiți în plin oraș în micul râu care trece prin Valenciennes. Potrivit unui studiu în lume mai există 26 de specii de sturioni, dintre care, în Dunăre, se regăsesc doar șase, aflate într-un dramatic proces de dispariție.
Dintre cele șase specii locale de sturioni care migrau pe vremuri până la Regensburg, în Germania, numai patru mai supraviețuiesc astăzi: nisetrul, cega, păstruga și morunul. Morunul, păstruga și nisetrul se află pe lista speciilor amenințate a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii. Cega se numără printre speciile amenințate cu dispariția. Șipul, prezent și el în regiune pe vremuri, a fost declarat dispărut în bazinul Mării Negre, iar viza, o altă specie de sturion, este și ea considerată ca fiind “posibil dispărută”. Potrivit unor estimări, numai 1% dintre sturionii care populau pe vremuri apele Dunării înoată acum în sălbăticie.
Conservarea speciilor
Cea mai mare parte din speciile de sturioni sunt protejate, figurând în apendicele III din Convenția de la Berna, comercializarea lor fiind limitată în virtutea apendicelui II din CITES. Nu doar pe Dunăre se depun eforturi de conservare. În Spania, proiectul Migratoebre dorește să repopuleze Delta Ebrului cu sturioni, permițându-le peștilor să treacă mai ușor de barajele din Xerta și Asco, cu ascensoare și rampe
Deocamdată, în Ebru nu există niciun sturion. Cei implicați intenționează să aducă sturioni tineri de la o crescătorie din Franța, dar pentru reproducere e nevoie de 15-16 ani. Moldoveanu, de la Flag Delta Dunării, asociația pentru pescuire durabilă din Tulcea, spune că eforturile depuse de WWF (World Wild Fund) și de guvernul român dau roade, pe cursul inferior al Dunării existând acum o populație numeroasă de pui sturioni.
Bibliografie
- https://ro.wikipedia.org/wiki/Sturion
- https://www.didactic.ro/materiale-didactice/pesti-cartilaginosiososi
- https://www.didactic.ro/materiale-didactice/pesti-cartilaginosiososi
- https://www.dw.com/ro/sturionii-%C8%99i-pescarii-pe-cale-de-dispari%C8%9Bie-din-dun%C4%83re/a-50011036
- https://www.dw.com/ro/sturionii-%C8%99i-pescarii-pe-cale-de-dispari%C8%9Bie-din-dun%C4%83re/a-50011036
MULȚUMESC!
PEȘTI CARTILAGINOȘI-OSOȘI
Denisa
Created on April 6, 2021
Start designing with a free template
Discover more than 1500 professional designs like these:
Explore all templates
Transcript
PEȘTI CARTILAGINOȘI-OSOȘI
STURIONUL
„Sturionii sunt dinozaurii Dunării.” Înseamnă că sturionii au apărut în apele Terrei atunci când dinozaurii încă existau pe pământ – acum aproximativ 200 de milioane de ani. Dar, între timp, dinozaurii au dispărut. Sturionii există însă! Iar 4 specii înoată încă în apele Dunării. Acipenseridae este numele unei familii de pești marini de talie mare, cu scheletul cartilaginos-osos. Peștii din această familie sunt denumiți și sturioni.
Alcătuirea corpului
Corpul este lipsit de solzi .Are rostrul alungit și este prevăzut cu mustăți. Înnotătoarea codală are lobi inegali. Craniul lor este cartilaginos. Şira spinării creşte pe tot parcursul vieţii. Vertebrele există numai sub o formă rudimentară. Având un endoschelet nedezvoltat, exoscheletul joacă un rol important în viaţa lor. Pielea lor este netedă, solzii sunt înlocuiţi de granule osoase mărunte, amplasate sporadic pe toată suprafaţa corpului, respectiv de cele 5 şiruri longitudinale de scuturi osoase.
Dintre înotătoarele lor, cele pectorale sunt bine dezvoltate, iar rolul cel mai important în mişcarea peştilor . Pe partea superioară a înotătoarelor caudale se găsesc solzii specifici.Cele patru mustăţi, care se găsesc sub rostrul prelungit sub formă de trompă, îi ajută, în primul rând, în procurarea hranei. Gura lor este în întregime orientată în jos, este adecvată numai pentru culegerea hranei de pe fund.
Mediul de viață
Sunt întâlniți numai în emisfera nordică, fiind prezenți îndeosebi în Marea Neagră și Marea Caspică, mult mai rari în apele Europei occidentale , de unde migrează în fluviile aferente. Se adaptează greu la condiţiile variabile de mediu. Pentru o viaţă normală necesită un habitat bogat în hrană; sunt destul de sensibili la poluarea apei. Locurile de reproducere se află pe porţiunile adânci, cu balast a râurilor.
Hrănire
Se hrănesc cu precădere din fauna bentică : moluște, crustacei, insectr ,pești bentici din familia guvizilor sau a blenidelor, icrele altor specii.
Specii
Cel mai mare producător mondial de sturioni a fost URSS, care a ajuns în anul 1978 să captureze peste 28.000 tone de sturioni. Recordul de captură s-a înregistrat în anul 1939: 1.144 tone de sturioni.Capturile din România au scăzut dramatic după mijlocul anilor '70, când au fost construite hidrocentralele de pe Dunăre.
Înmultire
Se înmulțesc prin ouă depuse de femele în Dunăre. Puieții și femelele se întorc apoi în mare. Pentru folosirea mai bună a numărului mic de locuri bune de reproducere care le stau la dispoziţie, în cadrul unor specii s-au format familii care migrează toamna, respectiv primăvara. Primele încep migraţia încă de la sfârşitul verii sau pe parcursul toamnei, îşi petrec iarna în gropile din albia râului, şi îşi depun icrele relativ devreme, primăvara.
Sturionii care îşi depun icrele în acelaşi loc se încrucişează uşor (au apărut şi din Dunăre hibrizii cegii, respectiv ale păstrugii şi ale nisetrului). Se poate spune în mod general, că speciile de sturioni îşi depun icrele la 2-4 ani, şi ajung la capacitatea de reproducere destul de târziu. Puietul migrează de obicei pe fundul apei către mare (excepţie este puietul de păstrugă, care se străduieşte să ajungă la suprafaţă).
Omul şi-a dat seama încă de mult, că poate captura cu uşurinţă sturionii care migrează în grupuri mari în amonte. Până când evoluţia civilizaţiei nu a influenţat într-o mare măsură numărul acestor specii, ele reprezentau captura cea mai importantă a pescarilor de pe râurile mai mari.
Sturionii trimit, din secolul al XIX-lea, la o imagine de mare lux, îndeosebi din cauza caviarului pe care îl produc. În afară de ouă, sturionii furnizează carnea apreciată care însoțește, în mod tradițional caviarul, dar și pielea de prestigiu utilizată în marochineria de lux. Această reputație a contribuit la suprapescuit și la dispariția sa în aproape totalitatea ariei sale de repartiție. Înainte de 1800 vezicile sturionilor erau utilizate ca sursă de clei de pește, o formă de colagen folosit mai demult pentru limpezirea berii, ca un predecesor al gelatinei.
În secolul nostru, rolul speciilor de sturioni a scăzut dramatic în capturile pescăreşti. Momentan cantitatea anuală pescuită este de aproximativ 27 de mii de tone, din care 95-96% este capturată în Rusia. Crescătoriile de sturioni sovietice amplasează anual milioane de puiet ale acestor specii de peşte, prin acest fel completând sporul natural al locurilor de reproducere naturală, pierdute în urma construcţiilor hidrotehnice şi al poluării.
În ultimele decenii s-au obţinut rezultate semnificative în creşterea speciilor de sturioni în heleșteie. Scopul acestei activităţi este, pe de-o parte asigurarea creşterii unui puiet adaptat pentru popularea locurilor naturale, pe de altă parte, producerea prin cicluri de producţie multianuale de peşte valoros pentru comercializare. Se recurge la creşterea mai multor specii de sturioni şi hibrizii acestora. Dintre aceşti hibrizi cel mai cunoscut este besterul obţinut din încrucişarea cegii cu morunul
După 200 de milioane de ani, sturionii sălbatici din România sunt aproape de a pierde bătălia pentru supravieţuire din cauza traficanţilor de icre negre și a corupţiei la cel mai înalt nivel. Sturionii sălbatici din România sunt printre ultimii din Europa. Doar aici și în Bulgaria se mai găsesc astfel de populații, potrivit rapoartelor UE. Dovezi despre pescuirea sturionilor există din vremea dacilor, când se puneau pe fundul Dunării garduri din bușteni şi nuiele. Din aceeaşi categorie a sturionilor, în Marea Neagră se mai găsesc specii de ship, viză, păstrugă şi nisetru, iar cegă numai în Dunăre. Recordul celui mai mare morun capturat în România este în continuare deţinut de Grigore Antipa, care în 1890 a prins un exemplar de 886 kg. O altă mărturie datează din anul 1983, când Eduard Acsente și tatăl său au prins la Sf. Gheorghe un morun de 675 kg, de la care s-au extras aproximativ 145 kg de caviar.
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului Bucureşti (INDCPM) derulează patru proiecte de cercetare ştiinţifică, în cadrul cărora marchează sturionii cu mărci ultrasonice, după care îi eliberează şi îi monitorizează. Mărcile ultrasonice sunt implantate chirurgical în cavitatea abdominală a sturionilor şi transmit informaţii despre temperatura apei şi adâncimea de înot a acestora. Peştii marcaţi sunt urmăriţi de la Porţile de Fier până la Marea Neagră, inclusiv pe cele trei braţe principale ale Dunării. Informaţiile colectate de sistemul de monitorizare ajută la identificarea comportamentului din timpul migraţiilor sturionilor.
Directorul INCDPM, Deák György, ne-a declarat că 70% din sturionii marcaţi pentru monitorizare au fost braconaţi. Practicile braconierilor sunt destul de inovative. O dată prins un sturion marcat, extrag marca ultrasonică, o introduc într-un PET închis şi îi dau drumul pe apă, însă experţii INDCPM văd că marca pluteşte numai la suprafaţa apei, ceea ce este un indiciu că sturionul respectiv a fost braconat. În alte cazuri, marca ultrasonică este extrasă din peşte şi aruncată pur şi simplu pe fundul apei şi în astfel de cazuri experţii constată că exemplarul marcat nu se mai mișcă...
Specii amenințate
Sturionii erau altădată prezenți în toată Europa. Până în secolul al XIV-lea, ei par încă prezenți în cea mai mare parte din Franța. Astfel în secolul al XV-lea puteau fi pescuiți în plin oraș în micul râu care trece prin Valenciennes. Potrivit unui studiu în lume mai există 26 de specii de sturioni, dintre care, în Dunăre, se regăsesc doar șase, aflate într-un dramatic proces de dispariție. Dintre cele șase specii locale de sturioni care migrau pe vremuri până la Regensburg, în Germania, numai patru mai supraviețuiesc astăzi: nisetrul, cega, păstruga și morunul. Morunul, păstruga și nisetrul se află pe lista speciilor amenințate a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii. Cega se numără printre speciile amenințate cu dispariția. Șipul, prezent și el în regiune pe vremuri, a fost declarat dispărut în bazinul Mării Negre, iar viza, o altă specie de sturion, este și ea considerată ca fiind “posibil dispărută”. Potrivit unor estimări, numai 1% dintre sturionii care populau pe vremuri apele Dunării înoată acum în sălbăticie.
Conservarea speciilor
Cea mai mare parte din speciile de sturioni sunt protejate, figurând în apendicele III din Convenția de la Berna, comercializarea lor fiind limitată în virtutea apendicelui II din CITES. Nu doar pe Dunăre se depun eforturi de conservare. În Spania, proiectul Migratoebre dorește să repopuleze Delta Ebrului cu sturioni, permițându-le peștilor să treacă mai ușor de barajele din Xerta și Asco, cu ascensoare și rampe Deocamdată, în Ebru nu există niciun sturion. Cei implicați intenționează să aducă sturioni tineri de la o crescătorie din Franța, dar pentru reproducere e nevoie de 15-16 ani. Moldoveanu, de la Flag Delta Dunării, asociația pentru pescuire durabilă din Tulcea, spune că eforturile depuse de WWF (World Wild Fund) și de guvernul român dau roade, pe cursul inferior al Dunării existând acum o populație numeroasă de pui sturioni.
Bibliografie
MULȚUMESC!