Sistemul reproducător la om

SISTEMUL REPRODUCĂTOR ŞI REPRODUCEREA LA OM

A realizat: Fodor Alina, gr.AM-22

1. Sistemul reproducător masculin
2. Sistemul reproducător feminin
3. Fecundarea la om
4. Igiena și bolile sistemului reproducător

SISTEMUL REPRODUCĂTOR MASCULIN

Aparatul genital masculin este format din organele sexuale care joacă un rol important în procesul de reproducere umană. Aceste organe sunt situate atât la interiorul corpului, cât și în exteriorul pelvisului.

Organele genitale masculine sunt clasificate după:

Localizare

funcţiile realizate:

• organe genitale primare, care produc spermatozoizi (testiculele);
• învelișul protector al testiculelor (scrotul): căile de evacuare a spermei;
• glandele anexe care produc secreţii ce formează sperma;
• organul copulativ (penisul)

• Interne (testiculele cu canalele lor, glandele sexuale, epididimul, prostata)
• Externe (penisul, scrotul)

Testiculele

Testiculele sunt o pereche de organe de reproducere masculine, glande mixte care produc spermatozoizi (funcția exocrină) și testosteron (funcția endocrină), un hormon care controlează dezvoltarea caracteristicilor sexuale masculine și care joacă un rol important în dezvoltarea spermei.

Anatomia testiculelor

Testiculele au o formă ovoidă , consistență dură, 4-5 cm în lungime, 2 cm în grosime, și o lățime de 3 cm. Prezintă 2 extremități: superioară și inferioară (pe extremitatea superioară se observă apendicele testicular), două fețe - laterală și medială și două margini - anterioară și posterioară. La marginea posterioară aderă epididimul. La exterior parenchimul testicular este acoperit de o membrană fibroasă densă de culoare alburie, numită tunica albuginee.

Albugineea este rezistentă și inextensibilă, ținând în tensiune parenchiumul testicular care herniază atunci când albugineea este secționată. Se consideră că tensiunea care se creează în interiorul glandei este necesară pentru înaintarea spermatozoizilor prin ductul epididimului și canalul deferent. La marginea postero-superioară a testiculului albugineea se îngroașă și dă naștere unei formațiuni conjunctive de formă pirmidală numită mediastinul testiculului. De la mediastin pleacă radial numeroase septuri conjunctive, care separă parenchimul în lobuli testiculari, conici, cu vârful îndreptat spre mediastin, iar cu baza spre periferie. Testiculul conține 250-300 lobuli.

Secțiune prin testicul: 1 - polul superior (cap) 2 - tunica albugineea 3 - septul testicular 4 - marginea anterioară (liberă) 5 - suprafața laterală 6 - polul inferior (coada) 7 - lobuli testiculari 8 - parenchimul testicular 9 - canale eferente 10 - mediastin testicular 11 - marginea posterioară

Epididimul

Epididim

1-epididim2- capul epididimului 3- lobulii epididimului 4- corpul epididimului 5- coada epididimului 6- canal deferent

Epididimul este un organ alungit, alcătuit din unirea canalelor eferente ale testiculului, care pătrund în capul epididimului, deschizându-se în canalul epidindimar și care constituie epididimul propriu-zis. Când este desfășurat el are 5 - 7 cm. Format din cap, corp și coadă, epididimul este situat atât pe marginea superioară, cât și pe cea posterioară a testiculului. În epididim se produce sperma și, în afara depozitării spermatozoizilor, se produce și maturarea lor terminală.

Căi spermatice

a) Căi spermatice intra-testiculare: - tubi seminiferi drepți - rețea testiculară b) Căi spermatice extra-testiculare - ducte eferente: sunt aproximativ 15-20 cu o lungime de 15-20 cm. Acestea formează capul epididimului împreună cu canalul epididimar. - duct epididimar: are un traiect foarte sinuos cu o lungime de 6-7 m. Acesta continuă primul canal eferent și la nivelul acestuia se deschid celelalte canale eferente. Acesta formeaza corpul și coada epididimului. - duct deferent: are o lungime de aproximativ 50 cm și se întinde de la coada epididimului până la fundul vezicii urinare, la nivelul căruia se unește cu canalul excretor al veziculei seminale, formând astfel canalul ejaculator. Canalul deferent prezintă trei segmente: segmentul epididimar, segmentul funicular și segmentul abdomino-pelvin. - duct ejaculator. Acesta continuă ductul deferent și are o lungime de 2 cm. Acesta străbate prostata deschizându-se în uretra prostatică la nivelul coliculului seminal. - funicul spermatic: are aproximativ 15 cm și se întinde de la capul epididimului până la orificiul inghinal profund. Acesta prezintă un segment scrotal și unul inghinal. Conținutul funiculului spermatic: canal deferent, artera testiculară - uretra

Uretra masculină

• are o lungime de 14-16 cm
• calibrul său nu este uniform
• începe de la orificiul uretral al vezicii urinare și se termină la orificiul uretral extern.
• i se descriu trei segmente:a) uretra prostatică străbate prostata de la bază la vârf și prezintă pe peretele posterior o creastă sagitală numită creasta uretralăb) uretra membranoasă se întinde între vârful prostatei și corpul spongios al penisului, are raport anterior cu ligamentul transvers al perineului și cu plexurile venoase vezico-prostatice. c) uretra spongioasă prezintă două dilatații (una la nivelul penisului și una la nivelul glandului penisului) .
• uretra are o parte fixă (între prostată și perineu) și una mobilă (la nivelul penisului) .

Veziculele seminale

Veziculele seminale participă prin intermediul produsului lor de secreție la formarea lichidului seminal adăugat la lichidul secretat de căile spermatice.

• au o lungime de 5 cm, o grosime de 5 mm și o capacitate de 5-10 ml
• au formă conică, cu baza către superior și vârful inferior
• are raporturi: anterior cu fundul vezicii urinare, posterior cu rectul, medial cu ampulele canalelor deferente și lateral cu plexurile venoase prostatic și vezical și plexurile nervoase hipogastrice inferioare.
• sunt irigate de ramuri ale arterei vezicale inferioară și rectală mijlocie.

Prostata

• este un organ musculo-glandular
• are rol în formarea lichidului spermatic și excreția lichidului prostatic
• are o greutate de aproximativ 20 g și este un organ pelvis-subperitoneal
• este localizat în loja prostatică delimitată astfel:a) peretele anterior: oasele și simfiza pubianăb) perete posterior: sept recto-vezico-prostaticc) pereții laterali: mușchii ridicatori analid) peretele inferior: diafragma urogenitalăe) peretele superior: ligamentele pubo-prostatice și fundul vezicii urinare, ductele deferente și veziculele seminale.

Glande bulbo-uretrale (Cowper)

• sunt situate la nivelul unghiului dintre segmentul membranos al uretrei și bulbul penisului
• au o culoare albicioasă
• canalele excretoare au o lungime de 3-4 cm
• au raport inferior cu fascia inferioara a diafragmei urogenitale, superior cu fascia superioară a diafragmei urogenitale și antero-medial cu uretra membranoasă.

Penisul

Penisul este organul copulativ al sistemului reproductiv masculin și segmentul terminal al tractului urinar. El atinge dezvoltarea și creșterea completă în timpul pubertății. Penisul este constituit din mai multe părți: glandul (capul sau vârful penisului), corpul cavernos (două coloane de țesut, pe părțile laterale ale penisului), corpul spongios (o coloană de țesut spongios, de-a lungul penisului) și uretra.Penisul exercită două funcţii:

• sexuală, asigurată de corpul cavernos, care se umple cu sânge în timpul erecţiei, permiţând actul sexual;
• urinară, care constă în eliminarea urinei în mediul extern.

Spermatogeneza

Reprezintă totalitatea proceselor care debutează în timpul pubertății, prin transformarea spermatogoniei în spermatozoizi. Acest proces are loc pe tot parcursul vieții masculine, având evoluție ciclică, continuă.

Spermatozoidul

Spermatozoidul (gametul masculin) este o celulă lipsită de citoplasmă la care pot fi diferenţiate:

• capul cu nucleul haploid este acoperit anterior de acrosomă, în care se conţine setul de enzime necesar pentru penetrarea membranei ovulului;
• gâtul flagelului, bogat în mitocondrii producătoare de energia necesară pentru mișcarea flagelului
• 3 flagelul asigură mişcarea spermatozoidului cu o viteză de 1–2 mm/min.

Fertilitatea masculină se apreciază în funcție de numărul de spermatozoizi per ml de spermă, mobilitatea și morfologia lor. Mișcarea liniară, ordonată, cu o viteză constantă este considerată normală. Mișcarea dezordonată a spermatozoizilor care nu urmează o linie dreaptă și au viteză redusă este caracteristică disfuncției acestora și se numește astenospermie. Morfologia anormală a spermatozoizilor (teratospermia) include: cap foarte mare, vârf turtit sau încovoiat, acrosoma ocupă doar 40% din suprafața capului etc.

Sistemul reproducător feminin

Sistemul genital feminin înglobează totalitatea organelor specifice genului feminin care au rol copulator dar și endocrin sau ovogenetic.

Sistemul reproducător feminin asigură

Producerea gameților feminini

Elaborarea hormonilor sexuali

Susține sarcina

Asigură nașterea

Organele genitale feminine sunt clasificate după:

Localizare

Funcţiile realizate:

• glande sexuale – ovarele
• căi de transport – trompe uterine şi uterul
• organe de acuplare – vaginul şi organele genitale feminine externe
• glandele mamare – caractere sexuale secundare, care după naștere produc lapte pentru a hrăni pruncul.

• Interne (ovarele, trompele uterine, uterul, vaginul)
• Externe (labiile mari și mici, clitorisul, himenul)

Ovarul

Glanda sexuală feminină - este organ pereche - cu o dublă funcție secretoare: externă și internă. Astfel, este organul producător al ovulelor și, în același timp glandă endocrină, care, prin hormonii produși (estrogenii) determină caracterele sexuale secundare și joacă un rol deosebit în realizarea tipului constituțional feminin.

Anatomia ovarelor

• În ovare se dezvoltă şi se maturizează celulele sexuale feminine (ovulele), tot aici se elaborează hormonii sexuali feminini care trec în sânge şi limfă. Ovarul are o formă ovoidă şi o culoare roz – pală. Pe faţa ovarului unei femei care a născut deja se văd adâncituri şi cicatrice care sunt urmele ovulaţiei şi transformărilor corpilor galbeni. Masa ovarului echivalează 5- 8 g.
• La ovar distingem două feţe: medială, orientată în cavitatea micului bazin, şi laterală, adiacentă la peretele micului bazin. Feţele ovarului trec în cele două margini ale lui: liberă şi mezovarică. Pe marginea mezovarică a ovarului se află o depresiune numită hilul ovarului prin care în ovar întră vase sangvine şi nervi. La ovar mai distingem şi două extremităţi: tubară, orientată spre salpinge şi uterină,care este ataşată la uter prin ligamentul propriu al ovarului.
• Acest ligament porneşte de la extremitatea uterină a ovarului spre unghiul lateral al uterului, printre cele două foiţe ale ligamentului lat al uterului. Din aparatul ligamentar al ovarului mai face parte şi ligamentul suspensor al ovarului.
• Ovarul mai este fixat şi cu mezou scurt, care reprezintă o duplicatură de peritoneu. Ovarele nu sunt acoperite de peritoneu. La capătul tubar al ovarului se fixează cea mai mare fimbrie ovariană a salpingelui.
• Topografia ovarelor depinde de poziţia uterului şi de dimensiunile lui ( în perioada de sarcină ). Organele fac parte din organele deosebit de mobile ale cavităţii micului bazin.

Trompa uterina

Prezintă un tub par-oviductul, prin care ovulul eliminat în ovulație pe suprafața externă a ovarului nimerește în cavitatea uterului. Trompele uterine măsoară în lungime 10-12 cm și sunt situate în bazinul mic, la nivelul marginii superioare a ligamentului lat al uterului.

Uterul

• Este un organ muscular cavitar impar. În cavitatea lui se dezvoltă (inclusiv până la nașterea fătului) ovulul fecundat, acesta nimerind aici prin trompa uterină. Uterul se situează în cavitatea bazinului mic, având anterior vezica urinară și posterior – intestinul rect. Forma uterului amintește o pară aplatisată în sens anteroposterior.
• Aproximativ în partea sa mijlocie, uterul conţine o îngustare – istmul, care îl împarte în două porţiuni: una superioară – corp alta inferioară – colul. Corpul uterului are două feţe (vezicală şi intestinală) ; două margini ( dreaptă şi stângă ), fundul şi două unghiuri tubare. Colul uterin are formă cilindrică, uşor bombat la mijloc. Extremitatea superioară a vaginei se înseră pe col. Inserţia vaginei pe colul uterin, îl împarte pe acesta în două părţi: porţiunea supravaginală și porţiunea vaginală.

Vaginul

• Vaginul este un conduct musculo-conjunctiv median și nepereche. Prin extremitatea superioară se inseră pe colul uterin, iar prin extremitatea inferioară se deschide în vulvă.
• Vaginul este organul copulației. El mai servește și la eliminarea fluxului menstrual și la trecerea (expulsia) fătului și a anexelor sale în timpul nașterii.
• La vagin deosebim doi pereți: anterior și posterior. Suprafața mucoasei vaginei este neregulată, încrețită și conține plici vaginale transversale.
• Vaginul este orientat ușor oblic, de sus în jos și dinapoi înainte.

Formațiunile labiale

Sub această denumire înțelegem două perechi de plice tegumentare care delimitează vestibulul vaginului. După dimensiunile și forma lor, se disting labiile mari și labiile mici.

• Labiile mari sunt 2 plice cutanate, simetrice, care se întind de la muntele pubelui până la centrul tendinos al perineului. Ele au semnificația scrotului. Între ele se delimitează fanta genitală. Labiile mari se unesc prin două comisuri: una anterioară și alta posterioară. Pielea labiilor mari este pigmentată și conține numeroase glande sebacee și sudoripare.
• Labiile mici sau nimfele - sunt două plice cutanate, acoperite de obicei de labiile mari și delimitează vestibulul vaginal. Posterior, labiile mici se unesc și formează frâul labiilor, iar anterior fiecare extremitate labială se bifurcă și unindu-se cu cea de partea opusă, îmbrățișează clitorul. Labiile mici sunt constituite dintr-o cută tegumentară cu aspect de mucoasă. Epiteliul este lipsit de fire de păr și de glande sudoripare, conține însă glande sebacee, precum și corpusculi genitali senzitivi (corpusculii voluptății).

Clitorisul

Clitorisul este cea mai sensibilă parte erogenă (susceptibilă de a produce excitații sexuale) a femeii, precum și cauza principală a plăcerii sexuale feminine. Capabilă de a produce excitare sexuală, erecție clitoridiană și orgasm la stimularea sexuală, dimensiunea și sensibilitate sa poate varia. Clitorisul este acoperit de un rest de piele, numit prepuț, similar cu prepuțul de la capătul penisului bărbaților.

Himenul

Denumește o membrană subțire care acoperă parțial deschiderea vaginală umană. În general se crede că himenul este lezat la primul act sexual, deflorația. Mărimea și forma himenului diferă mult între femei.

Muntele Venus

Este o bombare în regiunea pubiană (vulvară) provocată de o acumulare subcutanată de țesut adipos. Muntele lui Venus începe de la comisura superioară a labiilor externe (Commissura labiorum anterior), fiind acoperit de părul pubian.

Glandele mamare

Glandele mamare (sânii) sunt organe pereche care conțin glande sebacee modificate, numite glande mamare. Glandele mamare sunt integrate în aparatul genital deoarece:

• asigură nutriția bebelușului;
• sunt organe-țintă a hormonilor: estrogenul, progesteronul, hormonii androgeni, glucocorticoizii și mineralocorticoizii, prolactina, insulina, oxitocina.

Ovogeneza

• Ovogeneza reprezintă o succesiune de etape în care are loc formarea şi dezvoltarea ovulului.
• Acest proces este iniţiat în perioada dezvoltării intrauterine a organismului de sex feminin și continuă după o pauză fiziologică ce durează din momentul nașterii până la pubertate.
• Ovogeneza se întrerupe după 50 de ani, când începe perioada de menopauză, care marchează sfârșitul perioadei reproductive la femei.
• În perioada de dezvoltare intrauterină ovogeneza parcurge etapa de înmulțire a celulelor sexuale, numite ovogonii și etapa de creștere.

Ovul

Ovulul (gametul feminin) este o celulă sferică cu citoplasmă şi nucleul haploid (23 cromozomi) localizat în centru. Citoplasma ovulului posedă organite tipice celulei eucariote şi substanţe nutritive. Ovulul este înconjurat de o peliculă compactă de polizaharide, numită zonă pelucidă şi un strat de celule foliculare. El îşi păstrează fertilitatea timp de cca 24 ore după ovulaţie.

Fecundarea la om

• Fecundarea reprezintă fenomenul fuzionării gametului feminin cu gametul masculin şi, ca rezultat, formarea zigotului (ovulul fecundat).
• În rezultatul fuzionării gameţilor şi a nucleilor lor generează un organism nou, care îmbină în sine caracterele parvenite pe linie maternă şi paternă, astfel producându-se diversificarea ereditară a organismelor.

Fecundarea naturală

Fecundarea naturală este asigurată de actul sexual în procesul căruia are loc ejacularea spermei şi proiectarea ei în vagin. Mediul vaginului este acid şi conţine factori imuni care acţionează distrugător asupra spermatozoizilor. Componentele plasmei seminale neutralizează mediul acid din canalul vaginal, în aşa mod protejând spermatozoizii de denaturarea acidă.

Deşi cantitatea de spermă ejaculată conţine circa cinci sute de milioane de spermatozoizi, la nivelul colului uterin spermatozoizii sunt separaţi de lichidul seminal şi selecţionaţi astfel, încât doar 1% din ei (cei fără anomalii şi mobili) pătrund în cavitatea uterină. În preajma ovulului ajung simultan doar vreo sută de spermatozoizi, care străbat stratul celulelor foliculare şi doar unul dintre ei realizează fecundarea.

Spermatozoizii parcurg calea vagin-trompe uterine timp de cinci minute. Mişcarea lor este asigurată de flageli, contracţia muşchilor pereţilor uterini şi ai trompelor uterine şi de substanţele secretate de ovul (chimiotaxis). Ei rămân viabili timp de 24–72 ore. În timpul „deplasării” prin căile genitale feminine spermatozoizii suportă modificări specifice la nivelul membranei citoplasmatice, după care devin apţi de a realiza fecundarea.

Fecundarea in vitro

Incubarea ovulelor şi a spermatozoizilor.

Obţinerea ovulelor.

Extragerea ovulelor mature se efectuează la 34–36 ore din momentul injectării stimulatorului ovulaţiei. Ovulele sunt extrase prin puncţia foliculilor ovarieni.

Ovulele şi spermatozoizii obţinuţi sunt plasaţi în mediul nutritiv special pentru 48–72 ore, timp necesar pentru fecundare şi iniţierea diviziunii zigotului format. În mediu are loc fecundarea a cca 50% din ovulele incubate. Fecundarea poate fi realizată artificial prin microinjectarea microscopică a spermatozoidului în interiorul ovulului.

Obţinerea spermatozoizilor

Transferul intrauterin al embrionilor

se efectuează prin masturbare sau în urma intervenţiei chirurgicale cu 24 ore înainte de puncţia foliculilor.

are loc cu ajutorul unui cateter. Pentru a spori şansele obţinerii unei sarcini, de regulă, sunt transferaţi 2–3 embrioni care au atins stadiul de dezvoltare de 2–4 sau 8 blastomere. Embrionii supranumerari (care nu au fost transferaţi) sunt utilizaţi în cazul dacă transferul nu a fost reuşit sau pot fi congelaţi şi utilizaţi pentru a induce o nouă sarcină.

Regulile de igienă ale sistemului reproducător la om prevăd:

• Începerea activității sexuale la o vârstă când organismul e pregătit fizic și psihic pentru aceasta.
• Practicarea sexului protejat.
• Evitarea contactelor sexuale dacă unul dintre parteneri are simptomele unei BTS sau urmezi un tratament pentru o astfel de boală;
• Alimentația echilibrată asigură funcționarea eficientă a glandelor sexuale și formarea gameților fertili.
• Activitatea fizică regulată contribuie la menținerea sănătății sistemului reproducător.
• Folosirea prezervativului. Pe masură ce partenerii dintr-o relație monogamă se cunosc suficient de bine, prezervativul își poate pierde din utilitate împotriva BTS.
• Respectarea regulilor de igienă a organelor genitale externe.
• Evitarea situațiilor de stres care afectează organele sistemului nervos și endocrin ce asigură activitatea sistemului reproducător.
• Evitarea consumului abuziv de alcool, fumatul și consumul de droguri.

Bolile sistemului reproducător masculin

• Orhita este inflamația unuia sau ambelor testicule, cauzată de astfel de bacterii ca bacilul coli, stafilococi, streptococi, bacterii infecțioase cu transmitere sexuală, virusul urlian (agentul cauzal al parotidei epidemice) etc. Orhita poate apărea prin propagarea unei infecții, existentă în altă parte a corpului, pe cale sangvină.
• Epididimita este o inflamație a epididimului, care apare ca rezultat a infectării acestui organ. La copii, epididimita este cauzată de infecțiile tractului urinar. La bărbații tineri activi sexual apare în urma infecției cu agenți patogeni sexual transmisibili, iar la bărbații în vârstă – cu creșterea în dimensiuni a prostatei. Epididimitele pot apărea și în absența infecțiilor, fiind denumite epididimite nonbacteriene
• Torsiunea de testicul apare ca rezultat al răsucirii testiculului și cordonului spermatic, ceea ce duce la întreruperea irigării cu sânge a testiculelor. Restabilirea funcției testiculului și salvarea lui poate fi efectuată, dacă prezentarea la medic se va face în primele 4–6 ore. În caz contrar există pericolul pierderii acestuia.
• Problemele de erecție sunt provocate de afectarea vaselor care irigă penisul. Această afecțiune se manifestă prin imposibilitatea obținerii și menținerii erecției din cauza unui flux sangvin deficitar către penis. Priapismul este o stare în care penisul nu mai revine din starea de erecție la condiția de bază, episodul fiind deosebit de dureros și necesită intervenția medicului.

Bolile sistemului reproducător feminin

• Candidoza vaginală este o infecție fungică care afectează cca 75% din femeile adulte. Agentul cauzal al acestei maladii este o specie de drojdie din genul Candida, ce face parte din flora normală a organismului uman, care în anumite condiții poate deveni patogenă.
• Metrita reprezintă inflamații ale colului uterin (metrită cervicală) sau a corpului uterin cauzate de: infecții bacteriene (chlamydia, gonoree, streptococi, bacilul Koch etc.) sau virale (citomegalovirus, virusul herpes); dereglări endocrine; traume.
• Anexita este una dintre cele mai frecvente maladii genicologice, de care suferă cca 90% de femei active sexual. Anexitele sunt inflamații ale ovarelor și trompelor uterine cauzate de bacterii, secreții vaginale abundente, raporturi sexuale dureroase, tulburări ale ciclului menstrual etc. Anexita poate induce sterilitatea. Tratamentul anexitelor include administrarea antibioticelor și a preparatelor antiinflamatorii recomandate de medicul specialist

Mulțumesc