Itinerar multicultural

Itinerar multicultural

Daria-Maria Dudaș-Vasile

Povestea fericirii

Un basm tătăresc din Basmele Omului, de Vladimir Colin.

Povestea fericirii

Autor: Vladimir Colin;Sursă: Basmele Omului, carte scrisă de Vladimir Colin; Personaje: Cadâr, Tasin, Aișe, Padișahul, Vizirul, Umie, Ali-ochi-zgârcit, Giuvaergiul, Bătrânul, Omul din Munții Albi; Elemente de cadru spațial: coliba de la malul mării - casa lui Cadâr, palatul padișahului, satul, adâncurile mării, Cetatea Veche, Insula Galbenă, Țara Van etc. Elemente temporale: nu sunt exprimate explicit (într-o noapte); Trăsăturile personajelor: Umie - răbdătoare, iubitoare, înțelegătoare, frumoasă, Tasin - curajos, ambițios, cu spiritul aventurii, Cadâr - trist, singur, bătrân, Padișahul - înțelept, respectat, Ali-ochi-zgârcit - zgârcit, egoist;

Povestirea întâmplărilor

Povestea fericirii face parte din volumul scris de Vladimir Colin, Basmele Omului. Sunt povestite întâmplările prin care trece Tasin, omulețul de piatră găsit în urma unei furtuni și adus la viață de către un bătrân singur și trist, pe nume Cadâr. Tasin era fiul lui Aișe, fiica mării. El fusese prefăcut în stană de piatră și putea scăpa de blestem doar prin lacrimi de om. Cadâr l-a salvat, Tasin devenind fiul lui. Tasin dorea să-l răsplătească pe Cadâr, așa că l-a întrebat ce dorește. Cadâr dorea să găsească fericirea, el crezând că padișahul știa unde o poate găsi. Tasin a plecat în căutarea fericirii, dar padișahul nu a vrut să divulge marele secret, ajungând stană de piatră. În palatul padișahului, a întâlnit-o pe Umie, o frumoasă fată prefăcută în câine. Tasin a crezut că Umie este fericirea, apoi că fericirea stă în bogăție, dar nu a găsit adevărata fericire. După ce a umblat și a umblat, a descoperit un sat cu puțini oameni. El a văzut că oamenii sufereau de foame și de frig, așa că a decis să îi învețe cum să folosească focul și multe altele. Oamenii erau fericiți, iar Tasin găsise fericirea. El s-a întors la Cadâr, spunându-i că fericirea stă în ajutarea oamenilor aflați la nevoie. După ce Cadâr a murit în pace, liniștit și fericit, Tasin s-a întors la mama lui, Aișe, în adâncurile mării, alături de Umie și au trăit împreună, fericiți.

Tătari

Tătarii sunt un grup etnic întâlnit în multe țări ale lumii (Rusia, Ucraina, Israel, Franța). În România, întâlnim doar tătari din Crimeea, majoritatea fiind stabiliți în județul Constanța (comuna Ciocârlia este cea mai populată). Ei sunt de religie musulmană.

Fetele și femeile tătare obișnuiesc să poarte o bucată de material textil lungă peste păr.

Casa

Elemente arhitectonice În vechime, casa tradițională a tătarilor era construită din piatră sau chirpici. Acoperişul consta în două sau mai multe grinzi, așezate paralel de la un perete la celălalt. Interesant e faptul că la casele tradiționale ale tătarilor din Dobrogea nu exista tavan. Peste căpriori puneau nişte lemne, iar deasupra lor stuf, scaeţi, sau cucută, apoi un strat de paie, unul de cenuşă şi, în final, unul de pământ galben. Pământul galben se folosea din două motive: pentru că lutul galben, după ploaie, devine mai compact decât cel negru şi pentru că are o culoare mai frumoasă. Casa era impărţită în două camere, una numită işcher-iui (cameră de dormit, de primit oaspeți), fiind cea mai curată şi mai frumos împodobită. Celaltă, numită aiatiui, sau tinda casei, e utilizată pentru aspecte casnice. Forma camerelor, în majoritatea cazurilor, era dreptunghiulară, având dimensiuni ce variau între 4 până la 5 metri lungime şi între 3 până la 4 metri laţime. Înălţimea era de 2 până la 2½ metri. Casa era aşezată întotdeauna cu faţa spre miazăzi din motive religioase, deoarece mormântul profetului Mohamed se află spre sud, dar şi din considerente geografice, fiindcă punând casa cu spatele spre nord, se apărau mai bine de crivăţ. Casele lor aveau o singură ieşire. Camerele aveau câte o singură ferestruică.

Soba era folosită pentru încălzirea cu paie, așa cum procedau și românii din acea zonă. Soba era construită din bucăţi de cărămizi sparte, lipite cu noroi și aşezată chiar lângă uşă, în camera işcher-iui. Spaţiul dintre perete şi sobă se folosea în loc de baie. Această cămăruţă de baie se numeşte hamam. În casă, pe jos erau folosite rogojini casâr, și la tătarii mai înstăriți, erau așezate covoare câlâm, însă sub covoare se aflau tot rogojini. Pe lângă pereți se aflau saltele mici de paie ot-mindâr, iar deasupra lor altele de lână giun-mindâr, sau de fulgi de păsări cuş-giun-mindâr.

De-a lungul pereţilor, peste aceste salteluţe, se înșirau nişte perne de perete duoar-iastâc. De obicei, în cameră se găsea şi un scăunaş cursin, întrebuinţat numai pentru lampă, sau pentru tava cu mâncare. Paturi nu aveau, dormeau pe jos, pe rogojină. Pereţii erau împodobiți cu diferite ţesături şi mai ales cu batiste lucrate în culori vii şi bătătoare la ochi, numite cevrea. Lumina din camera era slabă din cauza ferestrelor mici.

Curtea Locul din jurul casei rar era îngrădit. Obiceiul de a împrejmui grădina l-au preluat de la români. Adesea, prin curţile lor treceau cărări, pe care circulau oamenii din sat. Curtea, dacă există, nu avea nici o împărţire. Toate lucrurile gospodăriei erau aşezate la voia întâmplării. Nu obişnuiau să pună zarzavaturi în jurul casei, nici să sădească pomi. Creșterea animalelor Dintre animale, tătarii creșteau vite, dar mai ales cai. Era un motiv de mândrie pentru ei să aibă mlți cai sănătoși și frumoși. Pentru ei întrecerile în care se foloseau caii aveau o mare importanță. Dacă un tătar mergea pe drum în căruţă şi un altuI îi trecea înainte, fiindcă avea cai mai rapizi, era un prilej de supărare. Numele cailor era ales în funcție de culoarea coamei, sau alte semne particulare. lată câteva porecle date boilor : sarâ-baş = cap galben; cara-bageac = picioare negre; portocal= portocaliul; geainian = bou cu coarnele lăsate în lături; cabac = ciutul, cu coarnele scurte; tz. malac = un bou rotund şi plin la trup; ac-cuiruc = cu dalbul; ala:iea =tărcatul; pâncîâc = aluniul, de culoarea alunei; pamâc = bumbac, bou de culoarea bumbacului etc. Iată şi câteva porecle pe care date cailor; arap=negrul: mali = murgul ; tort-baital = iapă murgă ; cherî-baital = iapă murg-închisă; aigâr = armăsarul ; cara-baital = iapă neagră; cheri-mali = murg-închis; tarî-mali = cal murg; şali-baital =-iapă bălană; tapa! mali = cal schiop; şacal = breazul ; ţocâr =chiorul ; cula.:- şargul ; girţn-baital = iapă roaibă ; giren-mali=cal roib ; cara-mali = cal negru ; borll = surul ; sarî-cula = şargul-galben, etc. Cu prilejul marilor sărbători ale Baeramului, tătarii obişnuiau să taie câte o vită sau o oaie.

Bucătăria Alimentele principale din bucătăria tătarilor erau carnea şi pâinea. Aluaturile joacă un mare rol în hrana lor. Exemple de mâncăruri tradiționale: 1. caşic-borec – o mâncare preparată dintr-o cocă, frământată cu ouă, ca foaia de plăcintă, tăiată apoi în bucăţele de formă pătrată, având fiecare 5 cm. Se folosește ca umplutură carne tocată foarte mărunt. Carnea poate fi de vacă, de oaie, etc. Pachețelele se fierb în apă și apoi se toarnă iaurt peste ele. 2. tabac-borec – se prepară exact ca şi „caşic-borec" cu precizarea că la urmă pungile cu carne sunt scoase din apă, puse într-un alt vas şi apoi amestecate cu iaurt, unt topit şi usturoi. 3. cobete – mâncare făcută dintr-o foaie de cocă unsă cu unt și așezată într-o tavă, deasupra ei punându-se carne fiartă, tocată şi amestecată cu orez. Peste carne se așează o foaie groasă de cocă, unsă cu unt și pusă apoi la copt. Tătarii mai sunt specialişti şi în prepararea pilafurilor şi a altor mâncari. Ei lasă ardeiul roşu - cel iute - să se usuce bine, apoi îl pisează mărunt ca făina. Acest praf de ardei îl pun în mâncare, mai ales în ciorbă, ca să-i dea un gust bun.

Băuturi Tătarii nu obişnuesc să folosească băuturi fermentate. Nu beau vin, însă beau must (iuzum-su = zeamă de struguri). Imediat ce mustul începe să fermenteze pentru a se preface în vin, nu îl mai beau, din cauza a ceea ce e scris în Coran. Uneori obişnuiesc să facă bragă (boza), pe care o prepară din mălai (malai) din făină de grâu (arnăut-un), sau din mei (tarî). Din lapte (siut) tătarii prepară lapte acru (catâc), brânză (penar), unt (sarî-mai) şi lapte acru sărat (tuslu-câtâc). Ei folosesc acest lapte acru sărat amestecându-l în ciorbă sau în diferite mâncăruri.

Obiecte tradiționale Tătăroaicele lucrează foarte frumos lucruri pe care, de obicei fata, când se căsătorește, le dă în dar oaspeților. lată câteva din aceste lucruri : Cevre - e o batistă brodată în diferite culori, cu flori şi desene. Cse - e un covor de perete, lucrat numai în flori, în culori stridente. Marama- este un şervet lung de 1 m. 50 şi lat cam de 40 cm, lucrat în flori. Şerbenti - e tot un şervețel dar mai lat, mai lung decât marama. Câbras - este un covor de perete cu anumite înflorituri Cu ocazia nunţii, mireasa trebuie să dea soacrei nouă obiecte, printre care trebuie să se afle și o cevre, o cse, o marama un şerbentî, precum şi cămaşa colec şi covorul câbrâs. Toate acestea, legate şi cusute la un Ioc, sunt darul soacrei şi poartă numele de tocâz. Macat - e un fel de covor care se pune pe jos în casă. E de notat că în româneşte, în unele părţi, scoarţele se numesc macat.

Obiceiuri la naștere Când naşte o femeie, trei zile nu intră la ea decât femeile şi moaşa. A treia zi, tatăl face o masă la care cheamă prietenii şi vecinii, precum şi doi hogi (preoți turci). Un hoge, cel mai mare în grad, întreabă pe tatăl copilului ce nume dorește să-i dea, apoi scrie acest nume pe o hârtie. După aceea, întreabă pe mamă şi pe o rudă. Şi aceste două nume din urmă sunt scrise pe câte o hârtie. Hârtiile sunt îndoite şi tatăl sau mama trage la sorți un bileţel. Numele ieşit la sorţi rămâne definitiv numele copilului, în semn că acela îi este norocul. După aceea, hogea ia copilul în braţe şi îi strigă tare de trei ori numele la ureche. Aceasta este toată ceremonia botezului, care, de fapt, nu e un botez propriu-zis, ci un ritual al tătarilor.

Despre purtarea numelui

Un tătar se numeşte după numele său de botez şi după numele, nu prenumele, tatălui său. s. ex. Bechir Abdulah (tatăl) Enan Bechir (fiul) Emurla Enan (nepotul) Cadâr Emurla (strănepotul) etc. Niciodată nu se transmite din generaţie în generaţie un nume de familie, ci numele tatălui devine prenumele fiului. Uneori se obişnueşte a se purta, pe lângă numele tatălui, şi acela al bunicului. Ex.: Emurla Enan Bechir, ceea ce ar însemna Emurla fiul lui Enan fiul lui Bechir. Nume specifice pentru bărbaţi: Abseileam; Apti, Abdulah, 'Ali, Agiomer, Acmanbet, Abdurahman, Abdulha:i, Achif, Aci, Achic, Bari, Boraş, Bechir, Boracai, Burmanbet, Baubec, Becmanbet, Curt-amet, Curti-veli, Calivet, Culamet, Cheşpi, Cherim, Cadâr, Coduz, Curt-Emin,Cadri-Seit, Duagi, Esad, Enan, Emurla, Giumali, Gel-manbet, Gafar, Geudet, Hagi-Ali, Hagi-Gheldi, lusuf-Zedin, laia, lbadula, Mosin, Mubin, Miuniuiup, Men;igi, Ma.laş, Muterem, Negip, Nail, Nebi, Niat, Nasurla, Osman, Oroz-A\li, Oteghin, Peta, Pevat, Rasim, Regep, Rasla, Rainaz3n, Riza, Sali, Seitgean, Sâdiec, Septar, Semetula, Şabdin, Şerafetin, Şeuchi, Şefchet, Şerpi, Şagan&i, Şerpegean, Teufic, Tasin, Zechiria, Zevri, etc. Nume specifice pentru femei: Aliume, Alie, Alipe, Atie, Aişe, Caliufe, Cadrie, Curtuze, Chianie, Esma, Mâniire, Muspiure, Mediine, Mensare, Negie. Omârzade, •Refica, Sahrie, Şucurie, Teslime, Tiipe, Urie, Umie, Zechie, Zelcade, Zemine etc.

Statutul femeii

Faţă de bărbat, femeia e în poziție de inferioritate, nefiind permis să participe la adunări în care sunt bărbaţi. Când vin oaspeţi în casă, ea trebuie să treacă în altă cameră şi să mănânce singură. De asemenea nu are voie să intre în geamie (formă de organizare), nici si ia parte la înmormântări. Bărbatul tătar e convins ca femeia „n-are altă menire decât să facă copii şi să şadă sau să servească mâncare bărbatului". În căsnicie, femeia nu se opune voinţei soţului ei, ci respectă orice hotărâre a lui. La tătari, divorţurile sunt foarte rare.

Despre nuntă

Când un băiat (delican) vrea să se însoare, trimite la fata (câz) pe care doreşte să o ia de soţie, un bătrân, care să înştiinţeze despre asta pe părinţi. Părinţii fetei, dacă nu sunt de acord, invoacă diferite pretexte. După ce bătrânul, trimisul flăcăului, pleacă, părinţii fetei se sfătuesc cu toate rudele lor ca să vadă ce este de făcut. După ce părinţii s-au sfătuit şi au hotărât împreună cu rudele, trimit de veste băiatului că este acceptat ca ginere. Băiatul trimite din nou pe bătrân la viitorii socrii pentru a stabili suma pentru vânzarea fetei și ziua când trebuie înmânată. La termenul hotărât, bătrânul aduce banii din care însă plăteşte numai o parte. Din acești bani va fi cumpărată o salbă gurdila care se pune la gâtul fetei ca zestre. Salba are o anumită destinaţie: ea va servi ca bani de cheltuială la înmormântarea fetei. În cazul în care ambii tineri se plac, în ziua când băiatul trimite banii, fata îi trimite acestuia o batistă (cevre), sau chiar un tocâz, sau şi mai multe. Tocâzul se compune din nouă bucăţi între care intră: ştan = ismene, ilec = cămaşă, cevre, batistă etc. Dăruieşte fetei şi socrilor săi câte o pereche de ghete condra, fes, cămăşi, etc. Totodată îi inştiinţează printr-un om asupra zilei fixate pentru nuntă şi plăteşte si restul din suma ce o datorează, dacă a dat numai o parte. În tot acest timp, băiatul şi fata nu se văd unul cu altul. Nunta ţine câteva zile, începe întotdeauna joia şi se termină sâmbăta.

Înmormântarea

Când moare o femeie, o spală o altă femeie, iar când moare un bărbat, îl spală hogea. La cimitir femeile nu au dreptul să meargă, ca să însoţească persoana decedată spre locaşul de veci, ci numai bărbaţii. Groapa se sapă astfel: mai întâi se sapă o groapă, apoi se sapă în latura de est a ei un cotlon subteran, în care se pune capul omului înainte, înfăşurat numai într-un giulgiu, o pânză şi fără sicriu. Persoana însă nu e aşezată cu faţa în sus, ci în așa fel încât să privească spre Miazăzi, spre Meca, unde se află mormântul profetului lor Mohamed. După ce este aşezat în bolta aceea, gura boltei se acoperă cu scânduri şi paie, iar groapa se umple cu pământ.

POEZIE TRISTĂ TATĂREASCĂ

Câmânâm calgan anasî Câmânâm câzî! Başângqan calsân Teregân iapâragî! Altân echen şo Cârâmnân Topâragî! Deuvlet verdî ecâă ogâz Bâr şip tain; Arcama taiac urdular Tugî sain!

Textul aceasta se referă la emigrarea tătarilor din Crimeea în Dobrogea. Se consideră că e un cântec vechi, de vreo trei sute de ani.

Chetegecmâs bierden Daulî toid, ai! Calageac-ia eolimâz Geailgan coid, ai! Teogherec şictî camâştan Teobesî daldan! Câmâsî geandan airlgan Câmâsî maidan! Ciorbaga catsan tatî Mai, Dobrogea tuzî!

Este un cântec (poezie) care exprimă tristețea și regretele. Textul face referire la tătarii din Crimeea care au emigrat în România acum mulți ani.

Noi vom pleca de aici Cu daulul, ca nunta, vai! Şi ne-or rămâne morții Ca oile împrăştiate, vai! Căsuţele noastre cu pereţii de stuf Și acoperișul de ramuri! Unii se despart de fiinţe dragi Şi alţii de averea lor! Dac'o pui în ciorbă, nu-i dă Gust sarea din Dobrogea

Unora le-au rămas mamele Altora copilele! Să-ţi fie de cap Şi pomii şi frunzele! De aur era al Crimeei Pământ! Statul ne-a dat doi boi Şi câte două pâini; Ne-a dat pe spate şi beţe Câte fire de păr (în cap)!

Poveste tătărească.

Era odată un munte minunat. La poalele lui creşteau bălării, mărăcini şi cucută. Mai sus, pe coastă, creştea orz. Dacă te suiai mai sus, găseai păduri frumoase, cu izvoare, codri nesfârşiti şi întunecoşi, şi tot mai sus creşteau livezi cu poame; iar în vârf muntele era cu totul şi cu totul de aur şi acolo locuia Fericirea. Acest munte al Fericirii era aşa blestemat ca nimeni să nu se poată sui pană în vârful lui. Cel mult oamenii mai îndrăzneţi puteau să ajungă până la jumătatea coastei, în codrii cei mari, în care trebuiau să se rătăcească, apucând o cale greşită, care-i aducea înapoi în bălăriile şi mărăcinii de la poale. Şi s-au pornit să urce acest munte al Fericirii fel de feI de oameni: padişahi, paşi, bei, soldaţi, negustori, până la cei de pe urmă oameni de la ţară. Mergea fiecare pe drumul lui, cu dorința in suflet ca să ajungă la vârful cel de aur. Treceau prin păduri, prin pustii, peste râuri și toți călcau înainte, mânați de speranță. Și iacă în drumul lor întâlniră un moșneag; iar acesta le vorbi astfel: - Întorceți-vă înapoi, nebunilor, că umblați zadarnic. Eu am plecat de mic copil să caut muntele Fericirii și de abia târziu, târziu l-am găsit. Iar când am vrut să mă sui în vârful lui, am ajuns până în codrii cei întunecoși. Acolo a început să sufle o furtună așa de groaznică, încât se desrădăcinau și copacii și mi-am pierdut cărarea. M-am rătăcit și m-am pomenit în bălariile și mărăcinii de la vale. Ascultați cuvântul meu, întorceți-vă înapoi! Dar nimeni n-a vrut să-l asculte și au pornit cu toții mai departe, mai aprigi în gând și cu dorul și mai fierbinte de a găsi muntele fermecat al Fericirii. Poveste culeasă de I. DUMITRESCU, învățător în Pervelia în annul 1919

U.C.T.R

Uniunea Culturala a Tatarilor din România Dilde, fikirde, iste birlik!

Uniunea Culturală a Tătarilor din România este o organizație neguvernamentală, apolitică, fără scop lucrativ (sau patrimonial) care are ca scop esențial apărarea dreptului la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identității etnice, culturale, lingvistice şi religioase a tătarilor încă din anul 2012.

https://uctr.ro/

13 decembrie - Ziua Tătarilor

Pe data de 13 decembrie, în fiecare an, se sărbătorește Ziua Etniei Tătare din România. În data de 13 decembrie 1917, Congresul Tătarilor Crimeeni- Kurultay- a proclamat republica (populară) Crimeea și a aprobat Constituția Statului.

UNIUNEA DEMOCRATICĂ A TĂTARILOR TURCO - MUSULMANI DIN ROMÂNIA

Uniunea Democrata a Tatarilor Turco-Musulmani din Romania (UDTTMR) Romanya Müslüman Tatar Türklerĭn Demokrat Bĭrlĭğĭ (RMTTDB)

Înfiinţată la data de 28 decembrie 1989. U.D.T.T.M.R. este o organizaţie etno-confesională a cetăţenilor români de etnie tătară, cu caracter cultural, social, umanitar şi economic, care are ca scop exercitarea drepturilor minorităţilor tătară şi turcă de confesiune musulmană, din România, în ceea ce priveşte păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţilor naţionale ale acestora, sub aspect etnic, cultural, politic, juridic, social, economic, lingvistic şi religios, aşa cum sunt definite acestea în Constituţia României, în legislaţia în vigoare, precum şi în tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte. U.D.T.T.M.R. are reprezentant în Parlamentul României. În prezent U.D.T.T.M.R. are în componenţă 31 filiale.

https://www.facebook.com/pg/udttmroficial/about/?ref=page_internal

Webografie

https://techirghiol.com/despre-viata-si-obiceiurile-tatarilor-din-dobrogea

https://ro.wikipedia.org/wiki/T%C4%83tari

Povestea fericirii

Ce este fericirea?

Mulțumesc!

Daria-Maria Dudaș-Vasile