Muzeul personajului literar

Muzeul personajului literar otilia Mărculescu

A elaborat: Beleac Mihaela

Pentru început, vă prezint un scurt video despre romanul propriu-zis.

Relația dintre Otilia Mărculescu și Felix

,,Otilia îl surprinsese de la început şi n-ar fi putut spune ce sentiment nutrea faţă de dânsa, dar simţea că are încredere în ea. Fata părea să aibă optsprezece-nouăsprezece ani. Faţa măslinie, cu nasul mic şi ochii foarte albaştri, arăta şi mai copilăroasă între multele bucle şi gulerul de dantelă, însă în trupul subţiratic, cu oase delicate de ogar, de un stil perfect, fără acea slăbiciune suptă şi pătrată a Aureliei, era o mare libertate de mişcări, o stăpânire desăvârşită de femeie.'' ; ,, Lui Felix, apariţia Otiliei îi dădu un sentiment''.

Otilia apare în fața lui Felix ca o enigmă, un adevărat mister ce i-a fascinat cugetul. Tânăra i-a trezit un sentiment profund și unic în suflet, întruchipând tipul idealismului și perfecționismului, fapt dedus din secvențele:

+info

Relația dintre Otilia Mărculescu și Costache Giurgiveanu

Otilia, personajul eponim al romanului, prezintă o tanară de 18-19 ani, fiica celei de-a doua soții a lui Costache Giurgiuveamu, însă trăsătura de personaj avar îl împiedică pe costache să o înfieze în mod oficial, astfel încât să nu pretindă la averea pe care o deținea.

Admirația lui Leonida Pascalopol față de Otilia Mărculescu

Leonida Pascalopol avea și el un fel de sentiment de afecțiune față de Otilia pe care o dorea nespus de mult, necătând la faptul că îi este dragă lui Felix, fapt dedus din secvențele: ,,Eu, domnule Felix, dă-mi voie să mă mărturisesc dumitale ca unui prieten, n-am fost fericit în căsnicie. Întâia sotie nu mi-a dat cinstea ce mi se cuvenea. În sufletul meu de moșier prozaic se ascunde puțin romantism. O cunosc pe Otilia de când era mică și pot spune că a crescut sub ochii mei. Dacă Dumnezeu mi-ar fi dat libertatea să-mi fac femeia cum vreau eu, aș fi făcut-o ca pe domnișoara Otilia. O iubesc și eu în felul meu, scumpe domnule Felix, pe Otilia, și poate că nu mă înșel când îți afirm că și ea mă iubește pe mine. Nici nu e greu, fiindcă un dezamăgit ca mine e un om fără pretenții. Eu nu i-am cerut niciodată nimic domnișoarei Otilia și n-am prea stat ca să disting ce e patern și e ce viril în dragostea mea'' ; ,,Domnule Felix, mi-ai întunecat existența, îți spun drept, mi-ai stricat niște nevinovate tabieturi de celibatar. Am nevoie de domnișoara Otilia, ea e micul meu vițiu sentimental. Dacă nu pot fi un amant, rămân totdeauna un neprețuit prieten și părinte.'', iar Otilia la rândul ei, îl vedea ca pe un om bun, dar și bogat: “Nu știi ce om bun este Pascalopol și ce bogat e! are o moșie imensă în Baragan și cai de călărie.”

Felix și-a așternut gândurile pe hârtie

„Dragă Otilia, Plecarea ta neașteptată, hoțească a zdruncinat în mine, la început, toate credințele. Aveam o rațiune în viață și îmi îndeplineam datoria cu sfințenie față de ea. și tocmai tu m-ai înșelat, așa cel puțin mi s-a părut. Mă iubești sau nu mș iubești, mi-e frică să te mai întreb, după cum mi-e frică să-ți cer să-mi spui cu ce prilej ești la Paris și cum trebuie să te numesc eu de aci înainte. Însă cred iarăși în tine, ăi eu, din partea mea, mă voi ține de cuvînt, voi face adică așa încît să te fi meritat, dacă tu ai avut vreodată de gând să-ți arunci ochii asupra mea. Moș Costache e sănătos. Felix

De aici deducem farmecul Otiliei și puterea de a rămâne în cugetele oaminilor.

Stănică compuse o carte poștală pentru Otilia, scopul căreia era din nou averea, știind că Otilia ,,nu e ranchiunoasă'', iar Pascalopol ,,te pupă când aude că-i lauzi pe Otilia'' erau siguri că-i vor ierta.

„Scumpa noastră Otilia, Am aflat cu nespusă bucurie că te afli la Paris, unde ai tot dreptul să te recreezi acum, cât ești tînără. Ne era foarte dor de tine și de Domnul Pascalopol. Ne lipsești foarte mult. Dacă te-am supărat vreunul cu ceva, nu lua în seamă, căci bătrânii sunt totdeauna mai cu necazuri. Moș Costache nu spune, dar suferă fără tine. Felix, ca tinerii, are cu ce se distra, el uită mai repede. Noi am fost foarte necăjiți cu moș Simion, care e tot bolnav. De acum, cu bătrânii nu te poți aștepta la altceva. Să veniți cu bine, căci vă așteaptă cu dor ai voștri Stănică, Aglae, Olimpia, Aurica, Titi“

Argumente ce denotă personalitatea Otiliei

Dominantă și simplă

Statornică, hotărtâtă și chibzuită

Conștientă și modestă

• ,,(...)lumea se împărțea, pentru ea, în bărbați care fac daruri și femei care le primesc.''
• ,,Otilia era uțuratică, iubitoare.''
• ,,Era însă modestă, încredințată că orice bine în viață trebuie plătit cu o nefericire sau măcar cu o dușmănie, că nu avea dreptul să pretindă nimic. Asta o făcea cuminte și ridica nebuniilor ei acel aer de lăcomie feminină atât de caracteristic fetelor care au prestigiu asupra bărbaților.''
• caracterizare directă, din spusele autorului

• ,,Otilia fu foarte necăjită când află intențiile lui moș Costache.''
• ,,Pe ea o plictiseau toate preocupările de a i se face o zestre, de a i se da o situație legală. I se păreau burgheze, umilitoare. Nu trăise niciodată în mizerie și nu se temea de ea. Un instinct feminin îi spunea că interesul cu care era înconjurată de bărbați o va urmări totdeauna...''
• caracterizare directă, din spusele autorului

• ,,Era hotărâtă să se sinucidă pe dată ce ar fi zărit semnele bătrâneții. Însă fiindcă deocamdată ele erau de domeniul speculației asupra viitorului, Otilia se gândea și la această sinucidere ca la un eveniment foarte dramatic și teatral, în felul unei sinucideri japoneze.''
• caracterizare directă, din spusele autorului

„Cine a fost în stare de atâta stăpânire, e capabil să învingă și o dragoste nepotrivită pentru marele lui viitor. Otilia“

“Otilia amestecă o seriozitate rece, blazată cu cele mai teribile copilării. într-o zi îmbracă papuși, în alta mustră pe moș Costache....”