Want to create interactive content? It’s easy in Genially!
holocaust
begaeliza
Created on February 15, 2021
Start designing with a free template
Discover more than 1500 professional designs like these:
Transcript
Crime împotriva umanității
Crimele contra umanităţii sunt definite ca fapte grave de violenţă, comise pe scară largă decătre indivizi, fie că aceştia sunt sau nu agenţi ai statului, împotriva altor indivizi într-un scopesenţialmente politic, ideologic, rasial, naţional, etnic sau religios.
Au colaborat: Bega Eliza Gorun Crina
“HOLOCAUSTUL – O TRAGEDIE A UMANITĂŢII“
Holocaustul a fost un eveniment de cumpănă , nu doar pentru secolul al XX-lea, ci pentru întreaga istorie a umanităţii. Holocaustul reprezenta iniţial un ritual religios adus zeilor, prin care victima era arsă în întregime. În secolul al XX-lea, Holocaustul a constituit exterminarea organizată a circa 6 milioane de evrei de către nazişti şi colaboratorii lor.
Când regimul nazist a ajuns la putere în Germania, în ianuarie 1933, acesta a trecut imediat la adoptarea unor măsuri antisemite sistematice: eliminarea evreilor din viaţa economică şi confiscarea averilor, interzicerea accesului în învăţământul de stat, excluderea din funcţii publice, luarea cetăţeniei. Aceste legi au fost adoptate în 1935 și au fost numite Legile rasiale de la Nürnberg.
Evreii au fost obligaţi să poarte şi un semn distinctiv “ Steaua lui David” de culoare galbenă, care însemna stigmatizarea acestora, orice persoană rău intenţionată putând să agreseze, să insulte evrei în plină stradă.
Cu prilejul Conferinţei de la Wannsee (1942) s-a luat decizia eliminării prin gazare a 11 milioane de evrei. Pentru autorităţile naziste şi pentru aliaţi, această modalitate de a rezolva “problema evreiască” s-a numit “Soluţia finală” şi avea următoarele etape: identificarea, izolarea, deportarea şi exterminarea evreilor.
Pentru a pune în aplicare “Soluţia finală” naziştii au organizat lagărele de concentrare care urmăreau exterminarea evreilor şi a altor grupuri entice (de exemplu, romii) prin supunere la munci grele, mizerie şi înfometare. Cei care nu erau capabili să muncească erau exterminaţi în camerele de gazare, apoi arşi în crematorii special construite. Lagărele de concentrare și exterminare unde au fost omorâți marea parte a evreilor sunt: Auschwitz-Birkenau, Sobibor, Treblinka, Maidanek, Dahau, Buhânwald și altele.
Evreii erau transportaţi în lagărele de exterminare (“lagărele morţii”) cu nişte trenuri special care se numeau “trenurile morţii”. Erau trenuri de transportat vite, lăcătuite, aveau 45-50 de vagoane, în fiecare vagon fiind înghesuiţi 60-80 de oameni. Un “tren al morţii” transporta în medie 3000 de deportaţi.
Ziua internațională a comemorării victimelor Holocaustului este marcată pe 27 ianuarie data la care, în 1945, cel mai mare lagăr nazist de exterminare de la Auschwitz-Birkenau (astăzi în Polonia) a fost eliberat de armata sovietică.
Concluzie
În concluzie pot spune că traumatismul provocat de ororile din lagărele naziste a condus la definirea unei noi noțiuni de drept internațional Crime contra umanității.- În timpul Holocaustului au murit peste 1,1 milioane de copii au murit, iar cei care au supravețuit își amintesc cu lacrimi în ochi chinul prin care au trecut.