est. 2019
La steaua
Subtitle here
În 1886, cu doar trei ani înainte să se stingă din viață, după o lungă suferință, Mihai Eminescu publica la 1 decembrie în ”Convorbiri literare” poezia ”La steaua”.
Ideea centrală a poeziei se axează pe imensitatea spațiului și mecanismul cosmic. În stilul său caracteristic, al viziunii romantice, Eminescu reușește magistral să creeze o paralelă între spațiul și timp ca percepție astronomică și spațiul sufletesc, perceput prin iubire.
Dar ceea ce atrage atenția este cum Eminescu a fost capabil să înțeleagă și să transpună pe hârtie în versuri poetice, mecanismul cosmic, legile fizicii și relativitatea, cu mult timp înainte ca acestea să fie elucidate de știința modernă. E vorba cu precădere de primele două strofe ale poemului:
La steaua care-a răsărit/ E-o cale-atât de lungă,/ Că mii de ani i-au trebuit/ Luminii să ne-ajungă,/ Poate de mult s-a stins în drum/ În depărtări albastre,/ Iar raza ei abia acum/ Luci vederii noastre,...
Remarcabil modul prin care Mihai Eminescu a reușit să se raporteze la relativitatitate, timp și spațiu. Iar cu atât mai remarcabil este faptul că a reușit să o facă într-o perioadă în care conceptul de relativitate nu era încă bine determinat. Desigur, este o capcană să ne raportăm la relatvitate așa cum o cunoaștem astăzi. Versurile, azi, nu ni s-ar părea ieșite din tipar, cel puțin analizate la nivel științific. Însă ne aflam abia în iarna lui 1886 la câteva decenii de momentul în care Albert Einstein stabilea matematic celebra teorie.
La steaua - de Mihai Eminescu
andreeasolovastru26
Created on January 12, 2021
Start designing with a free template
Discover more than 1500 professional designs like these:
View
Akihabara Connectors Infographic
View
Essential Infographic
View
Practical Infographic
View
Akihabara Infographic
View
The Power of Roadmap
View
Artificial Intelligence in Corporate Environments
View
Interactive QR Code Generator
Explore all templates
Transcript
est. 2019
La steaua
Subtitle here
În 1886, cu doar trei ani înainte să se stingă din viață, după o lungă suferință, Mihai Eminescu publica la 1 decembrie în ”Convorbiri literare” poezia ”La steaua”.
Ideea centrală a poeziei se axează pe imensitatea spațiului și mecanismul cosmic. În stilul său caracteristic, al viziunii romantice, Eminescu reușește magistral să creeze o paralelă între spațiul și timp ca percepție astronomică și spațiul sufletesc, perceput prin iubire.
Dar ceea ce atrage atenția este cum Eminescu a fost capabil să înțeleagă și să transpună pe hârtie în versuri poetice, mecanismul cosmic, legile fizicii și relativitatea, cu mult timp înainte ca acestea să fie elucidate de știința modernă. E vorba cu precădere de primele două strofe ale poemului:
La steaua care-a răsărit/ E-o cale-atât de lungă,/ Că mii de ani i-au trebuit/ Luminii să ne-ajungă,/ Poate de mult s-a stins în drum/ În depărtări albastre,/ Iar raza ei abia acum/ Luci vederii noastre,...
Remarcabil modul prin care Mihai Eminescu a reușit să se raporteze la relativitatitate, timp și spațiu. Iar cu atât mai remarcabil este faptul că a reușit să o facă într-o perioadă în care conceptul de relativitate nu era încă bine determinat. Desigur, este o capcană să ne raportăm la relatvitate așa cum o cunoaștem astăzi. Versurile, azi, nu ni s-ar părea ieșite din tipar, cel puțin analizate la nivel științific. Însă ne aflam abia în iarna lui 1886 la câteva decenii de momentul în care Albert Einstein stabilea matematic celebra teorie.