Evoluţionism

Studiu de caz:

Originea şi Evoluţia vieţii

• Contradicţia teoriei Evoluţionismului cu cea a Creaţiei

• Teoria pe care o consider cea mai plauzibilă

START

Cuprins

3.De cine este dirijată evoluţia?

2.Evoluţionism

1.Introducere

6.Concluzie

5.Consecinţe

4.Dovezi

7. Sfârşit

Prezentare realizată de:

Hădărău Alexia-Ioana

1.Generalităţi

Pe Pământ, viaţa se regăseşte sub forma feluritelor fiinţe, caracterizate printr-o mare diversitate, însă care totuşi, au la bază şi numeroase asemănări. Toate organismele vii dispun de un cod similar, acizii nucleici fiind cei responsabili cu stocarea informaţiei codificate. Totodată, prezenţa generalităţilor asemănătoare, privind funcţiile de nutriţie, de relaţie şi de reproducere, întâlnite la vieţuitoare, ce au acelaşi mecanism de bază, constituie încă o dovadă a provenienţei noastre dintr-un întreg într-o continuă dinamică evolutivă. Numărul de specii prezente pe planetă se află într-un flux continuu: pe de o parte, sunt descoperite specii noi, iar pe de altă parte, din nefericire, dispar unele specii. Speciile înrudite au caracteristici comune. Odată ce omenirea căpătase o gândire mai amplă şi critică, care contură progresul ştiinţific remarcabil al noii civilizaţii, treptat, se iviră tot mai mulţi pasionaţi de natură, de mediul înconjurător, care se ancorară spre a cerceta provenienţa speciei din care fac parte. Astfel, oamenii, în funcţie de educaţia primită de la cei din jur, sau de propriile convingeri în care cred, se împart în două categorii: credincioşi ai teoriei despre Creaţie (idee conform căreia se consideră că Dumnezeu/Divinitatea supremă a grupului confesional ar fi creat toate cele văzute şi nevăzute, din nimic), cât şi susţinători ai teoriei evoluţiei (concept ce vizează provenienţa comună a tuturor vieţuitoarelor, ce s-au înstrăinat,din punct de vedere estetic şi a structurii interne, pe parcursul a câtorva milioane de ani, odată cu fragmentarea şi apariţia acizilor nucleici-bază a eredităţii, prin intermediul cărora, noile organisme puteau fi capabile în a se autoreproduce = protobionţii).

Return

2. Evoluţionism

Teoria Evoluţiei este una dintre cele mai importante teorii ştiinţifice, şi totodată, una dintre cele mai puţin înţelese. Teoria Evoluţiei nu numai că explică diversitatea vieţii pe Pământ şi apariţia unor noi specii, inclusiv apariţia omului, dar este singura teorie care prezintă dovezi exacte, precise, reale, spre deosebire de Creaţionism, ce provine din numeroasele legende şi mituri aparţinânde unei anumite culturi, influenţată, în principal, de confesiune.

Astfel, din prisma Evoluţionismului, întrega diversitate a biocenozei îşi are rădăcinile înfipte într-un organism simplu, similar unei bacterii, a cărui apariţie şi răspândire consta în:

• Sinteza substanţelor organice simple;
• Formarea substanţelor organice complexe, pornind de la cele simple;
• Formarea protobionţilor, forme primitive de viaţă;
• Reproducerea protobionţilor.

Arborele vieţii, Ernst Haeckel, lucrarea Evoluţia Omului

Teoria ştiinţifică a evoluţiei

Evoluţia = fenomenul prin care o populaţie de organisme vii îşi transformă treptat caracterele fizice şi comportamentul, pierzând anumite caractere sau obiceiuri sau căpătând caractere şi obiceiuri noi, ceea ce modifică specia, şi uneori creează, dintr-o populaţie unică, două populaţii diferite (noi varietăţi sau specii: acest fenomen este denumit "Speciaţie", iar fenomenul invers, "Hibridarea naturală", contopeşte varietăţi diferite într-o populaţie unică). Presupune schimbarea caracteristicilor ereditare ale populaţiilor biologice de-a lungul generaţiilor succesive. Aceste caracteristici sunt expresiile genelor care sunt transmise de la părinte la urmaşi în timpul reproducerii. Caracteristici diferite tind să existe în cadrul oricărei populaţii, ca urmare a mutaţiei, recombinării genetice şi a altor surse de variaţie genetică. Evoluţia are loc atunci când procesele evolutive, cum ar fi selecţia naturală şi deriva genetică acţionează asupra acestei variaţii, ceea ce duce la anumite caracteristici mai comune sau mai rare în cadrul unei populaţii. Acest proces de evoluţie a dat naştere biodiversităţii la toate nivelurile de organizare biologică, inclusiv la nivelurile speciilor, organismelor individuale şi moleculelor.

În limbajul de zi cu zi, prin "teorie" înţelegem un concept lipsit de dovezi clare, asemuitor unei bănuieli, însă, din punct de vedere al percepţiei oamenilor de ştiinţă, lucrurile au o cu totul şi cu totul altă ordine.Astăzi, putem explica formarea universului, a galaxiilor, planetelor, precum şi apariţia primelor forme de viaţă, în "supa primordială", nişte elemente unicelulare ca algele sau bacteriile fără nucleu, plasate într-o atmosferă încărcată de metan. Teoria evoluţiei este controversată în rândul oamenilor simpli, dar de ce este atât de greu de acceptat? După cum ştim cu toţii, evoluţia se referă la progresul unei acţiuni, de pildă; însă, în acest context, vorbim despre naşterea noastră ca specie pe Pământ, din alte specii de care ne-am înstrăinat treptat, odată cu intervenţia primelor mutaţii genetice. Să reflectăm asupra definiţiei ştiinţifice a acesteia:

Return

Teoria ştiinţifică a evoluţiei

Evoluţia = fenomenul prin care o populaţie de organisme vii îşi transformă treptat caracterele fizice şi comportamentul, pierzând anumite caractere sau obiceiuri sau căpătând caractere şi obiceiuri noi, ceea ce modifică specia, şi uneori creează, dintr-o populaţie unică, două populaţii diferite (noi varietăţi sau specii: acest fenomen este denumit "Speciaţie", iar fenomenul invers, "Hibridarea naturală", contopeşte varietăţi diferite într-o populaţie unică). Presupune schimbarea caracteristicilor ereditare ale populaţiilor biologice de-a lungul generaţiilor succesive. Aceste caracteristici sunt expresiile genelor care sunt transmise de la părinte la urmaşi în timpul reproducerii. Caracteristici diferite tind să existe în cadrul oricărei populaţii, ca urmare a mutaţiei, recombinării genetice şi a altor surse de variaţie genetică. Evoluţia are loc atunci când procesele evolutive, cum ar fi selecţia naturală şi deriva genetică acţionează asupra acestei variaţii, ceea ce duce la anumite caracteristici mai comune sau mai rare în cadrul unei populaţii. Acest proces de evoluţie a dat naştere biodiversităţii la toate nivelurile de organizare biologică, inclusiv la nivelurile speciilor, organismelor individuale şi moleculelor.

În limbajul de zi cu zi, prin "teorie" înţelegem un concept lipsit de dovezi clare, asemuitor unei bănuieli, însă, din punct de vedere al percepţiei oamenilor de ştiinţă, lucrurile au o cu totul şi cu totul altă ordine.Astăzi, putem explica formarea universului, a galaxiilor, planetelor, precum şi apariţia primelor forme de viaţă, în "supa primordială", nişte elemente unicelulare ca algele sau bacteriile fără nucleu, plasate într-o atmosferă încărcată de metan. Teoria evoluţiei este controversată în rândul oamenilor simpli, dar de ce este atât de greu de acceptat? După cum ştim cu toţii, evoluţia se referă la progresul unei acţiuni, de pildă; însă, în acest context, vorbim despre naşterea noastră ca specie pe Pământ, din alte specii de care ne-am înstrăinat treptat, odată cu intervenţia primelor mutaţii genetice. Să reflectăm asupra definiţiei ştiinţifice a acesteia:

Return

Mecanisme majore

Ce dirijează evoluţia speciilor

Driftul Genetic

Selecţia Naturală

Fluxul genetic

Return

Selecţia naturală

Selecţia naturală este procesul care face ca acele caracteristici ereditare, care sunt mai eficace pentru supravieţuire şi reproducere, să devină mai răspândite în cadrul unei populaţii. Indivizii cu caracteristici mai avantajoase se vor reproduce mai uşor, astfel încât tot mai mulţi indivizi din generaţiile următoare vor moşteni acele trăsături. Astfel are loc adaptarea la mediul înconjurător. Teoria selecției naturale a fost elaborată de Edward Blyth și sistematizată apoi de Charles Darwin, în cartea sa "Originea Speciilor" (en: "On the Origin of Species"). Conform teoriei evoluției prin selecția naturală, natura produce spontan variații:

• dăunătoare
• indiferente
• avantajoase

Geospiza Magnirostris

Certhidea Olivasea

Geospiza Fortis

Geospiza Parvula

Tipurile de cinteză observate de C. Darwin în călătoria pe insulele din arhipelagul Galapagos

Return

Driftul genetic

Driftul genetic este un proces independent care produce schimbări aleatorii ale trăsăturilor în cadrul unei populaţii mici. Aici, probabilitatea joacă un rol important. Deşi diferenţele prin mutaţie genetică sunt mici, în timp acestea se pot acumula, producând adevărate schimbări la nivelul organismelor, astfel încât pot apărea noi specii (speciaţie). Similarităţile dintre organisme sugerează faptul că toate speciile cunoscute provin dintr-un strămoş comun printr-un proces de divergenţă graduală.

Return

Fluxul de gene

+ info

În genetica populației , fluxul genetic (cunoscut și sub denumirea de migrație genetică sau flux alelic ) este transferul de material genetic de la o populație la alta. Dacă rata de curgere a genei este suficient de mare, atunci două populații vor avea frecvențe alelice echivalente și, prin urmare, pot fi considerate o singură populație eficientă. S-a demonstrat că este nevoie de „un singur migrant pe generație” pentru a preveni divergența populațiilor din cauza derivei . Populațiile pot diferi din cauza selecției chiar și atunci când schimbă alele, dacă presiunea de selecție este suficient de puternică. Fluxul de gene este un mecanism important pentru transferul diversității genetice în rândul populațiilor. Migranții schimbă distribuția diversității genetice între populații, modificând frecvențele alelelor (proporția membrilor care poartă o anumită variantă a unei gene). Ratele ridicate ale fluxului de gene pot reduce diferențierea genetică între cele două grupuri, crescând omogenitatea. Din acest motiv, s-a crezut că fluxul genic constrânge speciația și previne expansiunea intervalului prin combinarea bazelor genetice ale grupurilor, prevenind astfel dezvoltarea diferențelor de variație genetică care ar fi condus la diferențiere și adaptare. În unele cazuri, dispersia care rezultă în fluxul de gene poate duce, de asemenea, la adăugarea de noi variante genetice sub selecție pozitivă la grupul de gene al unei specii sau al unei populații (introgresie adaptivă).

Return

Return

Dovezi care susţin Evoluţionismul

Teoria evoluției este verificată de:

• omologie: multe animale prezintă structuri osoase și musculare similare, și toate au ADN similar, ceea ce conduce la ideea unui strămoș comun;
• embriologie: de-a lungul evoluției fetale, embrionii diferitelor vertebrate seamana intre ei, lucru remarcat de Ernst Haeckel;
• studiul fosilelor: descoperirea acelor verigi de legătură (fosile tranziționale) între diferite clase de animale, de exemplu:

1. Tiktaalik, care indică tranziția de la pești la tetrapode
2. Thrinaxodon, care indică tranziția de la cynodontia la mamifere
3. Ambulocetus, care indică tranziția de la mamifere terestre la cetacee (balene și delfini)
4. Archaeopteryx, care indică tranziția de la dinozauri la păsări

Conștientizarea faptului că unele pietre conțin fosile a fost un punct de reper in istoria naturală. Există trei părți în această poveste: Observarea că lucrurile din roci care păreau organice erau de fapt rămășițele alterate ale unor vietăți. Acest lucru a fost stabilit în secolele 16 și 17 de către Conrad Gesner, Niels Stensen, Robert Hooke și alții. Observarea că multe fosile reprezintă specii care nu există în prezent. Georges Cuvier, anatomist comparativ, a demonstrat că extincția a avut loc, și că diferitele straturi conțin fosile diferite. Observarea că fosile timpurii au fost organisme mai simple decât fosilele de mai târziu. De asemenea, cu cât sunt mai noi pietrele, cu atât mai recente sunt fosilele.

• genetică: studiul genomului uman și a altor animale a confirmat amplasarea retrovirușilor endogeni în aceleași poziții la diferite specii, ce confirmă un strămoș comun.
• observări ale speciației: șopârla Anole în insulele din Marea Caraibelor, moliile din Londra, peștii din lacul Nagubago, ș.a.
• mutațiile genetice: principala cauză a variațiilor din cadrul speciilor;
• organele vestigiale - părți ale corpului care au devenit inutile: amigdalele, coccisul, timusul, degetul mic, apendicele vermiform, părul capilar etc.

• biogeografie

Consecinţele Evoluţiei

Evoluția influențează toate aspectele legate de forma și comportamentul organismelor. Ca urmare a selecției naturale, au loc acele adaptări comportamentale și fizice prin care indivizii își optimizează capacitatea de a găsi hrana, de a evita prădătorii sau de a atrage parteneri. Organismele pot răspunde la selecție și cooperând între ele, un exemplu în acest sens fiind simbioza. Pe termen lung, evoluția generează noi specii prin scindarea populațiilor ancestrale în noi grupuri între care nu mai au loc încrucișări. Aceste consecințe ale evoluției se împart în macroevoluție , evoluția care are loc la nivelul speciilor (au loc fenomene ca: speciație, extincție) și microevoluție, care constă în schimbări evolutive de mai mică amploare (cum ar fi adaptarea) care au loc în cadrul unei specii sau unei populații. În general, macroevoluția este considerată ca fiind un rezultat al unor perioade mai lungi de microevoluție. Astfel, diferența dintre micro- și macroevoluție nu este una fundamentală, fiind realizată de factorul timp. Totuși, în cadrul macroevoluției, trăsăturile speciei pot fi importante.

+ Info

Return

În cele din urmă...

Dacă doriţi să aflaţi mai multe informaţii şi despre Creaţionism, accesaţi:

Info

Conform unor organizații creștine fundamentaliste, evoluția poate fi o considerată doar o nouă formă de religie. Contraargumentele la adresa evoluției sunt considerate de către cercetători și academicieni ca oameni de paie, fiind lipsite de dovezi, logică sau vreo publicație științifică în favoarea lor.

Nu toate religiile se opun teoriei evoluției: „Într-o formă sau alta, evoluționismul teist este viziunea asupra creației predată în majoritatea seminariilor protestante mainline și este poziția oficială a Bisericii Catolice.”

Return

Vă mulţumesc pentru atenţia acordată!

Alexia :)

Contact:

© January 2021